Rugăciunea simplă

Se spune într-o frumoasă pildă că în casa unui creştin venise o femeie să-şi povestească necazurile. După ce i-a spus ce avea pe suflet l-a întrebat brusc: „Frate, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Fratele a întrebat-o:
„Şi nu te rogi deloc?”, la care ea a răspuns: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?”. „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: „Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă”. Atunci când spăl rufe spun din nou: „Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată”. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Frate, o fi bună rugăciunea asta?”, iar fratele i-a spus asa: „Şi dacă toată viaţa te vei ruga doar aşa, sigur rugăciunea ta va fi ascultată de Dumnezeu!”.
Femeia din această pildă obişnuia ca în orice împrejurare din viaţa sa să vadă ajutorul lui Dumnezeu şi astfel tot ceea ce o înconjura devenea pentru ea prilej de rugăciune. Practic, fără să ştie, aceasta era o practicantă a rugăciunii neîncetate. O minte ancorată în Dumnezeu va fi întotdeauna o minte limpede şi curată care îl va călăuzi drept pe credincios prin viaţă. Doamne, oare eu mă rog bine? Această întrebare ar trebui să o rostim cât se poate de des. De fapt, însăşi întrebarea este o rugăciune!