Sfântul Iosif de la Văratec

Sfântul Iosif de la Văratec este pomenit de Biserica Ortodoxa pe data de 16 august, numărându-se în rândul sfinţilor cuvioşi români ce au strălucit în Ţinutul Neamţului. Prin viaţa sa sfântă, prin tot ceea ce a învăţat şi lucrat, Cuviosul Iosif s-a dovedit a fi o pildă de trăire intensă a Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sihastru şi dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, ctitor şi duhovnic renumit al Mânăstirii Văratec, părinte adevărat pentru mireni şi monahi şi bun organizator al vieţii mânăstireşti, Sfântul Cuvios Iosif a rămas în memoria vie a locului cu supranumele „Pustnicul”.
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, în sânul unei familii de oameni trăitori ai dreptei credinţe. Familia cuviosului face parte din grupul acelor familii care s-au mutat însă în Moldova din cauza numeroaselor persecuţii la care erau supuşi românii ortodocşi din Transilvania de către exponenţii dominaţiei austriece şi ai uniaţiei. Încă de tânăr, a hotărât să urmeze calea vieţii monahale. Devine ucenic al Sfântului Paisie Velecicovschi, pe când acesta se afla la Mânăstirea Dragomirna. Urmându-l pe părintele sau duhovnicesc la mânăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, Cuviosul Iosif s-a deprins cu ascultarea, smerenia, paza minţii, înfrânarea, postirea, privegherile şi rugăciunea minţii. Atât tunderea în monahism, cât şi taina hirotoniei întru preot le-a primit în Mânăstirea Neamţ.
Documente ale vremii arată că pe la anul 1779, Cuviosul Iosif era îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov de lângă Mânăstirea Neamţ, şi povăţuitor al maicilor de la schiturile Gura Carpenului şi Durău.
După o vreme s-a retras în pustie, trăind ca sihastru în pădurile din apropierea Schitului Sihla. Acolo s-a nevoit mulţi ani în post şi rugăciune, împreună cu doi ucenici ai săi, Gherman şi Gherontie. Locuinţa Cuviosului Iosif şi a ucenicilor săi era formată din trei chilii de lemn şi pământ, aşezate într-o poiană, alături de un mic paraclis. Bătrânul cobora din pustie foarte rar. Hrana şi-o procurau din fructele de pădure şi din legumele cultivate în jurul chiliilor. Şi astăzi se mai văd în poiană urmele „Chiliilor lui Iosif”, pârăul şi poiana care îi poartă numele şi câtţva pomi fructiferi.
După anul 1785, cu povăţuirea Stareţului Paisie şi cu binecuvântarea chiriarhului, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mânăstirii Văratec, împreună cu maica Olimpiada, iar mai apoi şi Nazaria, ucenicele sale duhovniceşti de la Schitul Durău.
Sfântul Iosif este cel dintâi duhovnic al Mânăstirii Văratec şi, totodată, unul dintre ctitorii acestei vetre monahale. Între ctitorii se numără cele doua biserici de la începutul mânăstirii, al celei din lemn (1785) şi apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
La Mânăstirea Văratic a format o obşte de peste 200 de călugăriţe, pe care le-a povăţuit duhovniceşte mai bine de 30 de ani. Ieroschimonahul Iosif era însă cunoscut de către toţi călugării din ţinutul Neamţ ca un foarte iscusit duhovnic şi mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. De aceea, veneau la el pentru cuvânt de folos şi spovedanie numeroşi sihaştri din Munţii Sihlei şi din pădurile Agapiei, călugări şi egumeni din Schiturile Sihăstria, Sihla, Pocrov şi Mânăstirea Neamţ. Iar bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi asculta, îi învăţa tainica lucrare a rugăciunii lui Iisus, îi mărturisea şi, după ce îi ospăta cu mâncare pustnicească, îi libera cu pace la chiliile lor.
Ca ucenic şi următor al Sfântului Paisie Velicicovschi, Cuviosul Iosif a devenit un vrednic misionar al Bisericii noastre şi înnoitor al vieţii monahale în obştea de la Văratic şi împrejurimi. A pus temelia bunelor rânduieli cu privire la slujbele bisericeşti, la lucrul de obşte şi chilie, la deprinderea cu cititul, scrisul, lucrul de mână şi rugăciunea cea de toată vremea.
Cunoscând purtarea sa şi rolul activ pe care l-a îndeplinit la Văratic, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei l-a preţuit pentru sfinţenia vieţii sale şi faptele bune ce le săvârşea.
Printre ucenicii săi se numără şi Ieromonahul Irinarh Rosetti, care, după ce a întemeiat, cu binecuvântarea şi sprijinul Mitropolitului Veniamin Costachi, Mânăstirea Horaiţa, a plecat în Ţara Sfântă, unde a ctitorit biserica de pe Muntele Tabor.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe Cuviosul Iosif cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate. Prin rugăciunile sale înălţate înaintea Sfintei Treimi şi a Maicii Domului, erau vindecaţi mulţi creştini de bolile sufleteşti şi trupeşti.
Mai înainte de obştescul său sfârşit, Cuviosul Iosif a prevestit că vor veni tulburări mari şi răzmeriţe peste ţara Moldovei. Satele şi mânăstirile vor fi jefuite, Mânăstirea Neamţ va rămâne un timp pustie, iar celelalte - Agapia, Secu, Sihăstria şi Văratec - vor fi arse de foc. Această profeţie a ieroschimonahului Iosif Pustnicul s-a împlinit în toamna anului 1821, în timpul răscoalei eteriste.
Sfântul Cuvios Iosif a trecut la cele veşnice pe 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mânăstirea Văratic.
Sfântul Iosif de la Văratec a fost canonizat în şedinţa din 5-7 martie 2008, proclamarea oficială a canonizării având loc pe 5 iunie, de Înălţarea Domnului, la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi sfinţi nemţeni, în prezenta PF Patriarh Daniel şi a mai multor ierarhi ai Bisericii noastre.