Sociabilitatea şi simplitatea copiilor

Copiii, prin natura lor, prin simplitatea lor, sunt persoane sociabile (dacă părinţii nu „au avut grijă” să schimbe asta). Se împrietenesc uşor, se ceartă uşor cu prietenii lor, dar la fel de uşor se iartă reciproc, fără urmă de supărare rămasă undeva în colţul vreunui suflet, fără reproşuri ulterioare. „Luaţi aminte cu câtă uşurinţă ei leagă prietenii şi stabilesc relaţii cu un copil necunoscut, de aceeaşi vârstă cu ei.  «Bună! Cum te cheamă?» este prima punte care se întinde cu uşurinţă între doi copii care nu se cunosc. Atât de uşor încep ei o nouă relaţie de prietenie dedicându-se cu toată inima lor jocului. Această simplitate, care nu există la adulţi, este un izvor de bucurie şi de sociabilitate pentru copii” (Educarea – Învăţarea, Recreerea copilului din punct de vedere pedagogic creştin – Skidas, Vasilios Gh., Editura Egumeniţa, Galaţi, 2014, p. 70).
Acestea vin din smerenia naturală a copilului care îl face să se simtă egal cu celălalt. Această smerenie îl face candidat la fericirea veşnică. Şi ce altceva îşi doreşte omul, dacă nu să fie fericit? Omul caută fericirea în mii şi mii de cotloane ale vieţii: în celălalt, în averi materiale, în cunoaştere, în câte şi mai câte. Dar fericirea este tocmai în el şi în prezenţa divină din el.

Copilul este spontan
Copiii sunt simpli, spontani şi sinceri. De multe ori auzim că cea mai potrivită şi corectă părere despre ceva sau cineva este a unui copil, fiindcă el este sincer, de o sinceritate debordantă, copilul fiind incapabil să disimuleze. „Nesinceritatea care caracterizează adesea relaţiile celor maturi este necunoscută copiilor, care spun întotdeauna ceea ce gândesc, fără vreun scop ascuns. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că simplitatea şi sinceritatea copiilor, dacă ei rămân aşa, creează oameni cooperanţi în viaţă, a căror dispoziţie sufletească nu prezintă schimbări neaşteptate şi oscilaţii. În schimb, copiii care sunt împiedicaţi să îşi manifeste aceste sentimente frumoase pe care noi, adulţii, obişnuim să le numim «naivitate copilărească», devin adesea persoane arţăgoase, irascibile, agresive şi care nu acceptă critica” (Skidas, Vasilios Gh., Editura Egumeniţa, Galaţi, 2014, p. 71).
Adulţii uită această inocenţă şi această simplitate ceea ce îi determină să uite şi bucuria.