Vindecarea sufletului

Boala ne înconjoară de pretutindeni. Aproape că nu există om care să nu fie cuprins de vreo problemă fizică, de vreo durere mai mare sau mai mică. Bolile ne fac, de asemenea, să ne punem diverse întrebări. Între acestea cele mai grele sunt întrebările referitoare la sensul vieţii şi la inevitabilul act al morţii. De regulă ne punem astfel de întrebări grele când suntem încercaţi de boli grele şi nu la o simplă durere de dinţi. Bolile grave sunt cele care scot în evidenţă limitele firii umane, ceea ce ne face să abordăm metafizic şi religios problema vieţii şi a morţii. Noi spunem, aproape ca un proverb, că sănătatea este mai de preţ decât orice arătând prin astfel de sintagme că noi înşine ne limităm orizontul la … moarte. Un creştin ar trebui să considere relaţia cu Dumnezeu, bazată pe credinţă, nădejde şi dragoste ca fiind cel mai important aspect al vieţii şi din această perspectivă cea mai importantă este sănătatea spirituală şi nu cea trupească. Un om bolnav se poate mântui şi boala te aduce de cele mai multe ori într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu. Nu de puţine ori ne-a fost dat să vedem oameni cu suferinţe fizice grele care aveau însă acea tărie duhovnicească pe care puţini dintre noi o avem. De altfel, dincolo de limitele vieţii fizice, de constrângerile vieţii pământeşti, trebuie să fim conştienţi de veşnicie, acea veşnicie la a cărei percepere Dumnezeu ne cheamă neîncetat. Atunci totul capătă sens şi orice încercare a vieţii va fi înţeleasă ca o treaptă către veşnicia Împărăţiei Dumnezeieşti.