20 decembrie, ziua de Ignat: De ce se taie azi porcul

Foto: SUPERSTIŢII. La tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună. În unele zone, copiii sunt urcaţi pe porc după sacrificare, existând credinţa că astfel vor fi ocoliţi de efectele deochiului pe parcursul noului an

Ziua de 20 decembrie este cunoscută sub numele „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Din bătrâni se spune că sacrificarea porcului trebuie să aibă loc pe 20 decembrie. Când acest obicei nu este respectat, animalul începe să slăbească şi se îmbolnăveşte.
În ziua de Ignat, gospodina purifică locul unde are loc sacrificarea porcului prin tămâierea şi prin stropirea acelui spaţiu cu apă neîncepută. De asemenea, sacrificarea porcului se împlineşte în anumite ore ale zilei: după răsăritul soarelui sau înainte de apus, atunci când soarele străluceşte pe cer.
Sărbătoarea de azi, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.
Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunţat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul şi Inătoarea. „Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc", a declarat etnologul Ania Moldoveanu.
În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiţie umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învaţă pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun. Figura Sfântului este astfel adaptată la tradiţiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilităţii, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin. Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge.
Ziua de Ignat are şi un patron feminin, conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, denumită Inătoare. Aceasta este reprezentată ca o femeie mostruoasă care opăreşte mâinile femeilor care torc sau le mutilează şi le ia vlaga. Ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupaţiilor tradiţionale termenul limită al prelucrării firelor naturale.
Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate. Se credea că prestarea oricărei alte munci – spălatul rufelor, cusutul, măturatul casei – atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătoririi.
Cine nu are porc trebuie să taie o pasăre sau un animal ca să fie ferit de boli tot anul.