Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 17:22

70 de companii din România sunt interesate să devină furnizori pentru noua fabrică Airbus de la Ghimbav

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 21 octombrie 2016

Airbus a început să testeze piaţa locală pentru a găsi furnizori care să producă diverse echipamente şi componente pentru elicopterele Puma H215, care vor fi produse în noua fabrică.

70 de companii din România sunt interesate să devină furnizori pentru noua fabrică Airbus de la Ghimbav
Airbus Helicopters, cel mai mare producător european de elicoptere şi unul dintre cei mai mari din lume, va vinde elicopterele pe care le va produce la noua fabrică de la Ghimbav clienţilor din întreaga lume, începând cu finele anului viitor, cel târziu începutul lui 2018. Astfel, Airbus a început să testeze piaţa din România pentru a găsi furnizori din ţară care să producă diverse echipamente şi componente pentru elicopterele Puma H215, care vor fi produse în noua fabrică în care s-au investit 55 de milioane de euro. „Credem în capacitatea furnizorilor din România pentru a deveni parte în acest proiect. Este un beneficiu atât pentru noi, cât şi pentru România. Este logic şi raţional ca atunci când investim într-un proiect nou într-o anumită locaţie, să căutăm furnizori locali, dar care să fie competitivi şi să ne furnizeze echipamente de calitate. Cred că piaţa locală din România este pregătită, dar mai trebuie să facă  totuşi unele îmbunătăţiri pentru a răspunde nevoilor noastre”, a explicat Serge Durand, managerul în România al Airbus Helicopters.
În vederea găsirii de colaboratori, Airbus împreună cu Camera de Comerţ Româno-Franceză (CCIFER) şi Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK) a organizat ieri o conferinţă cu tema „Cum să lucrezi cu Airbus Helicopters”, la care au participat 70 de actuali şi posibili furnizori ai noii fabrici. 
 
Vor să repună România pe harta aeronauticii mondiale
Preocuparea Airbus şi a celor două camere de comerţ este să creeze un cluster de furnizori locali pentru fabrica Airbus Helicopters de la Ghimbav şi să susţină furnizorii români să crească în competenţe, cu scopul final de a repune România pe harta aeronauticii mondiale. La această întâlnire, oficialii companiei le-au explicat posibililor colaboratori cam care sunt aşteptările pe care le au şi de ce ar avea nevoie pentru noul proiect la Ghimbav. „Există atât competenţă, cât şi experienţă în industria aeronautică din România, iar prin cooperarea cu furnizori locali competitivi vrem să îi ajutăm şi pe ei să se dezvolte, iar noi să oferim un produs final de calitate. Avem deja o istorie bogată de colaborare cu furnizori din România”, a explicat Franck Micholet, vicepreşedinte Airbus Group. „În România, există resursă umană competitivă şi calificată, care se poate integra pe piaţa internaţională din domeniul aeronauticii. Nevoile Airbus în ceea ce priveşte furnizorii sunt foarte diversificate, de la furnizori generali, la cei specializaţi pe aspecte tehnice şi foarte bine structurate. Am vrut ca prin intermediul acestei întâlniri şi furnizorii să fie informaţi despre oportunităţile pe care le au şi pentru a se pregăti din timp să facă faţă cerinţelor”, a completat reprezentantul Camerei de Comerţ Româno-Franceze. Nu în ultimul rând, cele două camere de comerţ urmează să pună în legătură posibilii furnizori cu Airbus. „Camera de Comerţ Româno-Germană are 600 de membri, iar printre acestea se numără companii care pot face faţă unor standarde ridicate, fiindcă la Airbus cu siguranţă vom vorbi de standarde ridicate pentru componentele pe care le vor procura de la diverşi furnizori. Totodată, venim în întâmpinare şi cu partea de educaţie, fiindcă suntem la ora actuală lideri în învăţământul dual, iar atât Airbus, cât şi alte companii au nevoie de forţă de muncă specializată”, a precizat Dragoş Anastasiu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
 
Unul dintre furnizori şi-a arătat disponibilitatea de a deschide un centru de inginerie şi la Braşov
Printre cei care colaborează deja cu Airbus se numără şi compania Sonovision, care şi-a arătat disponibilitatea chiar de a deschide un centru de inginerie la Braşov, pentru a veni în întâmpinarea solicitării Airbus pentru noul proiect, H215. Sonovision face în prezent pentru Airbus manualele de reparaţie pentru Super Puma. „Într-o lună de la primirea solicitării, noi ne putem adapta şi oferi procedurile de mentenanţă de care are nevoie Airbus pentru acest proiect. Sonovision este furnizor la nivel global de astfel de servicii pentru Airbus, iar din anul 2004 suntem prezenţi şi în România”, a spus Marius Barceanu, director general Sonovision România, care are sediul la Iaşi.
 
 
Foto: 13 septembrie 2016 - deschiderea Fabricii de elicoptere Airbus
+2 -0

Comentarii

Florin

2016-10-21 18:26:32


furnizori pt cine? fabrica aia nu functioneaza,se pare ca nici constructia nu este terminata

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie