Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 22:56

A construit un „Regat al păstrăvului” pe Valea Glăjăriei

Autor:

Publicat la 29 martie 2024

Pasionat de piscicultură, dar şi de gastronomie, un râşnovean a pus bazele unei afaceri de succes, după ce a investit iniţial într-o păstrăvărie

A construit un „Regat al păstrăvului” pe Valea Glăjăriei

În 2007, Ion Heltianu a decis să înceapă o afacere pe cont propriu într-un domeniu pe care îl cunoştea de la fir la păr şi în care se specializase şi în timpul facultăţii: piscicultura. Pe un teren de pe Valea Glăjăriei a început cu paşi mărunţi, dar siguri să construiască ceea ce astăzi este într-adevăr un regat al peştelui, respectiv cea mai mare păstrăvărie din zonă, ce se întinde pe o suprafaţă de 6.000 mp.
Nu a fost deloc uşor, însă pasionat de domeniu, râşnoveanul a reuşit de-a lungul timpului să îşi dezvolte o afacere de familie frumoasă. „Am absolvit Medicina Veterinară în Bucureşti, unde m-am specializat şi în domeniul pisciculturii. Cariera în domeniu am început-o încă din 1999, în vremea studenţiei, când am lucrat timp de patru ani la firma Caviar House din Bucureşti, unde se procesa tot ce înseamnă caviarul ce pleca din ţară la export. M-am specializat şi în reproducerea la sturioni, am făcut procesare, semipreparate, iar în 2004 am revenit la Râşnov, unde încet, încet, am început să îmi pun pe picioare propria afacere. Am făcut totul de la zero, fără a beneficia de finanţări”, ne-a povestit râşnoveanul.

Pasionat şi de domeniul culinar
Investiţia iniţială în păstrăvăria „Regatul Păstrăvului” s-a cifrat la suma de 70.000 de euro, iar acum a ajuns să depăşească 400.000 de euro, după ce proprietarul a decis să îşi extindă investiţia şi în zona de turism. Prima producţie de păstrăv e ieşit de pe poarta „regatului” în 2008, iar acum sunt amenajate şase bazine de creştere a peştilor în sistem tradiţional şi 30 de bazine cu sistem recirculant. În plan, este şi amenajarea unui mic parc fotovoltaic care să asigure mare parte din consumul de energie electrică al complexului.  
Pasionat de gătit, Ion Heltianu a decis acum trei ani să deschidă în cadrul păstrăvăriei şi un punct gastronomic local, care ar urma să fie extins. „Până acum trei ani, m-am ocupat doar de creşterea peştelui, însă am decis să deschid şi un punct gastronomic cu specific pescăresc. Aici le servim turiştilor care ne trec pragul o gamă variată de specialităţi. Totul este făcut după reţete tradiţionale de la care nu fac niciodată rabat, deoarece eu sunt bucătarul, iar ceilalţi membri ai familiei îmi sunt ajutoare. L-am implicat şi pe fiul meu Tudor, care are 17 ani, este elev la Colegiul Iohannes Honterus şi a devenit ospătarul meu de nădejde, după ce îşi termină programul pentru şcoală”, a explicat antreprenorul.
La punctul gastro din „regat”, amatorii de mâncăruri din peşte au parte de un adevărat festin culinar. De la icre, la plachie, saramură, borş de peşte, dar şi clătite cu păstrăv afumat. De altfel, cei pofticioşi pot cumpăra preparate gata făcute, cum ar fi zacusca de peşte sau păstrăvul afumat, sau peşte viu, atât păstrăv, cât şi crap.

Primul secret: apa de calitate
Secretul pentru a avea o producţie bună de păstrăv este în primul rând apa de calitate, care să aibă un debit bun, spune antreprenorul, altfel cheltuielile sunt destul de mari, iar preţul de vânzare nu reuşeşte să le acopere. „Creştem păstrăvul de la icre, până la nivel de maturitate. Avem staţie de incubaţie, unde se obţine puietul de păstrăv şi apoi este crescut în bazine în sistem semiintensiv. Producţia anuală este 20 – 30 de tone, atât peşte de consum, cât şi puiet. Am avut contracte şi cu marii retaileri, însă am renunţat la acestea din cauza preţului prea mic oferit, care abia acoperă cheltuielile, însă colaborăm cu reţele de distribuţie şi magazine mai mici din mai multe zone ale ţării”, a spus râşnoveanul.

În plan: un lac pentru pescuit sportiv
În ceea ce priveşte proiectele de dezvoltare, Ion Heltianu intenţionează să extindă capacitatea de cazare, în prezent fiind deschise turiştilor două cabane. Ar urma să fie construite în jur de 10 căsuţe individuale, cu 2 – 4 locuri, dar şi să amenajeze un lac pentru pescuitul sportiv. Lucrările ar urma să demareze în primăvară.
În ciuda unor impedimente economice existente la nivel naţional, consider că turismul este într-o continuă dezvoltare, în special la Râşnov, care a făcut progrese remarcabile în ultimii ani la acest capitol. În paralel, este însă necesară şi o dezvoltare a infrastructurii publice, astfel încât accesul la utilităţi să fie optim în zonele turistice”, este de părere antreprenorul.

Un festival ce tinde să devină o tradiţie a comunităţii
Un alt proiect pe care râşnoveanul l-a implementat şi vrea să devină o tradiţie pentru comunitate este „Festivalul Păstrăvului”. Această manifestare, care a ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, s-a dorit a fi un prilej al întâlnirilor de suflet între oameni veniţi din toate colţurile ţării.
„Oamenii, Prieteni, Frumos, Natură, Peşte, Muzică, Artă sunt câteva cuvinte esenţiale care definesc intenţia noastră. Suntem convinşi şi credem că evenimentul a stârnit curiozitatea multora care astfel au reuşit să iasă din cotidian într-un loc unde păstrăvul este rege şi au putut degusta preparate din peşte cu adevărat gustoase”, a conchis Ion Heltianu.

+7 -4

Comentarii

'Lazar'

2024-04-01 12:37:23


'A construit un regat dar este inchis si pustiu.Felicitari pentru reclama falsa.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie