Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 19:12

ADDJB, reorganizată după modelul AMB

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 06 iulie 2016

A anunţat, ieri, preşedintele CJ, Adrian Veştea, în timpul unei întâlniri cu primarii braşoveni

ADDJB, reorganizată după modelul AMB

Conducerea administraţiei judeţene a organizat, ieri, prima întâlnire oficială cu primarii aleşi în urma scrutinului din 5 iunie. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, şi vicepreşedintele Adrian Gabor, alături de prefectul Ciprian Băncilă au abordat problema necesităţii atragerii de fonduri nerambursabile prin elaborarea de proiecte pe diversele axe de finanţare aflate la dispoziţia autorităţilor publice locale.
La întâlnire au mai fost prezenţi consilierul judeţean Roxana Mînzatu (PSD), Nicoleta Buta, directorul Oficiului Judeţean  pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Braşov, Mircea Paraschiv, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Braşov, precum şi alţi şefi de instituţii publice deconcentrate.
„Dorim ca la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale să existe o evaluare a necesităţilor, iar în acest sens este obligatoriu să pregătim proiecte care să permită accesarea de fonduri de la diverşi finanţatori. I-am invitat pe primari să le prezentăm, la modul general, ceea ce ne propunem să facem în următorii ani. Ulterior, vom organiza întâlniri zonale, pe subiecte specifice, având în vedere că vom avea proiecte care se vor întrepătrunde, precum şi proiecte de interes zonal, şi vom face în aşa fel încât să le discutăm la faţa locului”, a menţionat Veştea. Aceste întâlniri vor fi organizate începând cu luna august, pe zonele judeţului, respectiv Rupea, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei şi Tărlungeni - Vama Buzăului.

Primăriile, în urmă cu scrierea proiectelor
Şeful executivului judeţean le-a transmis primarilor că trebuie să înceapă elaborarea documentaţiilor care să stea la baza viitoarelor proiecte, Consiliul Judeţean urmând să sprijine prin cofinanţări acele investiţii pe care comunităţile mai mici nu şi le pot permite. „Sunt diverse programe de finanţare, pe multe dintre ele nu le cunoaştem, ele au termene de depunere foarte scurte şi, din păcate, mulţi dintre noi nu avem pregătite documentaţiile necesare. În aceste condiţii, degeaba ne întrebăm de ce nu suntem în măsură să obţinem aceşti bani”, a adăugat preşedintele CJ.
Un sprijin pentru primari va veni de la Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB), pe care conducerea CJ o doreşte reorganizată pe o structură similară cu cea a Agenţiei Metropolitane Braşov (AMB) şi cu un aparat de specialitate care se va implica pe partea de pregătire a proiectelor şi de monitorizare a implementării lor.
În cadrul întâlnirii, primarii au aflat informaţii privind accesarea măsurilor de investiţii derulate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, finanţările care pot fi atrase prin intermediul Grupurilor de Acţiune Locală sau finanţările în domeniul protecţiei mediului şi sistemului integrat de management al deşeurilor.
 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie