Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 09:43

Aeroportul de la Ghimbav, subiectul principal al conferinţei „Smart Tourism in a Smart Destination” de la Braşov

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 07 mai 2018

Evenimentul, organizat de Asociaţia Smart City Braşov, va fi deschis de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov

Aeroportul de la Ghimbav, subiectul principal al conferinţei „Smart Tourism in a Smart Destination” de la Braşov

În 9 Mai 2018, pentru al patrulea an consecutiv, Braşovul va găzdui o conferinţă dedicată Zilei Europei, organizată de Asociaţia Smart City Braşov, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania), Universitatea „Transilvania” din Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Liceul Teoretic „Johannes Honterus” şi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”  şi sub înaltul patronaj al Institutului Regiunilor Europene. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Smart City Braşov, consilierul local FDGR Cristian Macedonschi, tema conferinţei din acest an va fi „Smart Tourism in a Smart Destination”. Evenimentul este unul cu intrarea gratuită şi va la Centrul Cultural Reduta începând cu ora 9.00. „Conferinţa este structurată pe două module, unul fiind «Dezvoltare turistică prin infrastructură», iar celălalt „Digitalizare în turism». Evenimentul va fi deschis de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. Un subiect principal al primului modul, dedicat infrastructurii, va fi Aeroportul Internaţional Braşov, astfel că la dezbateri vor participa, printre alţii, directorul general al TAROM, Wolff Werner Wilhelm sau Ralf Gaffal, directorul Aeroportului Internaţional de la Munchen. De altfel, conducerea aeroportului de la Munchen este interesată de o colaborare cu Braşovul, iar Consiliul Judeţean i-a transmis deja proiectul aeroportului de la Ghimbav”, a declarat Cristian Macedonschi.
În ceea ce priveşte modulul privind digitalizarea în turism, Macedonschi a anunţat că au fost invitaţi reprezentanţii mai multor companii şi instituţii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul IT.   
Pe de altă parte, Macedonschi a afirmat că la eveniment a fost invitat şi ministrul Turismului, Bogdan Triff, însă acesta nu a confirmat încă prezenţa.
„Dezvoltarea Turismului reprezintă pentru judeţul Braşov, sectorul economic care dispune de un valoros potenţial de dezvoltare. În acest context, Braşovul trebuie să devină un oraş turistic «funcţional» din toate punctele de vedere, adică un oraş inteligent.  Nu în ultimul rând, îmi doresc să candidăm cu Braşovul la noul titlu «European Capital of Smart Tourism», lansat de Comisia Europeană luna trecută”, a mai spus Macedonschi.
După conferinţă, braşovenii sunt aşteptaţi la un recital extraordinar de pian susţinut de pianistul braşovean Ioan Dragoş Dimitriu, urmat apoi de Fanfara Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” şi Corul Liceului „Honterus”. În încheiere va fi un recital dedicat zilei Europei susţinut de Corul Liceului Honterus şi tineri muzicieni din cadrul acestei unităţi de învăţământ.

+5 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie