Agonia TVR

Recenta dezbatere organizată de Tăriceanu la Senat pe tema situaţiei postului public de televiziune a prilejuit o trecere în revistă a tuturor erorilor comise de guvernările de până acum în administrarea acestui important mijloc de comunicare. Teama de partizanat politic nu a făcut altceva decât să o politizeze şi mai tare prin modalitatea de desemnare a membrilor Consiliului de Administraţie, acest for transformându-se într-o anexă lipsită de orice autoritate a conducerilor administrative. Modul diferit în care a fost privită a condus la transformarea ei într-o struţo-cămilă public-privată, căreia nu-i ajung pentru a supravieţui, nici taxa de abonament şi nici veniturile din publicitate, limitate aburd de CNA.
Problema de fond a TVR este aceea că o instituţie cu 3.000 de salariaţi (de zece ori mai mult decât cea mai populată televiziune privată) nu poate supravieţui, oricâţi bani s-ar băga în ea. Pentru că plăteşte degeaba vreo 2.500 de oameni care nu produc nimic. Pe măsură ce audienţa sa a scăzut, datorită şirului neîntrerupt de conducătorii incompetenţi sau marcaţi de slugărnicie politică, problemele s-au acumulat odată cu datoriile.
Introducerea TVA nu a fost decât momentul în care a fost basculat definitiv raportul dintre pierderi şi beneficii. Pe acest fond, nimeni nu şi-a mai asumat răspunderea de a căuta şi găsi o soluţie. Atitudinea cea mai reprobabilă i-a aparţinut lui Victor Ponta, care datorită antipatiei pe care i-o poartă ultimul director general a refuzat să mişte un deget pentru a găsi soluţie el având ca şef de partid şi premier posibilitatea să o impună. Pentru el – ca şi pentru Băsescu şi apoi Iohannis – TVR n-a mai existat, pur şi simplu. Paradoxal sau nu, exact în momentul în care politica instituţiei ajunsese la o echidistanţă reală, poate pentru prima dată în decursul istoriei sale recente. Poate că Stelian Tănase nu a deţinut o reală expertiză de administrator, însă demersurile sale au reuşit să aducă, în ultima perioadă a mandatului o stabilitate şi un echilibru al programului, remarcaţi de audienţa în creştere. Mătrăşirea sa, prin respingerea raportului de activitate, a adus, în calitate de interimar, la cârmă pe Irina Radu, persoana căreia incompetenţa şi reaua credinţă i-au fost girate de suportul politic de la momentul schimbării. Pentru aceasta, principala misiune a rezidat în a distruge tot ce construise Tănase şi a pune în loc lucrurile cu care era obişnuită din precedentele sale joburi: reluări şi filme vechi. Inadecvarea sa într-o funcţie care s-a prelungit dincolo de limitele bunului simţ a fost ilustrată de episodul „Colectiv”, când TVR a ignorat pur şi simplu această tragedie.
Strigătul de ajutor al TVR vizează imposibilitatea plăţii salariilor la proximul termen şi blocarea conturilor – culmea – de către angajaţi daţi afară şi repuşi în funcţii de instanţe, cărora trebuie să li se plătească o sumă uriaşă.
Premierul ridică din umeri şi spune că nu e treaba executivului. Parlamentul – care este responsabil direct – nu ajunge la un consens în privinţa modalităţilor de salvare. Un împrumut de urgenţă, discutabil, nu va face decât să prelungească agonia şi să anunţe un iminent deces. Nu atât al TVR, cât al celor care ar fi trebuit să administreze cu responsabilitate această instituţie de interes naţional.