Angela Merkel – premiul NOBEL pentru migraţie

Nu se ştie prea exact ce a determinat căderea imperiului roman, dar cei cărora li se datorează au fost barbarii năvăliţi dinspre est şi sud, atraşi de strălucirea şi bogăţia Romei, din care au dorit să-şi facă parte în singurul mod cunoscut. Nu este unicul imperiu din istorie care a sfârşit în acest fel, datorită diferenţelor de civilizaţie şi bogăţie.
Ceva aproape similar se întâmplă în zilele noastre. Europa Unită a reuşit să-şi prezerve liniştea şi bunăstarea printr-o politică a emigraţiei garantată de posibilităţile de a bara accesul fluxurilor migratorii prin principalele sale porţi – cele mediteraneene. Marea a fost vreme de peste cinci decenii principalul său aliat. Pe de o parte. Pe de alta – relativa stabilitate din ţările furnizoare de migranţi.
Primăvara arabă a spulberat şi stabilitatea şi protecţia antimigraţionistă. Iar marea s-a dovedit a fi - cu toate pierderile colaterale – o cale accesibilă pentru cei care pun la bătaie câştigurile de o viaţă pentru un „bilet” pe epavele plutitoare. Fenomenul s-a menţinut la cote rezonabile până la explozia din 2015: atunci, cântecul de sirenă al Angelei Merkel a luat minţile a mai mult de un milion de orientali care au întors spatele Meccăi, privind spre luminosul Berlin. N-a trecut prea mult până s-a făcut cunoscută cauza acestei generozităţi intempestive: preocuparea autorităţilor germane faţă de siguranţa socială de peste 15-20 de ani, când numărul contributorilor la asigurările de stat va fi scăzut drastic datorită natalităţii tot mai reduse a arienilor.
Este acum, mai evident ca oricând, că socotelile cancelăresei au fost greşite. Plecând de la bunele intenţii, demersul său se transformă pe zi ce trece în coşmarul ucenicului vrăjitor care a eliberat spiritul malefic din clondirul fermecat căruia i-a scos dopul. Stimulând migraţia printr-o ofertă deschisă, Germania s-a bazat pe experimentele sale precedente cu etnicii turci. N-a ţinut însă cont că aceştia au fost integraţi într-o perioadă mult mai lungă de timp şi prin cote atent controlate. Ce va face acum Germania cu milionul sosit peste noapte? Dintre care 90% nici nu se gândesc să ocupe locurile de muncă disponibile, fiindu-le suficiente ajutoarele sociale pentru copiii făcuţi pe bandă rulantă? Ce va face cu această categorie de maturi fără nici un fel de pregătire şi nedispuşi să-şi asume vreuna?
Merkel ştie. Dacă ştie. Cert este că manevra sa a fost făcută pe spinarea Europei, a tuturor ţărilor care sunt nevoite să suporte asaltul şi marşurile coloanelor de neoprit ale migranţilor. Că aceeaşi Europă, în totalitatea sa, va contribui cu sumele pe care le pretind cei direct afectaţi (doar Austria vrea cu grăbire vreo 600 de milioane) sau cei care ar trebui să stopeze transferul către Europa (Turcia a declarat deja că nu-i ajung cele 2-3 miliarde promise).
Există, desigur, apelul la solidaritate. Ce fel de solidaritate, însă, în condiţiile în care niciuna dintre ţările direct afectate nu a participat la lansarea invitaţiilor? Este ca şi cum Germania a organizat o petrecere la care invitaţii participă pe cheltuiala celor care stau acasă.
Poate că Angela Merkel ar merita un premiu NOBEL pentru migraţie. Pentru că gestul ei este cu adevărat unic şi cu consecinţe încă greu de prevăzut în toată amploarea lor.