Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:56

Apă raţionalizată în comuna Vulcan

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 26 iulie 2016

Oamenii spun că Primăria închide robinetul în zilele calde, iar reprezentanţii autorităţilor locale susţin că locuitorii îşi udă grădinile sau îşi umplu piscinele, iar reţeaua nu face faţă

Apă raţionalizată în comuna Vulcan

Foto: Facebook

Mai mulţi locuitori din comuna Vulcan s-au declarat nemulţumiţi că primarul comunei opreşte apa în zilele în care temperaturile sunt mai mari de 25 de grade Celsius, astfel că oamenii rămân fără apă potabilă sau pentru spălat. „Problema datează încă de la montarea reţelei publice de apă. Pentru că nu sunt montate repartitoare nu se poate determina consumul fiecărei gospodării, astfel că se preferă oprirea totală a apei. Cetăţenii din comună sunt nemulţumiţi  pentru că în perioada caniculară nu au apă nici măcar pentru  nevoile copiilor”, ne-a sesizat un cetăţean din Vulcan.

„Când plouă, consumul scade foarte mult”
De cealaltă parte, viceprimarul Gheorghe Davidoiu (foto) spune că, în zilele foarte calde, consumul este extrem de mare, problema fiind că mulţi locuitori îşi stropesc grădinile. „La 5.000 de persoane, consumul mediu lunar este de 23.000 de metri cubi, adică 4,6 metri cubi de persoană. Se udă grădinile, iar unii au chiar şi piscine, care trebuie umplute cu apă, astfel că în zilele în care nu plouă se consumă multă apă. În unele situaţii ni s-a reclamat faptul că nu este presiune destul de mare, pentru a se folosi furtunurile pentru udat grădina. De multe ori sunt probleme în zonele mai înalte, unde locuiesc şi eu. În schimb, când plouă, consumul scade foarte mult, iar în unele situaţii trebuie să oprim chiar una sau două pompe”, a explicat viceprimarul.

S-a mai forat un puţ
Reprezentantul Primăriei Vulcan a mai spus că pentru ca sistemul de alimentare cu apă a comunei să facă faţă noilor cerinţe, ieri a mai fost pus în funcţiune un nou puţ, săpat la o adâncime de 140 de metri. „În localitatea Vulcan, alimentarea cu apă a comunei se face prin trei foraje. De asemenea, mai este unul la Colonia 1 Mai”, a continuat Davidoiu.

Vor fi montate şi repartitoare
În cea mai mare parte a comunei, Gheorghe Davidoiu a spus că nu există repartitoare care să înregistreze cantitatea de apă folosită de gospodărie, astfel că oamenii nu fac nici un fel de economie. „În cursul acestui an vrem să începem o campanie de contorizare, care va dura mai mulţi ani, în funcţie de resursele financiare de care dispunem. Cred că după ce vom instala aceste aparate, iar oamenii vor plăti fiecare metru cub de apă pe care îl consumă, vor fi ceva mai atenţi”, a argumentat viceprimarul. Totodată, el a precizat că se vor face investiţii şi în modernizarea reţelei de alimentare cu apă, iar anul acesta, cel mai probabil în august sau septembrie, vor fi terminate şi lucrările la sistemul de canalizare al comunei.

+0 -2

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie