Curs BNR
1 EUR = 4.9678 RON
1 USD = 4.5710 RON
1 GBP = 5.7886 RON
1 XAU = 303.8212 RON
1 AED = 1.2447 RON
1 AUD = 3.0389 RON
1 BGN = 2.5400 RON
1 BRL = 0.9366 RON
1 CAD = 3.3741 RON
1 CHF = 5.2353 RON
1 CNY = 0.6404 RON
1 CZK = 0.2040 RON
1 DKK = 0.6663 RON
1 EGP = 0.1479 RON
1 HUF = 1.3080 RON
1 INR = 0.0548 RON
1 JPY = 3.1189 RON
1 KRW = 0.3505 RON
1 MDL = 0.2566 RON
1 MXN = 0.2648 RON
1 NOK = 0.4256 RON
1 NZD = 2.8302 RON
1 PLN = 1.1465 RON
1 RSD = 0.0424 RON
1 RUB = 0.0503 RON
1 SEK = 0.4389 RON
1 TRY = 0.1580 RON
1 UAH = 0.1251 RON
1 XDR = 6.0912 RON
1 ZAR = 0.2443 RON
Publicat la 24 noiembrie 2014
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” face parte, alături de alte 6 biblioteci publice din Europa, din echipa de implementare a unui proiect ce are ca scop consolidarea pregătirii profesionale şi întărirea capacităţii inovative a şomerilor
O echipă de bibliotecari de la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” au demarat în această lună, alături de reprezentanţi ai altor şase biblioteci publice din Austria, Bulgaria, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovenia, un proiect cu finanţare europeană ce are ca scop consolidarea pregătirii profesionale şi întărirea capacităţii inovative a şomerilor. „LinkINjob: job hunting with the help of librarians” are ca promotor principal Biblioteca metropolitană din Ljubljana (Slovenia) şi susţine Strategia Europa 2020, ce vizează creşterea ratei de angajare a populaţiei (între 20-64 ani) de la 69% la 75%, inclusiv o mai mare implicare a femeilor şi vârstnicilor şi o mai bună integrare a emigranţilor pe piaţa muncii. Bibliotecarii din proiect vor dezvolta activităţi de instruire a şomerilor în domenii precum alfabetizarea financiară şi digitală, urmărind să îi echipeze cu cunoştinţe absolut necesare, abilităţi şi competenţe de natură să stimuleze capacitatea antreprenorială şi inovaţia. Mai mult, accentul se va pune pe educaţia permanentă, de-a lungul vieţii, pe deschiderea faţă de nou, informarea permanentă apelând la resursele bibliotecii şi capacitatea de adaptare la noile provocări. Astfel, bibliotecarii vor împărtăşi propria experienţă educaţională şi bunele lor practici în domeniul educaţiei adulţilor, realizând un ghid şi alte produse educaţionale. Acestea vor fi disponibile, prin intermediul paginii de internet a proiectului, în sistem de acces deschis tuturor celor interesaţi din comunitate, precum şi organizaţiilor. „În acelaşi timp, proiectul va construi un parteneriat puternic între cele şapte biblioteci publice europene şi va promova instituţia bibliotecii ca spaţiu educaţional permanent. Produsele finale, între care se numără şi ghidul de bune practici în educaţia adulţilor, vor fi traduse în limbile celor şapte state europene partenere, susţinând multilingvismul şi în acest fel. Munca la acest proiect a început şi cu gândul la viitoarele servicii publice pe care le vor crea”, au explicat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”.
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu