Acesta este conceptul Braşovului pentru Capitala Europeană a Culturii. Dosarul de candidatură a fost depus oficial, sâmbătă, la Ministerul Culturii
Braşovul şi-a depus sâmbătă, 10 octombrie, candidatura oficială pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, conceptul de candidatură fiind conturat de către reprezentanţii Primăriei Braşov în colaborarea cu directorul Muzeului Judeţean de Istorie, istoricul Nicolae Pepene, şi specialiştii Agenţiei Metropolitane Braşov. „Pregătirea dosarului de candidatură a început în luna februarie, iar ca urmare a acestui demers, pentru prima dată, Braşovul are o strategie de dezvoltare a culturii până în anul 2030. Eu sper să trecem cu bine de prima etapă de evaluare din 7 decembrie, când va fi stabilită lista scurtă a oraşelor candidate”, a explicat viceprimarul Braşovului, Adina Durbacă. Primirea dosarului a fost confirmată de către Ministerul Culturii, iar directorul AMB, Dragoş David, a subliniat faptul că începând de săptămâna acesta vom fi monitorizaţi mult mai atent. „Trebuie să demarăm deja activităţile, fiindcă suntem sub o monitorizare mult mai atentă. În acest demers avem susţinerea primăriilor din Zona Metropolitană, a ONG-urilor din Braşov, dar şi a altor oraşe europene”, a punctat Dragoş David.
Coordonatele după care oraşul va evolua
Noul concept propus de echipa de proiect este cu totul diferit faţă de cele şase variante prezentate odată cu anunţarea candidaturii în vară şi se numeşte „Braşov 2021- Civilizaţia Muntelui”. „Muntele şi omul se aseamănă, dar cu deosebirea că, de unde prin munte pământul tinde spre cer, prin om, cerul a coborât pe pământ”, spunea William Shakespeare. Cuprins în obiectivele reunite sub forma Decalogului Civilizaţiei Muntelui, un nume inspirat din Decalogul montan publicat de Luis Trenker, în cartea „Meine Berge”. Astfel, Nicolae Pepene a ţinut să sublinieze faptul că Braşovul este singurul oraş de munte din România candidat la acest titlu, astfel că s-a decis propunerea unui concept cultural apropriat tuturor europenilor: Civilizaţia Muntelui.
„Civilizaţia Muntelui înseamnă mult mai mult. Este o moştenire greu de obţinut, un mod de viaţă care atunci când se petrece constant, fără intervenţii externe, când face parte din obiceiurile comunităţii, dă calitatea vieţii. Pentru noi, ideea competiţiei Capitală Culturală Europeană nu este să câştigăm ceva, ci să stabilim nişte coordonate culturale pe care oraşul va evolua”, a subliniat Nicolae Pepene, singurul braşovean care are de altfel o experienţă legată de Capitala Culturală în 2007, când titlul a fost deţinut de Sibiu.
Un dosar care nu ascunde nimic sub preş
Acesta a subliniat faptul că Braşovul a depus un dosar sincer, care nu ascunde nimic sub preş. „Trebuie spus unde este acum Braşovul din punct de vedere cultural şi unde vrea să fie în 2021. Avem un studiu de consum cultural care a relevat faptul că Braşovul are o viaţă modestă din punct de vedere cultural şi, totodată, este pentru prima oară în istorie când ne punem problema să fim un oraş cultural. Una dintre condiţiile pentru a candida la acest titlu era tocmai ca să te rupi de trecut, iar conceptele lansate în vară vorbeau prea puţin de viitor. Braşovenii sunt apropiaţi de tradiţii, ceea ce este bine, dar nu au mari legături cu cultura contemporană europeană. Cu manifestările junilor din Piaţa Unirii nu putem impresiona Europa Dacă vrem să obţinem acest titlu, trebuie să ne gândim că Europa culturală înseamnă mai mult decât monumente şi tradiţii”, a punctat istoricul braşovean.
Braşovul vrea să fie Coroana Europei
Astfel, dosarul de candidatură este structurat pe două dimensiuni. Prima, „Civilizaţia muntelui”, conţine trei axe, respectiv „trecători culturale europene” (fluxul care aduce împreună artiştii Europei în Braşov), „trasee culturale” (programul prin care Braşovul devine un pilon cultural) şi „altitudini culturale” (proiecte din sfera artelor contemporane). Cea de-a doua, „Sub munte”, este cea locală şi cuprinde la rândul ei alte trei axe, respectiv „izvoare culturale” (tradiţii şi istorie), „călăuze culturale” (personalităţi care vor veni la Braşov şi vor promova proiecte de educaţie culturală) şi „tabăra culturală” (dezvoltarea infrastructurii culturale). Unul dintre sloganurile posibile pentru Braşov 2021 este „Europa - Corona”, respectiv numele pe care l-a purtat Braşovul încă de la prima atestare documentară.
Nicolae Pepene a precizat că până în 7 decembrie va fi pus la punct un program de întâlniri cu toţi factorii interesaţi. „Din acest dosar lipsesc proiectele. Nu le-am inclus pentru că, vă spun sincer, îmi era ruşine cu unele dintre ele. Toate vorbeau de trecut şi am decis că, în loc să pornim cu stângul, mai bine pregătim o agendă şi o depunem ca anexă. Vor fi unele proiecte pilot, care vor creşte în perioada 2016-2021. De asemenea, va fi încurajată accesarea fondurilor nerambursabile prin programul «Europa Creativă», iar pentru implementarea acestora este nevoie ca autorităţile locale să asigure cofinanţările. De asemenea, sunt stabilite şi reguli privind selecţia de proiecte, care va fi făcută într-o manieră profesionistă”, a explicat Nicolae Pepene.
Foto: Primăria Braşov
Viorel
2015-10-15 15:27:46
Stimați comentatori! S-a terminat campionatul de fotbal? Sunteți sastisiți de politică? (Nu vă spun ce înseamnă sastisit, folosiți DEX-ul) V-ați plictisit și nu aveți subiect în care să defulați? Ce vă recomandă să vorbiți? Ce școli înalte ați absolvit? Cu ce lucrări importante în domeniul culturii vă mândriți? A se slăbi, stimabililor! De pe marginea competenței puteți arunca ușor cu lături! Vă urez spor la lecturat! Astfel, vă oferiți și vouă, dar și nouă, o șansă!