Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 21:41

Braşovenii din Tractorul vor mai avea o iarnă „cu emoţii”

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 05 sepembrie 2017

Reabilitarea reţelei de termoficare care deserveşte o treime din clienţii sistemului, lăsată pentru 2018

Braşovenii din Tractorul vor mai avea o iarnă „cu emoţii”

Semnat încă din 25 iunie 2015, acordul privind acordarea unei finanţări nerambursabile Programul de Cooperare Elveţiano-Român, pentru proiectul „Reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie energie termică în zona rezidenţială Tractorul din Braşov” a ajuns în stadiul de elaborare a indicatorilor tehnico-economici. De altfel, valoarea investiţiei, respectiv 22.857.000 lei, va fi aprobată în şedinţa de plen de vineri a Consiliului Local Braşov, după care actul normativ, dar şi caietul de sarcini aferent licitaţiei de lucrări va fi transmis finanţatorului spre avizare, după care va fi lansată şi procedura de achiziţie, iar reprezentanţii muncipalităţii au afirmat că lucrările propriu-zise vor începe în cursul anului viitor.
Proiectul pentru care a fost obţinută finanţarea elveţiană vizează refacerea reţelelor de transport şi distribuţie din cartierul Tractorul, iar documentaţia tehnică aferentă a mai fost realizată o dată, însă, potrivit Primăriei Braşov, anul acesta a fost nevoie de unele modificări.
Conform datelor oferite de oficialii Primăriei, modernizarea reţelei din Tractorul este necesară având în vedere că în această zonă a oraşului sunt aproximativ 2.500 - 2.700 dintre cei 7.500 de abonaţi existenţi în Braşov. De asemenea, cum Tractorul este cea mai dinamică zonă din punct de vedere al dezvoltării imobiliare, municipalitatea braşoveană ia în calcul posibilitatea extinerii reţelei de transport şi distribuţie, iar prin proiectul pentru care au fost obţinuţi banii europeni a fost luat în calcul acest scenariu.
Reţeaua de termoficare Tractorul a fost realizată în urmă cu mai multe zeci de ani, iar în prezent starea acesteia este precară, se produc numeroase avarii şi, nu de puţine ori, pentru remedierea lor este nevoie de întreruperea alimentării cu agent termic. Având în vedere situaţiile din anii precedenţi, este de aşteptat ca şi în sezonul rece 2017 – 2018 să apară astfel de situaţii. Tot din cauza infrastructurii de termoficare învechită, apar şi pierderile mari care trebuie acoperite.  

Asigurări: de la 1 noiembrie se poate începe furnizarea de căldură
Cum până la data de 1 noiembrie - când, potrivit legislaţiei, începe sezonul rece - nu mai este foarte mult timp, oficialii Primăriei Braşov au ţinut să precizeze ieri, într-o conferinţă de presă, că pregătirile sunt „în grafic”. Astfel, până la data de 30 septembrie se vor termina toate intervenţiile la infrastructura de termoficare (puncte termice şi reţelele de transport şi distribuţie). Practic, până la sfârşitul acestei luni, Primăria Braşov a anunţat că, pentru perioade scurte, în unele zone ale oraşului unde se realizează lucrări mai complexe, în baza unui grafic al Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT), se va mai sista furnizarea de apă caldă, însă aceste măsuri vor fi aduse la cunoştinţa abonaţilor prin intermediul  asociaţiilor de proprietari. De la 1 octombrie se va trece la umplerea ţevilor cu apă rece (pentru a se descoperi eventualele spărturi) şi se vor efectua toate probele tehnologice necesare.
Reamintim că în a doua parte a lunii trecute, directorul SPLT, Mircea Marin, anunţa, printr-un comunicat de presă, că încărcarea instalaţiilor se va face în data de 15 septembrie, dar acest termen a fost considerat prea optimist de oficialii Primăriei Braşov.
Pe de altă parte, municipalitatea braşoveană a dat asigurări că anul acesta nu vor mai apărea sincope din cauza „discuţiilor” cu furnizorii de gaze naturale, SPLT fiind cu plata la zi a facturilor.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie