Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 15:47

Brașovul are pentru prima dată un președinte al PNL. Ludovic Orban este noul preşedinte al formaţiunii după o victorie zdrobitoare

Autor:

Publicat la 16 iunie 2017

Brașovul are pentru prima dată un președinte al PNL. Ludovic Orban este noul preşedinte al formaţiunii după o victorie zdrobitoare

Ludovic Orban a fost ales în urma congresului de sâmbătă preşedinte al PNL, cu voturile a 3.518 de delegaţi din cei peste 4.500 câţi au fost prezenţi la Romexpo Bucureşti. Contracandidatul Cristian Buşoi a obţinut doar 952 de voturi, alte 34 de voturi fiind declarate nule. În procente, Ludovic Orban a primit aproximativ 78% din voturi, în timp ce Buşoi aproximativ 21%.

`Felicitări Ludovic Orban! Ești președintele legitim al PNL după votul categoric! Brașovul are pentru prima dată un președinte al PNL`, a transmis preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea (foto, alături de Ludovic Orban, la congresul de sâmbătă de la Bucureşti).

Delegaţia Braşovului la Congresul PNL de sâmbătă, 17 iunie

`Avem preşedintele dorit`, a declarat şi primarul din Râşnov, Liviu Butnariu, preşedinte PNL Râşnov, membru al delegaţiei Braşovului la Congresul PNL. `Congresul PNL de azi (sâmbătă – n.r.) e cel care încheie fuziunea PNL-PDL, odată cu primul preşedinte ales. Braşoveanul Ludovic Orban, liberal de 25 de ani`, ne-a precizat primarul din Predeal, Liviu Cocoş, preşedinte PNL Predeal şi prim-vicepreşedinte PNL Braşov. După fuziunea cu PDL, PNL a avut conducere bicefală, ulterior preşedinte desemnat.

Braşovul a fost reprezentat la congresul de sâmbătă de o delegaţie de 139 de membri, care au primit mandat de susţinere pentru Ludovic Orban, în urma votului dat în organizaţia judeţeană pe 6 iunie. Susţinerea pentru Orban a fost însă declarată încă de la depunerea candidaturii acestuia, atât pentru programul acestuia, dar şi pentru faptul că este braşovean.

Duminică aflăm dacă Braşovul va avea şi vicepreşedinte PNL

Iniţial, Braşovul, prin preşedintele organizaţiei judeţene, Adrian Veştea, a intenţionat să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte, însă, conform Statului PNL, ar fi fost în incompatibilitate, întrucât liderii de organizaţii judeţene nu au voie să candideze la funcţiile de conducere la nivel central, fără să demisioneze din poziţiile pe care le deţin. Adrian Veştea va candida însă pentru Biroul Executiv, pentru cele 16 poziții de membri fiind 49 de candidaţi, alegerile urmând a avea loc duminică.

Pe de altă parte însă, sâmbătă s-a votat și modificarea Statutului PNL. Astfel, s-a decis ca toți membrii Biroului Executiv să devină și vicepreședinți PNL. Așadar, dacă până acum erau 16 funcții de vicepreședinți, după noul statut vor fi 32. Având în vedere că Adrian Veștea candidează pentru Biroul Executiv, dacă va fi votat în acest sens, duminică, va deveni și vicepreședinte al partidului la nivel național.

`Liberali, la luptă!`

`E o încredere care mă onorează şi mă obligă. De azi viaţa o să fie mai grea. Victoria de azi nu e victoria mea, este victoria PNL şi conţine germenii viitoarei victorii a PNL pentru România. Vreau să vă spun câteva lucruri clare. (…)

PNL sub conducerea mea va fi un partid de dreapta liberal-conservator şi se va bate cu toate forţele să implementeze politici de dreapta. PNL va fi un garant al îndeplinirii tuturor angajamentelor pe care le are România faţă de partenerii noştri: parteneriatul strategic al SUA, membru al NATO şi membru al UE. Vom rămâne un stâlp şi o oază de certitudine în această zonă frământată a Europei.

PNL va fi de azi un partener loial, corect, transparent, pentru Klaus Iohannis şi pe punerea în practică a obligaţiilor pe care ni le-am luat când am câştigat alegerile din 2014. Mă voi bate ca în 2019 să obţinem alelegerile prezidenţiale, apoi să câştigăm locale.

Obiectivul meu fundamental e câştigarea alegerile parlamentare şi să face noul Guvern care să arate cum trebuie să fie o ţară liberală. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc pentru efortul deosebit. Mulţumesc mai ales colegilor din diaspora care au venit de la mii de kilometri care au venit. Declar închise lucrările acestui Congres. Liberali, la luptă!`, a declarat Ludovic Orban (foto, alături de contracandidatul Cristian Buşoi) după anunţarea rezultatului.

 

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie