leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.7218 RON

1 USD = 4.2434 RON

1 GBP = 5.2941 RON

1 XAU = 194.6143 RON

1 AED = 1.1552 RON

1 AUD = 2.9577 RON

1 BGN = 2.4142 RON

1 BRL = 1.1247 RON

1 CAD = 3.2319 RON

1 CHF = 4.2986 RON

1 CNY = 0.6172 RON

1 CZK = 0.1852 RON

1 DKK = 0.6325 RON

1 EGP = 0.2556 RON

1 HUF = 1.4518 RON

1 INR = 0.0615 RON

1 JPY = 3.9255 RON

1 KRW = 0.3591 RON

1 MDL = 0.2415 RON

1 MXN = 0.2225 RON

1 NOK = 0.4901 RON

1 NZD = 2.8374 RON

1 PLN = 1.1104 RON

1 RSD = 0.0401 RON

1 RUB = 0.0673 RON

1 SEK = 0.4492 RON

1 TRY = 0.7418 RON

1 UAH = 0.1664 RON

1 XDR = 5.8479 RON

1 ZAR = 0.3042 RON

Editia 7097 - 22 noi 00:06

Braşovul, cucerit de români pe 7 decembrie 1918

Autor:

Publicat la 07 ianuarie 2019

Britanicii de la Telegraph scriu despre „războiul uitat care a făcut Transilvania românească”

Braşovul, cucerit de români pe 7 decembrie 1918

Britanicii de la Telegraph dedică o pagină întreagă „războiului uitat care a făcut Transilvania românească”, arată BizBrasov.ro. Fără a ţine cont de sintagme patriotarde, fără ca ideile să fie trecute printr-un filtru naţionalist, cuvintele par să dea naştere unei alte poveşti, mult mai dureroase, despre o Românie oportunistă şi despre o ardere a imperiilor vremii într-un foc al arhaicului.

„Uneori, lumea poate părea bătută în cuie. Puteţi să vă uitaţi la hartă şi să credeţi că a fost întotdeauna aşa – graniţa care desparte o ţară de alta a urmat mereu această creastă montană sau acel râu; că un loc pe care unii îl celebrează a fost întotdeauna parte din statul respectiv, că o anumită regiune, puternic asociată cu o naţiune, a fost întotdeauna o cusătură în acea tapiserie clară.
Aţi putea gândi cu siguranţă acest lucru despre Transilvania. Sunt numai câteva porţiuni de teren european care par mai strâns legate de ţara mamă decât Transilvania. S-ar putea chiar argumenta că Transilvania este România, că România este Transilvania – o emblemă totemică care defineşte ţara în ochii internaţionali. Adevărat, imaginea zonei – cu toţi Dracula în pelerine foşnitoare şi castelele cu turnuri ascuţite cocoţate pe vârfuri de munte – poate aduce a Halloween, dar este iseparabilă de percepţia generală a României; un tatuaj pe braţul Bucureştiului care nu poate fi şters.
Şi totuşi, lăsând deoparte întrebările legate de populaţie şi etnie, Transilvania a fost legată oficial de România doar timp de un secol. Într-adevăr, cu exact 100 de ani în urmă, în ceaţa din ianuarie 1919, era încă, în mod efectiv, doar în curs de a deveni românească: soldaţii intră în vest pe contururile împădurite şi neregulate, câştigând un teren care era în mod oficial maghiar. Epoca străinilor care consideră această enclavă a legendei vampirice şi a reputaţiei gotice a fi un simbol al tuturor lucrurilor româneşti avea să urmeze zeci de ani mai târziu (deşi celebrul roman al lui Bram Stoker era deja publicat de 22 de ani, largul ecran argintiu care urma să-l transforme pe Dracula în principalul ingredient al unui coşmar global nu era nici măcar o scânteie în conştiinţa regizorilor de la Hollywood). În schimb, lumea largă nu privea la Transilvania cu cine ştie ce fascinaţie. Era, mai degrabă, o regiune fără o identitate naţională adecvată; un os pentru care mai mulţi câini fuseseră pregătiţi să lupte, dar fără puterea de a-şi revendica premiul în mod concludent.
Bineînţeles, nu era un caz singular. Paginile atlasului european s-au schimbat enorm în a doua decadă a secolului al XX-lea, pe măsură ce focul Primului Război Mondial mistuia o bucată serioasă din lumea veche şi o înlocuia cu ceva mult mai proaspăt. State noi sau reconfigurate – Polonia şi Cehoslovacia printre ele – urmau să se nască pe măsură ce gloanţele şi brutalitatea din 1914-1918 ucideau cele două imperii care aveau în mâini cea mai mare parte a continentului. Regatul austro-ungar, care şi-a extins puterea mult peste Viena şi Budapesta, a fost condamnat; la fel şi influenţa otomană, care s-a extins de la Constantinopole (Istanbul) până dincolo de Balcani, pentru timp de aproape şase secole. Pentru Transilvania, care a fost prinsă timp de secole între cele două, mijeau zori noi.
România însăşi putea fi considerată cu greu o piesă bine definită a puzzle-ului european, în zorii lui 1919. Deşi diferite părţi din ceea ce constituie acum România modernă – Valahia (Ţara Românească) şi Moldova, precum şi Transilvania – au existat ca principate încă din vremea medievală, un stat românesc în adevăratul sens al cuvântului s-a solidificat abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. Moldova şi Ţara Românească se aflau sub papucul otoman, dar pe măsură ce super-statul turcesc a intrat în anii de amurg, cele două ţărişoare au reuşit să se elibereze – iniţial, în 1859, ca Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, aflate încă sub suzeranitatea otomană, şi abia mai târziu, în 1881, ca Regat Independent al României. Încă mai păstra această poziţie precară atunci când a sosit 1914, iar Pământul a fost aruncat în infern.
România a supravieţuit Primului Război Mondial printr-un amestec de negare şi înşelăciune – a rămas neutră în primii doi ani, apoi în mod clandestin aliată puterilor Antantei (Marea Britanie, Franţa, Rusia şi celelalte), în vara anului 1916, printr-un tratat secret. Antanta a promis să dea României diferite felii de teritoriu maghiar cu populaţie majoritară română, în schimbul unui atac reuşit asupra flancului de est, mai puţin păzit, al Austro-Ungariei. A fost o mişcare curajoasă. Şi, de asemenea, la început a părut un act nebunesc. România a atacat la nord-vest după declararea intrării sale în război, la 27 august 1916, dar aceasta a adus un răspuns rapid şi foarte dur din partea Puterilor Centrale (Germania, Austria-Ungaria, Bulgaria, Imperiul Otoman şi alţii). Până în decembrie 1916, Bucureştiul era în mâinile inamice. Lăsată de izbelişte între vrăjmaşii săi prin retragerea Rusiei din conflict în 1917, România a rămas să-şi lingă rănile şi a renunţat efectiv la independenţa sa, precum şi la părţi ale teritoriului, pe care le-a cedat atât Bulgariei cât şi Austriei, prin condiţiile dure ale Tratatului din Bucureşti, din 7 mai 1918.
Şi totuşi, încă mai rămăsese destulă putere în acest câine rănit. Pe măsură ce Primul Război Mondial începe să fie câştigat tot mai clar şi decisiv spre vara lui 1918, României i s-a arătat şansa. Şi chiar când tot restul Europei urmărea să potolească flăcările în orele de toamnă ale lui 1918, o ţară care părea că a fost înghiţită în 1916 a aruncat ultima rezervă de gaz pe foc. Pe 10 noiembrie, cu o zi înaintea încheierii armistiţiului pe Frontul de Vest, România declară din nou război Puterilor Centrale şi, două zile mai târziu, începe o ofensivă susţinută de împingere a frontului de nord-vest în interiorul teritoriului maghiar.
Ţinta ei era o Transilvanie pe care, din punct de vedere etnic, o considera a ei, dar care a fost mult timp o posesie a Ungariei sau a Imperiului Otoman. Transilvania a fost din 1867 un element oficial, formal, al Imperiului Austro-Ungar, dar pe măsură ce toamna anului 1918 s-a transformat într-o altă iarnă sumbră, o bună parte din ea a fost la îndemâna României. La 1 decembrie, nou-înfiinţata Adunare Naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria a declarat cu voce tare «unirea tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei cu România». La 7 decembrie, Braşov (acum cel de-al doilea mare oraş din Transilvania) a căzut. În ajunul Crăciunului, a urmat Clujul, capitala regională. Şi pe măsură ce 1919 apărea la orizont şi un continent neatent şi obosit îşi făcea drum către o concluzie defectă a primului Război Mondial prin Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919), România a adus avantajul pe terenul său. Satu Mare, aflat aproximativ la graniţa modernă cu Ungaria, a fost capturat pe 19 aprilie. Pe 4 august, când au încetat împuşcăturile, trupele române patrulau pe străzile capitalei ungare.
Budapesta avea să îi fie înapoiată, inevitabil, Ungariei, dar cea mai mare parte din ceea ce a fost luat în aceste nouă luni de post-scriptum al Primului Război Mondial – inclusiv Transilvania – a fost cedat oficial României prin Tratatul de la Trianon, din iunie 1920. O înţelegere care conturează încă cea mai mare parte a graniţei dintre cele două state, 99 de ani mai târziu.
Puteţi vedea cicatricile acestei conflagraţii dacă călătoriţi în regiune? Nu chiar. România a trecut prin mult mai rău în secolul următor, de la un guvern fascist la fel de dur ca şi cel care a apărut în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la un regim comunist care a fost, fără îndoială, cel mai opresiv dintre toate cele de după Cortina de Fier. Clădirile sufocante din perioada comunistă îi dau Bucureştiului aspectul de forţă brută (şi nu în ultimul rând gargantuescul Palat al Parlamentului, construit de dictatorul Nicolae Ceauşescu, şi care este catalogat drept cea mai grea clădire din lume) – dar o călătorie prin Transilvania te va duce prin locuri în care se văd foarte puţine semne de traumă. E un amestec de rustic şi rural, cu câmpuri care încep din marginea străzilor, şi chiar oraşele sale au un şarm tăcut şi special. Braşovul este cuceritor de drăguţ, prins în umbra Carpaţilor, înconjurând pavajul de piatră al Pieţei Sfatului, mărginită de cafenele şi restaurante. Sibiul este, poate, chiar mai atractiv – un avanpost regional care a ajuns în centrul atenţiei ca şi Capitală Culturală Europeană în 2007 şi care şi-a restaurat centrul medieval de o manieră care aduce mai degrabă aminte de Italia decât de estul comunist, cu magazine de îngheţată care marcheză perimetrul Pieţei Mari. Timişoara – în Banatul de Vest mai degrabă decât în Transilvania, dar câştigată tot în cursul ofensivei româneşti din 1918-1919, va beneficia cu siguranţă de pe urma preluării ştafetei pentru Capitala Europeană a Culturii în 2021.
Cu toate acestea, indiciile că Transilvania a fost întotdeauna o răscruce a Europei, – casă pentru oameni de limbi şi crezuri diferite – sunt acolo dacă le căutaţi. Uriaşul bastion gotic din Braşov – ce poartă numele de „Schwarze Kirche” (germană) şi „Fekete Templom” (maghiară), dar şi pe cel mult mai poetic de „Biserica Neagră“, din limba română – este o blândă aducere aminte că a fost construit în secolul XIV de către vorbitorii de limbă germană ai oraşului. Catedrala luterană din Sibiu spune o poveste aproape identică. Numele de odinioară al Braşovului, Kronstadt – Oraşul Coroanei, este vizibil în stema sa.
Găseşti această moştenire a trecutului chiar şi în Bran, pe graniţa dintre Transilvania şi Valahia (Ţara Românească), în castelul vag legat de firul mitului lui Dracula (şi care este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, tocmai datorită acestei legături cu Dracula) şi care a fost de asemenea construit în seculul al XIV-lea, de către saşii transilvăneni (locuitorii de etnie germană ai regiunii, încă din Evul Mediu). Chiar nu prea poţi să ocoleşti super-monetizatul vampir aici: te bântuie şi în meniurile inundate de suc de roşii de la localuri, şi la tarabele de suveniruri de la baza fortificaţiei. Dar, dacă eşti atent la istoria şi cultura sa, poţi evita ideea Transilvaniei ca un clişeu sângeros al României.
E mult mai fascinant şi cu o moştenire culturală mult mai vastă decât atât.”

+2 -2

Comentarii

Willy

2019-01-07 09:56:29


Si ce s-a creat prin multiculturalism, au distrus moldovenii. Punct.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional