Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 13:58

Braşovul rămâne în atenţia investitorilor în domeniul hotelier

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 27 februarie 2018

Braşovul rămâne în atenţia investitorilor în domeniul hotelier

Staţiunile montane şi cele balneare din ţară adunau anul trecut 100.000 de paturi, respectiv aproape 30% din numărul total de paturi din unităţile turistice din ţară, potrivt datelor de la Statistică. Infrastructura de cazare în aceste staţiuni s-a dezvoltat cu încă 7.000 de paturi anul trecut faţă de anul 2016, când staţiunile montane şi balneare numărau 93.000 de paturi în total, arată aceeaşi sursă.
Acesta este un semn că cererea pentru sejururile la munte şi în staţiunile balneare este în creştere, ceea ce a stimulat investiţiile în dezvoltarea de noi unităţi. Datele aferente anului 2017 arată că doar în staţiunile montane erau anul trecut aproape 64.000 de paturi (18,5% din capacitatea totală de cazare din ţară), faţă de 57.000 de paturi în 2016, în timp ce în staţiunile balneare erau înregistrate 36.600 de paturi, faţă de 35.600 de paturi în anul anterior. De altfel, agenţiile de turism care vând destinaţiile interne şi-au crescut vânzările anul trecut pe pachetele în staţiunile montane şi cele balneare.
„Numărul de turişti care au mers în vacanţă în staţiuni montane şi balneare s-a dublat anul trecut, pentru anul acesta estimăm o creştere cu 50% a numărului de turişti pentru aceste zone. Este nevoie de capacităţi suplimentare de cazare pentru că cererea pentru turismul intern este în creştere, potenţată şi de voucherele de vacanţă. Mai mult, şi partenerii străini au început să aibă cereri pentru aceste destinaţii interne”, a spus Lucia Morariu, proprietara agenţiei de turism Eximtur din Cluj-Napoca.
Capitala şi oraşele reşedinţă de judeţ, cu excepţia oraşului Tulcea (unde este Delta Dunării), adunau anul trecut 87.000 de paturi (25% din capacitatea totală de cazare din ţară), faţă de 85.800 de paturi în 2016, semn că şi aici au existat investiţii în infrastructura de cazare.
„Focusul investiţional în cazare rămâne pe Braşov, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Constanţa, unde se face turism de business, dar ne-voia de investiţii în infrastructura de cazare de ca-litate este mare, sunt încă multe oportunităţi de-a pătrunde pe zona leisure în staţiuni balneare, mon-tane sau pe litoral, unde există deja pro-prie-tăţi care înregistrează venituri totale pe cameră dis-ponibilă peste valorile înregistrate de unităţile din oraşele care reprezintă în continuare focusul in-vestiţional“, a spus Sorin  Ionescu, CEO  al com-pa-niei de consultanţă hotelieră Fivestar Hos-pitali-ty.
Staţiunile din zona litoralului, cu excepţia oraşului Constanţa, adunau 80.000 de paturi, în timp ce staţiunile din Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea) aveau aproape 3.900 de paturi, faţă de aproape 3.700 de paturi cu un an în urmă.
Alte 70.000 de paturi figureză în alte localităţi, arată datele de la Statistică. În total, în România infrastructura de cazare este formată din 343.000 de paturi în unităţile turistice, potrivit datelor din 2017, faţă de 328.000 de paturi în 2016, arată aceiaşi sursă. Cele mai multe paturi sunt în hoteluri, respectiv 193.000 de paturi în cele 1.577 de hoteluri, mai arată datele de la Statistică.
Anul trecut, în unităţile de cazare din ţară au sosit 12 milioane de vizitatori (români şi străini), faţă de 10,9 milioane de vizitatori în anul anterior, arată datele de la Statistică.
Braşovul a fost vizitat anul trecut de 1,246 milioane de turişti, judeţul nostru clasându-se pentru prima dată după revoluţie pe locul doi în clasamentul ospitalităţii, după Bucureşti (2,044 milioane de turişti), dar înaintea Constanţei, care a avut un număr de 1,235 milioane de turişti. Din totalul turiştilor, circa 199.600 au fost turişti străini. Totuşi, Braşovul rămâne pe locul trei în ceea ce priveşte numărul de înnoptări, cu 2,5 milioane de înnoptări, pe primul loc clasându-se în continuare Constanţa, litoralul atrăgând turiştii pentru mai multe nopţi decât muntele, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică a Braşovului este de 26.919 locuri. În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile deţin ponderea de 43,6%, pensiunile agroturistice 21,4%, pensiunile turistice 17,7%, vilele turistice 5,5%, cabane turistice 3,6%, hosteluri 3,0%, moteluri 2,4%, şi celelalte tipuri de structuri de primire 2,8%.
Unităţile de cazare clasificate cu 3 stele reprezintă 51,4% din capacitatea de cazare în funcţiune, urmate în ordine descrescătoare de cele cu 4 stele (23,1%), 2 stele (13,6%), o stea (6,5%), 5 stele (3,8%) şi neclasificate (1,6%).

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie