Buncărul „Rusia” de pe Valea Prahovei

Banca Naţională a României a comandat, în anul 1941, construirea unui depozit subteran pe un teren împădurit, pe Valea Prahovei, unde urma să fie ascuns tezaurul de stat pentru a-l feri de raidurile aeriene din Al Doilea Război Mondial. Lucrările au durat trei ani şi s-au derulat în „maxim secret”, se arată într-un raport declasificat al Central Intelligence Agency (CIA).
Peste 190 de tone de aur reprezenta, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, tezaurul României. Experienţa nefericită din 1918, când Rusia a confiscat aurul depus de România la Moscova, a impulsionat autorităţile de la Bucureşti să găsească, două decenii mai târziu, o soluţie internă pentru salvarea tezaurului, ameninţat de urgia războiului.
Preocuparea statului român de a ascunde aurul ţării într-un loc sigur a apărut incidental la vremea respectivă pe radarul principalului serviciu străin de informaţii. Un raport către Central Intelligence Agency (CIA), realizat pe 13 martie 1952, a avut ca obiect o informare către oficialii americani despre depozitele subterane de muniţie ale României. Documentul a fost desecretizat în februarie 2011.

Date geografice precise, în raport
Informatorul CIA nu viza în mod special tezaurul României sau ascunzătorile identificate de autorităţile române pentru depozitarea aurului. Date cu privire la aceste aspecte sunt mai degrabă adiacente informaţiilor despre activitatea militară a Armatei Române în anii 50. Reiese totuşi clar că autorităţile române au devenit preocupate să ascundă tezaurul încă din 1941, intenţia concretizându-se trei ani mai târziu.
„În 1941, Banca Naţională a României a comandat construirea unui depozit subteran lângă Sinaia pentru păstrarea fondurilor de stat în cazul bombardamentului aerian al Capitalei. Lucrările au continuat aproape tot restul războiului fără ca proiectul să fie finalizat. Au fost întrerupte în jurul datei de 23 august 1944, momentul armistiţiului românesc. Depozitul, în măsura în care fusese finalizat, era folosit pentru păstrarea materialelor valoroase de către monetăria românească”, se arată în raportul către CIA.
Autorul notei informative oferă în raport date geografice precise cu locul unde a fost construit buncărul, care a fost scopul iniţial pentru care cineva a autorizat construcţia secretă, insistând asupra faptului că, după 23 august 1944, proiectul BNR a fost abandonat, depozitul fiind preluat de armată.  Construcţia subterană este situată pe drumul care face legătura între Sinaia şi Târgovişte, în vecinătatea podul Moroenilor şi „unde drumul Calea Codrului se ramifică”. Depozitul se află pe partea dreaptă a drumului care duce de la Sinaia la Târgovişte, la aproximativ 150 de metri de pod şi la aproximativ 100 de metri de şosea. Date cu privire la locul depozitului sunt mult mai concrete în raportul CIA, dar am ales să evităm detaliile, din cauza naturii sensibile a obiectivului descris.

„Tot ce ţine de depozit este subteran”
Din explicaţiile existente în documentul citat reiese că până în anul 1952, atunci când a fost redactat raportul, depozitul subteran a fost mult extins şi acum „are mai multe niveluri subterane”.
„(…) copacii urmau să fie plantaţi deasupra locului pentru a se amesteca cu pădurea de foioase şi conifere din jur, astfel încât să fie invizibilă de sus. Lucrările pregătitoare s-au desfăşurat în maxim secret. Locul este strict păzit şi este interzisă staţionarea în vecinătatea depozitului. Angajaţii civili ai Băncii Naţionale (acum denumită Banca Republicii Populare Române) şi ai monetăriei au fost înlocuiţi cu personal militar. Tot ce ţine de depozit, inclusiv spaţiile de locuit pentru personal, este subteran. Construcţia va servi pentru depozitarea obuzelor pentru bateria antiaeriană şi pentru aşa-numitele platforme de lansare «V» situate pe Muntele Omul. Postul subteran este situat sub drumul care deserveşte bateriile antiaeriene (în două inele) precum şi noul drum care merge de la vârful Muntelui Păduchiosul până la baza Muntelui Omul. Depozitul este situat în vale într-o poziţie cât mai avantajoasă, profitând de dotările existente, care au fost mărite”, se precizează în document.
Informatorul CIA urmărea să afle detalii despre acţiunile militare ale României în zona munţilor Bucegi, fiind interesat cu precădere de baza de la Vârful Omu şi dacă în acel punct se amenajase un loc de lansare pentru proiectile „de tip V”. Căutând depozitele cu muniţie, agentul a descoperit buncărul din pădurea de la Sinaia. Ulterior, a documentat „geneza” construcţiei şi a întocmit un raport detaliat destinat oficialilor americani. Raportul face referire şi la alte construcţii secrete din zona oraşului Stalin (Braşov), fără să se menţioneze însă vreo activitate care să aibă legătură cu ascunderea tezaurului BNR.

„Au fost foarte multe variante”
În cele din urmă, Banca Naţională a ales o destinaţie diferită pentru ascunderea tezaurului. „Când se discută o problemă majoră, chiar o problemă cardinală cum era aceasta, sunt puse în discuţie mai multe variante, aşa şi atunci. Au fost foarte multe variante, nu numai la Sinaia, dar până la urmă s-a optat pentru Jiu, la Mănăstirea Tismana, unde a şi fost ascuns aurul în 1944 şi unde a stat până în 1947. Aici lucrurile sunt clare”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
Decizia vizând mutarea aurului la Tismana a fost luată de guvernul acelor ani, condus de generalul Ion Antonescu, împreună cu Statul Major al Armatei Române, după consultarea mai multor soluţii, fiind luată în considerare inclusiv pădurea de la Sinaia, din moment ce se dăduse ordin să se construiască un depozit subteran de mari dimensiuni pe mai multe etaje. „Acolo (la Tismana – n.r.) s-a putut săpa un depozit în munte care ulterior a fost astupat cu beton, a fost locul cel mai bun găsit. A fost o şedinţă a Consiliului de Miniştri în care s-au făcut toate dezbaterile şi s-a votat decizia ca aurul să fie mutat la Tismana. În prezent depozitul de la mănăstire este muzeu şi se poate vizita”, a precizat Adrian Vasilescu.
 Ascunzătoarea din muntele de la Tismana, camuflată cu beton care imita roca, nu a aparţinut niciodată BNR, ci Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum nici buncărul din pădurea de la Sinaia nu s-a aflat în proprietatea băncii, ci a Armatei Române, folosit ani mai târziu ca depozit de armament.
 
„Operaţiunea Neptun”
Potrivit informaţiilor făcute publice de BNR, acţiunea de mutare a aurului la Mănăstirea Tismana a fost denumită „Operaţiunea Neptun” şi s-a desfăşurat între 8 şi 22 iulie 1944. Folosind câte 5 dube pe zi, care au efectuat în total 75 de curse, 192,4 tone de aur au fost transportate la Tismana şi depozitate în pivniţa mănăstirii. După evenimentele de la 23 august 1944, conducerea BNR a înţeles că stocul de aur nu mai era în siguranţă acolo, aşa că a decis mutarea lui în peştera de lângă mănăstire. Astfel, tezaurul a rămas ascuns în peşteră până în ianuarie 1947. În acest interval, peştera a fost deschisă o singură dată, la începutul anului 1945, când au fost luate 210 casete cu 10,2 tone de aur pentru baterea medaliei „Ardealul nostru”. Operaţiunea „Neptun” s-a încheiat cu succes: tot aurul a revenit la Bucureşti, iar locul depozitării lui a rămas până la sfârşit un secret.