Caii verzi de pe pereţii cabinetului lui Dâncu

Într-una dintre mult prea frecventele sale apariţii la TV, vicepremierul Vasile Dâncu a declarat recent că „prioritatea sa zero” pentru acest an vizează construcţia unui proiect pentru România, a unui model de guvernare şi schiţarea unei noi viziuni pentru un stat „mai eficient, mai ieftin şi mai inteligent”.
Spusele distinsului sociolog şi vicepremier pe deasupra îmi amintesc de o caricatură în care tatăl îşi soma fiul: „Promite-mi că de azi înainte vei fi inteligent”. Inteligenţa e un dat cu care te naşti şi nici un efort nu poate înlocui prostia (sau lipsa de inteligenţă) din născare. Îi poate, cel mult, atenua efectele nocive. Nu asta ar fi însă problema care reiese din ambiţia dlui Dâncu. Ci faptul că în loc să-şi vadă de treaba pentru care a fost pus acolo unde este, visează cai verzi pe pereţi. Misia domniei sale – şi a întregului guvern de „tehnocraţi” - este cât se poate de simplă: să gestioneze – pe cât posibil nepăgubos – ţara în acest an complicat. An cu două campanii electorale şi cu primele efecte ale unor măsuri controversate luate de precedentul Executiv. Autorii „loviturii de stat” care a exclus partidele din acest exerciţiu, au avut în vedere tocmai limitarea efectelor negative pe care le-ar fi avut amestecul dintre guvernarea propriu-zisă şi eforturile de obţinere a puterii. S-a considerat că echipa strânsă de Cioloş de prin birourile de la Bruxelles şi de prin cercurile de prieteni şi colaboratori va manifesta un necesar dezinteres politic pentru a putea menţine statul pe linia de plutire. Pornind de la acest considerent, prezenţa pe prima poziţie din lista noului guvern al lui Dâncu pare oarecum nepotrivită. Domnia sa nefiind un tehnocrat propriuzis, cu experienţe practice în materie de gestiune a unui complex de instituţii. Nu a fost nici în precedentul său exerciţiu guvernamental, din cabinetul Năstase, unde ca ministru al Informaţiilor Publice a avut o unică realizare: legea accesului la informaţiile publice. O lege bună, dar nici astăzi aplicabilă în spiritul ei. Cu atât mai mult, ambiţia sa de a elabora un „proiect de ţară” nu are nici în clin nici în mânecă cu fişa postului. Nu se pomeneşte – pe bună dreptate – nimic în acest sens în sumarul „program de guvernare” scris pe genunchii premierului înainte de validare. Pentru că nu este treaba acestui guvern. Un astfel de proiect va putea elabora executivul care va rezulta din scrutinul din iarnă ca deţinând majoritatea. Cu o perspectivă de guvernare (pur teoretică) de patru ani, acesta se va putea gândi la aşa ceva. Un excelent proiect de ţară au elaborat colectivele de specialişti din ultimul mandat al lui Ion Iliescu, dar succesorului său, prea absorbit de prezent, nu i-a trecut prin cap să se gândească şi la viitor, aşa încât opusul a rămas să zacă prin biblioteci şi arhive.
Ce şanse ar avea proiectul lui Dâncu? Practic, nici una. Odată, pentru că nu va avea răgazul necesar să-l schiţeze. Apoi, nu va avea autoritatea de a-l promova către cei care ar urma să-l construiască. Aşa încât, în loc să deseneze (cu talent, ce e drept) cai verzi pe pereţii cabinetului său, Vasile Dâncu ar trebui să se aplece puţin şi asupra „fişei postului” şi să vadă cum poate face, la pupitrul „Dezvoltării”, ceva mai mult decât predecesorii săi.