Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 19:23

Cartfest, o nouă ediţie a „festivalului de cultură de la ţară”, de duminică

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 04 iulie 2019

Cartfest, o nouă ediţie a „festivalului de cultură de la ţară”, de duminică

Actori, cântăreţi, artişti de stradă, fotografi, scriitori, modele de viaţă, idei, spectacole. Asta înseamnă pe scurt cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Artă şi Cultură cartfest, care aduce, din nou, nume mari la Cristian. Pornind de la dorinţa de a reedita şi îmbogăţi atmosfera din anii anteriori, festivalul este articulat în jurul conceptului de simţuri - toate cele 5 de bază (văz, auz, tactil, gust şi olfactil) care, puse în comun, dau naştere simţului culturii, adică acelui instrument prin care arta ajunge la fiecare dintre noi în feluri nebănuite şi infinit de diverse.
Programul include patru secţiuni principale -  teatru, muzică, carte  şi  stradă. Dar şi proiecţii de filme în aer liber, conferinţe şi dezbateri, ateliere creative pentru copii, hore ad-hoc în ploaie şi podcast-uri ascultate în iarbă. Un program care atrage de 5 ori populaţia localităţii ediţie de ediţie, aproximativ 25.000 de participanţi români şi străini fiind prezenţi la ediţia din 2018, de exemplu.
Viţa de Vie & Bohemia Symphonic Orchestra (dirijor Remus Grama), Teatrul de Comedie Bucureşti, Maria Răducanu & Krister Jonsson, The Mono Jacks, Victor Rebengiuc, Subcarpaţi & Taraf de Caliu, Marius Mihalache Band & Damian Drăghici Brothers, Vama, Lightwave Theatre, corul Unison & Unison Stars sunt printre cei invitaţi la Cristian, în acest an.
În 13 şi 14 iulie, participanţii vor putea degusta produse locale de la cristoloveni în cadrul brunch-ului organizat în curtea Sălii Mari. Programul complet al evenimentelor poate fi găsite pe pagina de facebook sau pe cartfest.ro.

Program

Duminică, 7 iulie
19:00 - Superchill & acrobaţi şi personaje de epocă  (paradă pe străzile Cristianului, cu pornire de pe Dealul Bisericuţei)
20:00- Viţa de Vie & Bohemia Symphonic Orchestra, dirijor Remus Grama (concert live, Piaţetă)

Luni, 8 iulie
19:00- Nina, Teatrul de Comedie Bucureşti  (adaptare după romanul lui Matei Vişniec, cu Gheorghe Visu, Mihaela Teleoaca şi Lucian Pavel) (Sala Mare)
20:30- Trio Zamfirescu & Adrian Nour, recital de muzică live şi dans
21:30- Parking, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, lansat la TIFF 2019, proiecţie în aer liber (curtea Sălii Mari)

Marţi, 9 iulie
18:00- Tot ce-i minunat în lume,  Vanner Collective & unteatru (Școala Gimnazială)
20:00 - Crăciunul Preşedintelui (după romanul lui Pascal Bruckner, cu Claudiu Bleonţ, Marian Râlea, Vlad Logigan, Vlad Bîrzanu, Iulia Lazăr)
21:30 - Maria Răducanu  (curtea Sălii Mari) - muzică uşoară şi tradiţională reinterpretată

Miercuri, 10 iulie
18:00 - Alexandra Uşurelu  (Biserica Evanghelică)
21:00 - The Mono Jacks  (curtea Sălii Mari)

Joi, 11 iulie
17:00 - Victor Rebengiuc, întâlnire cu publicul (curtea Sălii Mari)
20:00 - Legenda Marelui Inchizitor, spectacol - lectură (după romanul Fraţii Karamazov de Feodor Dostoievski, în interpretarea lui Victor Rebengiuc) (Sala Mare)
21:30- Cozy Poetry Night, spectacol interactiv de poezie, muzică, interpretare şi improvizaţie cu publicul (curtea Sălii Mari)

Vineri, 12 iulie
19:00 - 4Tune Quartet, recital live de coveruri internaţionale interpretate cu instrumente clasice (curtea Casei Parohiale Evanghelice)
20:00  Subcarpaţi & Taraf de Caliu  (Piaţetă)
22:00  Le Concert, proiecţie de film în aer liber  (2009) (curtea Sălii Mari)

Sâmbătă, 13 iulie
11:00 - 16:00  - Brunch cu produse locale (curtea Sălii Mari)
13:00 - Alexu & The Voices Inside, recital live (curtea Sălii Mari)
18:00 - Micul Prinţ, teatru de păpuşi în mărime naturală, Lightwave Theatre (Sala Mare)
20:00 - Marius Mihalache & Damian Drăghici  (Piaţetă)
22:00 - Soundopamine  (curtea Sălii Mari)

Duminică, 14 iulie
11:00 - 16:00 - Brunch cu produse locale (curtea Sălii Mari)
13:00 - Alexu & The Voices Inside, recital live (curtea Sălii Mari)
16:00 - Corul  de copii Unison şi Unison Stars (Biserica Evanghelică)
18:00  - Amalia respiră adânc, Teatrul Arlechino Braşov (sala de sport a Școlii Gimnaziale)
20:00 - Vama - concert şi petrecere de închidere (curtea Sălii Mari)

+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie