Ce-a fost înainte de SRI

La 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181 a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii. Istoria instituţiei de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională este tumultoasă.

1865, începutul
Cele mai vechi menţiuni despre preocuparea statului privind siguranţa naţională datează din anul 1865, când Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a, care se ocupa cu culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar, notează SRI.
19 aprilie 1892, în cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat Biroul Siguranţei Generale, devenit în martie 1908, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei. Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani a fost adoptată în anul 1913.

1917, embrionul civil
În anul 1917, a fost creat de către Mihail Moruzov (foto sus) un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acţiona în beneficiul armatei, a fost desfiinţat în vara anului 1920.
Părintele serviciilor secrete româneşti, Mihail Moruzov, se trage din cazacii zaporojeni refugiaţi din Caucaz în România. S-a născut la 18 septembrie 1887, în satul Zebil din Tulcea, într-o familie cu opt copii, el fiind cel mai mic. Tatăl lui, Nicolae, a fost preot vreme de patru decenii la biserica rusă din Tulcea. Mihail Moruzov a făcut doar trei clase primare, întrucât limba latină l-a împiedicat să-şi ducă mai departe studiile şi aşa a ajuns să continue lecţiile în particular, cum se obişnuia în acele vremuri. Prima legătură a lui Moruzov cu activitatea de informaţii s-a făcut pe când era foarte tânăr, aşa acum ne spune profesorul universitar Cristian Troncotă, istoricul care a publicat documente inedite despre activitatea şi viaţa lui Moruzov în cartea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române“. În 1925, În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili “pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”.
În 1930, a fost emisă o nouă lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava cuantumul pedepselor.
Serviciul Secret a întreţinut timp de un deceniu relaţii strânse cu structurile informative anglo-franceze, pentru ca în perioada celui de-al Doilea Război Mondial să predomine colaborarea cu serviciile de informaţii militare germane şi italiene.

1934, prima organizare oficială
În 1934, s-a aprobat prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei şi de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.
1940, epoca Cristescu
În 1940, a fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (fostul Serviciu Secret), care funcţiona pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. La conducerea sa a fost numit Eugen Cristescu (foto), fost director al Administraţiei de Stat, Personalului şi Mobilizării din Ministerul de Interne.

Odată ce a preluat funcţia de director general în 1940, Cristescu a reorganizat S.S.I., iar unele schimbări din instituţie au dus la reacţii printre cunoscuţi şi subalterni. Acesta a dezvoltat şi primele cursuri teoretice şi practice menite să le ofere pregătire suplimentară subordonaţilor, ţinute de funcţionari şi ofiţeri superiori din S.S.I., din Siguranţa Generală sau Marele Stat Major. În program era inclus şi un curs despre principalele interese ale instituţiei ca sabotajul, spionajul şi trădarea.
La 15 septembrie 1944, prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii.

Temuta Securitate
Odată cu instaurarea, la 6 martie 1945, a regimului comunist, accentul în plan informativ s-a îndreptat spre sovietici, poziţie abandonată la mijlocul deceniului al şaptelea al secolului XX, concomitent cu reorientarea politicii promovate de Partidul Comunist.
Prima structură a Securităţii (Direcţia Generală a Securităţii Poporului) s-a înfiinţat prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, după detronarea regelui Mihai şi proclamarea republicii populare. Misiunea direcţiei era înlocuirea serviciilor secrete din ţările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. În fruntea ei a fost numit Gheorghe Pintilie, generalul care a fost direct implicat în toate acţiunile securiste ordonate de PCR, inclusiv în realizarea experimentului Piteşti. De asemenea, majoritatea deportărilor în lagărul de muncă forţată de la Canalul Dunăre-Marea Neagră au fost aprobate de Pintilie şi adjuncţii săi.
Înfiinţată la numai opt luni după proclamarea republicii populare, această instituţie a exercitat, timp de patru decenii, o influenţă decisivă asupra evoluţiei României şi asupra destinului a sute de mii, chiar milioane de cetăţeni, conform volumului „Securitatea 1948 – 1989“ semnat de Florain Banu şi Liviu Ţăranu, cercetători în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. De la bun început, în posturile-cheie ale instituţiei au fost numiţi oameni al căror ataşament faţă de partidul comunist fusese pe deplin dovedit în „focul bătăliilor de clasă” din anii precedenţi: Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi, Vladimir Mazuru, Gogu Popescu, Gavril Birtaş, Mihail Nedelcu, Mihail Patriciu, Iosif Kalouşek, asigurându-li-se, pe lângă grade şi funcţii importante, şi venituri pe măsura devotamentului.
Lenin afirma: „Statul este o organizare specială a forţei, este organizarea violenţei în vederea reprimării unei anumite clase. Dar care clasă trebuie să fie reprimată de către proletariat? De bună seamă numai clasa exploatatoare, adică burghezia”. În exercitarea funcţiilor dictaturii proletariatului, liderii comunişti din România nu s-au abătut cu nimic de la modelul leninist-stalinist, astfel că reprimarea brutală şi chiar exterminarea fizică a celor etichetaţi drept „duşmani ai poporului” a devenit un obiectiv prioritar, obiectiv a cărui îndeplinire reclama un instrument adecvat: o poliţie politică omnipotentă – Securitatea.

Personalul Securităţii, epurat în `60 - `65
- 23 ianuarie 1949, a fost înfiinţată, prin Decretul nr. 25, Direcţia Generală a Miliţiei din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcţia Siguranţei Generale. În acelaşi an, Jandarmeria a fost desfiinţată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.
- 30 martie 1951, D.G.S.P. a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului (D.G.S.S.) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (D.I.E.).
- 20 septembrie 1952, D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne şi se transforma în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.
- 11 iulie 1956, prin H.C.M. nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.
- 1960-1965, personalul Securităţii a fost epurat, fiind îndepărtaţi mulţi din ofiţerii impuşi de Moscova.
- La 22 iulie 1967,în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (C.S.S.), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.
- La 4 aprilie 1968, Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.