Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 16:10

„Cei cu medie mică, pot să completeze şi 50 de opţiuni”

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 05 iulie 2017

Fişa admiterii, greu de completat de părinţi fără ajutorul profesorilor

„Cei cu medie mică, pot să completeze şi 50 de opţiuni”

Înscrierile pentru liceu sunt în plină desfăşurare. Procedura pare simplă - se completează o fişă cu datele elevului, iar apoi se trec opţiunile.  „Vor trece codurile liceelor, fiecare specializare are un cod şi în funcţie de doleanţele elevului, părinţii şi elevii trec aceste coduri în ordinea în care doresc dânşii să fie admişi şi calculatorul, în momentul în care ajunge la poziţia 16 sau 19, dacă acea poziţie este la media respectivă, l-a repartizat acolo”, a explicat prof. Victor Vijoli, director Şcoala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermanschi” Braşov.
Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pentru că fiecare liceu are mai multe specializări şi fiecare specializare are un cod, care este menţionat în Broşura Admiterii. Tot aici, copiii găsesc şi ultimele medii de intrare de anul trecut. Elevii şi părinţii lor, ajutaţi de diriginţi, iau fiecare liceu cu specializările dorite şi verifică ultimele medii de amitere de anul trecut, îşi calculează şansele şi, în cele din urmă, aleg. Însă, pentru că anul acesta mediile de la Evaluare au fost mai mari, mediile cu care se va intra la liceu vor fi şi ele mai mari, aşa încât şi cei cu medii bune vor trebui să completeze mai multe opţiuni, iar cei cu medii mici ar trebui să treacă mult mai multe coduri. „Cineva cu o medie mică trebuie să completeze cât mai multe poziţii, pentru că altfel nu are şanse să fie admis acolo unde doreşte, deci trebuie să treacă în ordine descrescătoare opţiunile şi cât mai multe opţiuni, poate să ajungă şi la 50 de opţiuni”, a mai spus prof. Victor Vijoli.  
Cu o medie de peste 9, o elevă este sfătuită de profesoara ei să completeze cel puţin 20 de opţiuni, iar mama ei recunoaşte că este destul de dificil. „Media e de 9,07 şi eu mi-aş dori la «Meşotă», însă nu prea am atât de multe şanse şi probabil o să merg la LSN, ştiinţele naturii, bilingv engleză”, ne spune aceasta.  
Părinţii recunosc că nu s-ar fi descurcat fără ajutorul dascălilor. Sau, dacă ar fi completat opţiunile pur şi simplu, fără sfaturi, rezultatul, cel mai probabil, nu i-ar mulţumi, nici pe ei, nici pe copiii lor. „Acum că le scriem, nu este complicat, ieri a fost complicat, când le-am gândit şi le-am judecat, depinde ce am vrut, liceu, secţia, nume, profilul, deci, e”, ne explică mama fetei.
Cei care au medii şi mai mici, trebuie să aleagă şi mai multe posibile specializări. Deşi cam ştiu ce îşi doresc, separat, pe o foaie, trec şi peste 30 de posibile opţiuni. „Media mea este de 6,27 şi m-am fixat mai mult pe Liceul Transilvania, la aviaţie, mi-ar plăcea, pentru că aş dori să fac un lucru de viitor, să-mi fixez viitorul mai bine”, ne spune un elev, venit cu sora şi tatăl să se înscrie la liceu. 
Fişele cu opţiuni se completează până în 6 iulie. Prima etapă a repartizării computerizate în licee va avea loc în 12 iulie.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie