Cercetătorii braşoveni şi harghiteni au inventat eco-adăpostul montan

Cercetători din Harghita şi Braşov au conceput un adăpost modular în formă de sferă, cu o capacitate de zece locuri, destinat salvării persoanelor aflate în pericol pe munte şi semnalizat exterior cu balize solare, invenţia fiind prezentată cu succes la Târgul Internaţional „Indagra".

Invenţia cercetătorilor harghiteni şi braşoveni s-a bucurat de un mare succes, zilele acestea, la Târgul Internaţional „Indagra", unde mai mulţi participanţi din ţară, dar şi din Franţa, Anglia şi Canada şi-au manifestat interesul pentru eco-adăpostul modular, înscriindu-se pe listele de aşteptare pentru achiziţionarea construcţiilor.

Ideea realizării eco-adăposturilor a apărut în vara anului 2007, când zeci de tineri cercetaşi din judeţul Harghita au urcat pe crestele Munţilor Făgăraş, la aproape 2.300 de metri altitudine, pentru a reface refugiul montan Berevoescu, aflat în stare avansată de degradare.

„Totul era pregătit, aşteptam să vină elicopterul, să ducă sus ciment, materiale, inclusiv o structură nouă de refugiu. 60 de oameni entuziaşti eram adunaţi acolo în 3 august, când am aflat că aeronava nu o să mai vină niciodată şi atunci unul dintre tineri a zis: «nu am putea să facem un refugiu pe care să îl ducem pe munte în spate, să nu mai depindem de elicopter?"», spune Vasile Grecu, unul dintre cercetătorii care au conceput eco-adăpostul modular.

 

 

Model american 

Odată lansată provocarea, au urmat multe căutări, vizite la alte adăposturi montane, discuţii cu echipele salvamont, studii matematice şi de rezistenţă a materialelor cu profesori universitari, fiind creată în final macheta primului model de eco-adăpost modular, înregistrat la OSIM în aprilie 2010. Autorii acestuia au fost profesorul de matematică harghitean Vasile Grecu şi Sorin Andrei Bota, pe atunci student şi cercetaş la Centrul „Orion" din Miercurea Ciuc.

Un proiect POS-CCE (Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare) finanţat cu 700.000 de euro din fonduri europene a permis ulterior continuarea cercetărilor. În echipă au fost cooptaţi specialişti în studiul şi rezistenţa materialelor, în tehnologie şi în proprietate intelectuală, dar şi mulţi tineri volutari. Fiecare a venit cu câte o propunere şi oamenii de ştiinţă au afirmat că de multe ori s-a întâmplat ca ideile bune să vină de la nespecialişti.

„A fost o muncă în colectiv, o echipă care funcţionează pe baza complementarităţii competenţelor, fiecare a venit cu ceea ce a ştiut mai bine în domeniul său şi în felul acesta am ajuns împreună la o concluzie şi am acţionat pe principiul «ai reuşit, continuă, n-ai reuşit, continuă!»", a afirmat directorul Centrului de Tehnologii şi Inventică al Universităţii Transilvania, cercetătorul Ioan Ţoţu, membru al echipei.

Pentru eco-adăposturile modulare, echipa de cercetare a folosit drept model domul geodezic, un ansamblu de poligoane care aproximează o sferă, inventat în 1949 de arhitectul american Richard Buckminster Fuller şi considerat unul dintre cele mai eficiente sisteme de construcţii.

Dar, structurile grele, alcătuite din hexagoane şi pentagoane prinse în fundaţie din beton, cu pereţi de susţinere şi grinzi interioare nu serveau scopului propus. „Noi am urmărit soluţii cât mai ecologice, transportabile în rucsac şi am pornit de la triunghiuri, şi nu de la hexagon şi pentagon, iar pentru fixarea pe munte, ca să nu folosim beton, am prevăzut un bor exterior, o talpă exterioară pe care aglomerăm pietre şi în felul acesta construcţia devine foarte stabilă", a explicat Vasile Grecu.

 

 

Rezistente la vânt 

După aproape doi ani, echipa de inventatori a reuşit să identifice modelul optim. „Atât am încercat, până am ajuns la soluţia cea mai bună. Realizarea unei structuri autoportante este o noutate datorată modului inedit de asamblare între triunghiuri. Ele se fixează unul lângă celălalt cu o cuplă cilindrică din lemn, forţele se echilibrează şi se distribuie în structura de ansamblu, astfel încât nu mai este nevoie de grinzi, cadre interioare de susţinere şi de elemente fixe la îmbinări, care îngreunează considerabil construcţia. La noi, structura se aşează singură în poziţia optimă şi se autosusţine", a afirmat profesorul Ţoţu.

Noua construcţie, menită să rezolve problema extrem de costisitoare a transportului cu elicoperul a refugiilor montane - în jur de 1.000 de euro -, poate fi cărată de montaniarzi bucată cu bucată, aşa cum odinioară duceau în rucsac câte o cărămidă pentru un nou adăpost.

Eco-adăposturile asigură protecţia maximă a persoanelor, uşa - înglobată în forma refugiului - închizându-se gravitaţional de sus în jos, etanş. Construcţiile se aşează pe sol fără fundaţie, deci nu necesită foarte multe aprobări, sunt ecologice, întrucât nu se toarnă beton pe munte, sunt uşor de montat şi de demontat, iar la sfârşitul ciclului de viaţă pot fi reciclate. „Au mai multe avantaje. Sunt foarte rezistente la vânt, nu pot fi spulberate, pentru că vântul le îndeasă spre pământ - forma sferică este cea mai potrivită pentru a rezista la presiunea vântului, din orice direcţie ar veni, efortul şi rezistenţa fiind egale pe toate direcţiile, sunt foarte spaţioase, vara ţin răcoare, iarna ţin cald şi salvează vieţi, asta este cel mai important. Mai mult, sfera este suprafaţa minimă care închide un volum maxim, deci cu cheltuieli minime pentru o suprafaţă dată, noi asigurăm un volum maxim de protecţie a persoanelor", a spus şi cercetătorul Dinu Covaciu, de la Universitatea Transilvania.

 

Sunt testate deja în Munţii Făgăraş 

Echipa de cercetători, împreună cu tineri salvamontişti şi cercetaşi voluntari, a montat şi testat, până în prezent, opt domuri geodezice în Munţii Făgăraş, toate amplasate în zona alpină, cel mai jos pe Vârful Comisul, la o altitudine de 1.883 de metri, iar cel mai sus la peste 2.300 de metri, la Vârful Berevoescu Mare. „Am urmărit fiecare element, de la efectul vântului, al ultravioletelor asupra materialului folosit iniţial, drept pentru care am hotărât să îl şi schimbăm. Am găsit soluţii mai bune, au fost testate sistemele de închidere şi de aerisire şi noul refugiu, pe care o să-l producem în curând, va fi substanţial îmbunătăţit, urmând să semene doar coloristic şi ca formă cu celelalte, având însă o calitate net superioară", a spus Vasile Grecu.

O astfel de construcţie cântăreşte, acum, între 500 şi 600 de kilograme, însă primele refugii au fost mult mai grele. Voluntarii care au urcat pe munte primele adăposturi au afirmat că a fost nevoie de şapte-opt oameni care să transporte cele peste 100 de module triunghiulare necesare unui refugiu, făcând zece curse într-o săptămână, iar montarea a durat aproximativ o lună.

După noi cercetări, înlocuind fibra de sticlă cu poliuretan şi spumă poliuretanică, care sunt mai uşoare şi mai ecologice, durata montării s-a redus la o săptămână. „A trebuit să ne gândim la fiecare lucru, în aşa fel încât să fie simplu de montat, căci orice şurub lipsă pe vârf de munte ne costa două zile de venit înapoi. Transportul cu cârca şi montarea primului refugiu a durat o lună şi jumătate, ultimul refugiu l-am montat într-o săptămână, este o mare diferenţă", a precizat Dinu Covaciu.

Cercetătorii spun că noile construcţii, care pot ajunge până la aproximativ 7.000 de euro, sunt „puţin mai costisitoare" decât un refugiu clasic, dar „sunt mult mai sigure", iar durata lor de viaţă este foarte mare. De asemenea, ei au dezvăluit că structurile modulare cu formă sferică sunt concepute pentru mai multe aplicaţii, pot fi folosite şi ca depozite de mari dimensiuni, terenuri de sport sau ca sere, putând fi asamblate oriunde, în grădina de zarzavat, pe pajişti, în curţi betonate, pe clădirile cu acoperiş plat, chiar şi pe blocuri, pentru cei care doresc să practice culturile urbane.