Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 10:13

Cetatea Râşnov, în topul celor mai frumoase castele „de zăpadă” din lume

Autor:

Publicat la 05 ianuarie 2016

Cetatea Râşnov, în topul celor mai frumoase castele „de zăpadă” din lume
Americanii de la Conde Nast Traveler au realizat la finele anului trecut un top al „castelelor de zăpadă” din întreaga lume, cu peisaje uimitoare şi cetăţi impunătoare care merită vizitate pe timp de iarnă. Printre castelele promovate se află şi Cetatea Râşnov.
Cetatea Râşnov este inclusă pe această listă, alături de Castelul Neuschwanstein (Bavaria, Germania), Palatul ţarului Alexei Mikhailovich în Parcul Kolomenskoye (Moscova, Rusia), Castelul Matsumoto (Japonia), Castelul Hohenzollern (Germania), Castelul Hradcany (Praga, Republica Cehă), Castelul Blair (Perthshire, Scoţia), Castelul Gamlehaugen (Bergen, Norvegia), Castelul Uchisar (Nevsehir, Turcia) şi Castelul Inuyama (Japonia).
Primarul Râşnovului, Adrian Veştea, a spus că distincţia nu poate decât să îl bucure, fiind una justificată şi prin numărul tot mai mare de turişti care se înregistrează de la an la an. „Până la sfârşitul lunii decembrie 2015 s-au înregistrat aproximativ 362.700 de vizitatori, care este un număr record de vizitatori. Consider că este o distincţie care se justifică, ţinând cont că Cetatea Râşnov are un număr tot mai mare de vizitatori. Din păcate, nu am putut beneficia de fonduri europene pentru că la vremea respectivă cetatea se afla în litigiu şi a fost nevoie de clarificare juridică. Totuşi, acum trendul este crescător, ţinând cont că în 2013 am avut 108.000 de vizitoatori, în 2014 - 241.000 de vizitatori şi acum am ajuns la aproape 363.000 de vizitatori", a spus Veştea.
Primarul speră ca, pe viitor, cetatea să atragă cel puţin 500.000 de vizitatori anual.
Cetatea Râşnov este un ansamblu fortificat situat pe dealul calcaros aflat la sudul oraşului Râşnov din judeţul Braşov, unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cetatea Râşnov controla, prin poziţia sa strategică, accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Până la mutarea vămii de la Rucăr la Bran şi construirea cetăţii Bran pentru protejarea vămii regale, la sfârşitul secolului al XIV-lea, Cetatea Râşnov era prima fortificaţie lângă drumul Branului, după intrarea în Transilvania. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxemburg a vizitat Cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale şi căreia i-a acordat rangul de târg.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie