Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 12:24

Cine ar fi crezut că se poate întâmpla aşa ceva? Ghimbavul, oraş blocat

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 23 iunie 2017

Proiectele şi investiţiile din oraş ar putea fi compromise din cauza blocării bugetului local

Cine ar fi crezut că se poate întâmpla aşa ceva? Ghimbavul, oraş blocat

Elaborarea şi aprobarea bugetelor locale ale comunităţilor din judeţul Braşov (comune şi oraşe) au fost anul acesta un proces viu disputat. Aşa se face că, deşi suntem la sfârşitul lunii iunie, încă există localităţi unde nici până în prezent discuţiile pe această temă nu s-au încheiat.
Este şi cazul oraşului Ghimbav - cine s-ar fi gândit sau aşteptat? - unde dezbaterile s-au împotmolit la amendamente. Majoritari fiind, consilierii locali liberali au respins câteva proiecte şi investiţii, propunând altele, unele de-a dreptul „grandioase”, nerealiste fie şi prin faptul că timpul este mult prea întârziat pentru implementarea lor.
S-a vorbit, astfel, despre schimbarea destinaţiei noului sediu administrativ al Primăriei şi transformarea imobilului într-o Policlinică, despre necesitatea construirii unei Case de Cultură şi a unei mari parcări subterane, răsturnându-se şi bulversându-se ordinea de priorităţi.
Modificarea prin „punctele esenţiale” a proiectului de buget şi neconcordanţele financiare rezultate de aici au făcut ca şedinţa de Consiliu Local din luna mai să se încheie cu un refuz de viză pe motivul nerespectării unor prevederi bugetare.

Prefectura şi Finanţele Publice Braşov: „Bugetul este dezechilibrat”
În aceste condiţii, HCL nr. 44/11.05.2017 privind adoptarea bugetului local pe anul în curs a fost trimisă printr-o adresă spre examinare şi control de legalitate către Prefectură şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Braşov.  
Din păcate, ca şi cum întârzierea nu era şi aşa destul de mare, reprezentanţii celor două instituţii chemate şi abilitate să se pronunţe au răspuns abia după o lună şi ceva de zile, mai precis în data de 19 şi respectiv 16 iunie.
Prefectura constată că „bugetul este dezechilibrat”, adică „la secţiunea funcţionare cheltuielile  bugetare sunt mai mici decât veniturile bugetare, iar la secţiunea dezvoltare cheltuielile bugetare sunt mai mari decât veniturile bugetare”. Ca atare, instituţia prefectului solicită convocarea unei şedinţe ordinare a Consiliului Local, în vederea „reaprecierii hotărârii criticate mai sus, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”, trimiţând astfel la respectarea unor articole (art. 20 şi art. 2) din Legea nr. 273/2006.
La rândul său, Direcţia Finanţelor Publice Braşov precizează faptul că elaborarea şi aprobarea bugetelor locale trebuie făcute „în condiţii de echilibru bugetar”, lucru ce cade în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale. Aşadar, echilibrul bugetar este necesar de a fi realizat, acesta constând în „egalitatea dintre veniturile bugetare programate şi cheltuielile bugetare de efectuat în cadrul unui exerciţiu bugetar”.

„Consilierii locali majoritari au blocat bugetul oraşului”   
Primarul Dorel Toma (foto) e foc de supărat: „Consilierii locali majoritari, liberalii, au blocat bugetul oraşului. Opt milioane de euro. Nu putem finaliza unele lucrări începute, nu se pot deschide noile investiţii. Stau proiectele în aşteptare, nu le mai menţionez, unele fiind puse chiar în pericol de a nu mai putea fi realizate. Şi toate astea din cauza lipsei deschiderii bugetare”.  
Secretarul Primăriei, Dan Szinatovici, ne-a declarat că valoarea totală a veniturilor şi cheltuielilor se ridică la aproape 360 miliarde de lei vechi, banii fiind destinaţi Secţiunilor de Funcţionare şi Dezvoltare. Astfel, pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor au fost alocate 217,6 miliarde de lei vechi, în timp ce pentru dezvoltarea comunităţii, proiecte şi investiţii, suma de aproximativ 142 miliarde de lei.
„S-au prevăzut fonduri în buget pentru o serie de lucrări, există numeroase proiecte, iar concursul de soluţii e grav afectat de lipsa bugetului local. Proiectele comunităţii sunt în pericol, cetăţenii fiind cei care vor avea de suferit. Instituţiile sesizate de noi prin adresele oficiale au arătat că bugetul e dezechilibrat. Cum e posibil să prezinţi 40 de amendamente într-o singură zi? Sper să depăşim cât mai curând momentul, pentru că în oraş nu se mai lucrează nimic”, spune Szinatovici.


Secretarul Primăriei este, la rândul lui, revoltat de situaţie.

Detalii în articolul Trist, dar adevărat: Dacă deschidere bugetară nu e... nimic nu e!

+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie