Cioloş - omul potrivit la momentul nepotrivit?

Chiar dacă nu a avut un mandat ca la carte pentru a participa la Summit-ul UE-Turcia (unde, zice Tăriceanu, ar fi trebuit să fie prezent Iohannis) Cioloş dă dovadă că stagiul său european i-a fost de folos şi că se descurcă mai bine decât oricare altul dinaintea sa (acest “oricare” n-ar fi decât Băsescu) printre mărimile continentale prezente la astfel de ocazii. Cum era de aşteptat nu s-a luat încă o decizie în privinţa solicitărilor Turciei (încă 3 miliarde. Faţă de cele 3 deja promise) pentru a opri valul de refugiaţi, aşa încât premierul român nu poate fi acuzat nici că s-a dat cu “protestatarii” estici, nici că a acceptat cu capul plecat directivele celor mari. Cioloş a profitat însă de această ocazie pentru a face un lucru pe care, cel puţin în ultimul deceniu, nu s-a încumetat nimănui să-l facă: să meargă la Haga şi să discute faţă în faţă cu liderii olandezi. Nu să se milogească de ei sau să-i ameninţe cu represalii faţă de camioanele cu flori pe care le trimit în România. Ci să le explice, cu calm, despre ce e vorba: că renunţarea la MCV şi la boicotul faţă de aderarea noastră la Schengen e şi în folosul lor. Al camioanelor lor. Al oamenilor lor de afaceri. Că pentru securizarea graniţelor România a cheltuit miliarde, achiziţionând echipamente de la cei care acum vor să ne ţină pe dinafara spaţiului comunitar din motive ori neclare, ori fără legătură cu chestiunea în cauză.
Prin acest demers premierul îşi demonstrează încă odată calităţile de om aşezat şi ponderat în decizii şi acţiuni, chiar dacă unii nu văd cu ochi buni o astfel de atitudine, după ce s-au obişnuit cu exhibiţionismul lui Băsescu şi Ponta.
Având de jucat un rol mai puţin obişnuit (până la el nici un alt premier nu a mai fost lipsit de sprijin politic, cu excepţia – parţială – a lui Stolojan) Cioloş nu se poate  baza decât pe suportul preşedintelui şi acela nesigur când intrau în joc interese specifice de-ale partidului “său”. Cum a fost cazul intervenţiilor liberale în forţă, pentru modificarea legii alegerilor locale. Poate că un altul ar fi cedat în cele din urmă, însă ardeleanul a rezistat ferm pe poziţie, dând de înţeles şi celor care îl mai suspectau, că nu este instrumentul partidului de opoziţie. A rezistat premierul şi faţă de ameninţările pesediştilor referitoare la înlocuirea prefecţilor – acţiune perfect îndreptăţită, atâta timp cât aceştia fuseseră numiţi de Ponta în interesul partidului de guvernământ. Un executiv de campanie are nevoie de instrumente adecvate şi suspiciunile de apartenenţă la o anumită forţă politică nu au putut fi demonstrate de Dragnea şi ai săi.
În afară de unele excese ale echipei sale (care, trebuie să recunoaştem, poartă povara improvizaţiilor) care, în loc de administrarea curentă, se lansează în proiecte de viitor, Cioloş apare ca omul potrivit în momentul nu tocmai potrivit: încerc să–mi imaginez blocajul total pe care l-ar fi înregistrat întregul aparat administrativ angajat în cele două campanii electorale din acest an. Guvernul său are măcar acest atu: de a nu fi implicat nici măcar formal în bătăliile care urmează. Şi care i-ar putea permite să înregistreze, la final, un bilanţ pozitiv.