Cioloş promovează reînchiaburirea României

Colectivizarea agriculturii pe model sovietic, din anii 50-60 a fost o operaţiune ratată din start: pentru că indiferent cu cât participau la acţiunea de capitalizare, “investitorii” aveau parte de dividente egale. Cel care venea cu nimic era egal cu cel care punea pe altarul noii întreprinderi tot ce avea. A fost, în fapt, un act de spoliere a celor care agonisiseră mai mult, prin muncă, decât cei care, din varii motive (nu în ultimul rând, din cauza capacităţii de efort mai reduse) veneau doar cu forţa de muncă. A fost formula păguboasă prin care statul realiza egalitatea la nivelul sapei de lemn eliminând categoria incomodă a ţăranilor avuţi – chiaburi. Dealtfel, termenul însuşi a căpătat o semnificaţie, dacă nu peiorativă, acuzativă de-a dreptul, presa timpului excelând în a promova imaginea satirică a celor îmbogăţiţi pe seama semenilor lor asupriţi.
Dezchiaburizarea României a fost o operaţiune vastă şi complexă. Acolo unde s-a socotit că nu e de ajuns că ţăranilor avuţi li se transfera inventarul din gospodăria proprie în cea comună, s-a aplicat principiul deportării: “Vinovaţii” au fost luaţi din zori din casele lor doar cu ce puteau să poarte, îmbarcaţi în vagoane de marfă şi duşi în Bărăgan. Acolo au fost lăsaţi în câmp, repartizându-li-se o suprafaţă pe care urmau să-şi încropească locuinţele.
Copil fiind, mi-am însoţit părinţii într-o vizită la rudele deportate undeva pe lângă Feteşti. Erau acolo de câţiva ani şi reuşiseră să-şi refacă gospodăriile. În curtea fiecăruia se păstrase însă bordeiul săpat în pământ, unde locuiseră iniţial. Când li s-a ridicat interdicţia, mulţi dintre ei au refuzat să se întoarcă prin satele lor din Banat, pentru că în noile locaţii reuşiseră, prin hărnicie şi dăruire, să-şi asigure un trai confortabil. Cum nu reuşeau cei din partea locului…
Dezchiaburizarea României după model răsăritean a fost o operaţiune crudă şi lipsită de roade. Practic, s-a reuşit doar egalizarea în sărăcie a ţăranilor, transformaţi în proletari rurali şi în rezervor de forţă de muncă pentru industrializarea forţată. CAP-urile au avut rezultate doar prin zonele în care asocierile de acest tip vizau spaţii mari de teren exploatabil. Acasă la ei, ţăranii au perpetuat agricultura de subzistenţă la care mai adăugăm produsul zilelor-muncă.
Efectele acestei operaţiuni se văd şi astăzi, în debalansarea gravă a zonelor agricole. În timp ce prin Banat şi prin Ardeal formele colectiviste se dovedesc valabile, prin nordul Moldovei şi prin Bărăgan continuă să domnească sărăcia şi depopula. Operaţiunea lansată de premierul Cioloş vizează un soi de revanşă, o reînchiaburire a societăţii rurale, prin modele şi prin suport al statului în asimilarea tehnicilor de obţinere a fondurilor europene. În acest mod, la Ciugud, primăria a beneficiat de sume care reprezintă bugetul comunei pe 50 de ani. Aici, oamenii plecaţi să facă bani în străinătate (precum strămoşii lor, care acum vreo sută de ani traversau oceanul ca să ajungă în America şi să facă bani cu care să-şi cumpere, acasă, pământul pe care avea să li-l ia regimul comunist) s-au întors cu idei pe care le pun în practică obţinând rezultate spectaculoase.
Prin această operaţiune, Guvernul încearcă să promoveze un model care va reda României de la sate acea clasă medie care pe vremuri era denumită “chiaburime”. Şi nu e rău…