Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8171 - 26 apr 10:57

CJ Braşov vrea să salveze de la moarte Muzeul Satului Brănean

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 27 ianuarie 2016

Întregul patrimoniu este administrat în prezent de către Ministerul Culturii, care a susţinut acum doi ani că nu vrea să destructureze patrimoniul cultural, deşi are probleme în ceea ce priveşte continuarea activităţii „Vămii Medievale”

CJ Braşov vrea să salveze de la moarte Muzeul Satului Brănean

Foto: Marius Comşa



Muzeul Satului Brănean, amenajat în parcul din vecinătatea Castelului Bran, a fost conceput ca muzeu în aer liber şi prezintă principalele tipuri de gospodării, locuinţe, anexe gospodăreşti, construcţii economice şi instalaţii de prelucrarea a lemnului şi a ţesăturilor din lână. Acesta este administrat de către Ministerul Culturii, iar unitatea care este secţie a Muzeului Naţional Bran are în probleme în ceea ce priveşte funcţionarea ţinând cont că „Vama Medievală”, unde au fost transferate toate colecţiile din Castelul Bran după retrocedare, riscă să se închidă ţinând cont că şi acest imobilul a fost retrocedat Casei Regale odată cu castelul, iar până acum a funcţionat cu chirie.
Consiliul Judeţean Braşov a reluat demersurile în vederea preluării Muzeului Satului, demersuri care au fost iniţiate încă din 2014. Acum doi ani, Ministerul Culturii a respins cererea CJ Braşov pe motiv că „patrimoniul nu trebuie destructurat şi analizat distinct pe secţii specifice, ci trebuie recunoscut şi apreciat în ansamblul său”. În noua adresă transmisă Ministerului, reprezentanţii autorităţilor judeţene au ţinut să sublinieze că însuşi  Ministerul Culturii a destructurat Muzeul Naţional Bran, „prin desfiinţarea Muzeului Vămii Medievale, în anul 2003, şi apoi prin retrocedarea, în anul 2006, a Castelului Bran, componentă de importanţă naţională, singura care ar îndreptăţi acordarea statutului de muzeu naţional”. „Autorităţile locale au administrat Muzeul Bran în perioada 1957-1991, perioadă în care remarcăm amenajarea muzeului de istorie şi artă medievală în Castelul Bran, organizarea muzeului în aer liber şi a Muzeului Vămii Medievale”, se precizează în adresa CJ Braşov.

Probleme şi cu terenul
CJ Braşov a mai avut un demers birocratic pentru preluarea acestui muzeu şi în 2006, când a fost emisă o hotărâre în acest sens, dar demersul nu a putut fi dus la capăt, din cauza  litigiului în ceea ce priveşte terenul, care a fost revendicat, dar care nu a fost rezolvat nici în ziua de astăzi. Autorităţile judeţene sunt acum optimiste şi cred că problema terenului va fi soluţionată şi vor să preia patrimoniul, administrarea acestuia putând fi  realizată de muzeele de Istorie şi de Etnografie, iar pentru completarea colecţiilor de la Bran, s-ar putea utiliza şi piese ale celor două muzee braşovene. Reprezentanţii CJ Braşov se tem că multe dintre piese al putea ajunge în diferite localităţi din România, dacă muzeul va fi desfiinţat de Ministerul Culturii. În acest muzeu au fost aduse şi reconstruite unele dintre cele mai vechi şi mai reprezentative construcţii din zona  Branului, dar şi construcţii pastorale, cum ar fi „hodăile”, care există şi în ziua de azi pe dealurile greu accesibile din zonă. Muzeul a fost deschis pentru public în 1961, iar casele ţărăneşti sunt construite din lemn şi au câte două sau trei camere.
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie