SĂRBĂTOARE DE SUFLET ŞI RECUNOŞTINŢĂ LA LICEUL TEORETIC:
CODLEA: 80 de ani de la inaugurarea primei clădiri a şcolii româneşti din oraş
Autor:
Publicat la 14 noiembrie 2014
Recent, Liceul Teoretic Codlea a sărbătorit 80 de ani de la inaugurarea clădirii principale a şcolii româneşti din oraş. Evenimentul a prilejuit dezvelirea unei plăci comemorative şi a bustului învăţătorului Ioan Pascu, directorul instituţiei între anii 1921 şi 1939, cel care a întocmit schiţa proiectului şi a „luptat” cu toate autorităţile timpului pentru atingerea idealului său de a construi o şcoală nouă, frumoasă, dotată cu tot ce era necesar pentru desfăşurarea activităţii instructiv-educative în cele mai bune condiţii (bustul a fost realizat de către artistul plastic Petrică Buhnici).
Au răspuns invitaţiei conducerii liceului d-na inspector de zonă Adam Gabriela, d-na inspector Bâzgan Camelia, dl. primar Muntean Cătălin, dl. viceprimar Urdea Virgil, preoţii din parohiile codlene, directorii celorlalte intituţii de învăţământ din oraş, foşti directori, profesori, absolvenţi, d-na deputat Grecea Maria, dl. senator Coste Marius şi, nu în ultimul rând, membrii familiei învăţătorului Ioan Pascu, alături de personalul şi elevii şcolii.
Diplome de excelenţă pentru foştii directori şi profesori pensionari
După slujba de pomenire, oaspeţii au fost poftiţi în sala festivă a liceului unde a fost prezentat un scurt istoric al şcolii, urmat de un filmuleţ realizat în prezent de un elev al liceului, Nica Andrei, cu o dronă, un spectacol pregătit şi prezentat de elevi şi cadre didactice ale liceului. Apoi, la întâlnirea între generaţii, au fost premiaţi cu diplome de excelenţă foştii directori, profesori pensionari, şefi de promoţie şi alţi absolvenţi de prestigiu.
Cu această ocazie au fot realizate două plăci de marmură cu directorii şcolii şi toţi şefii de promoţie ai Liceului Teoretic Codlea, iar domnul Mircea Dragoş, preşedintele Despărţământului „ASTRA Codlea Dr. Nicolae Căliman”, a conferit diplome de excelenţă Liceului Teoretic Codlea şi profesorilor Merinde Elisabeta, Iaru Mihaela, Carmen Mihăescu, Magdalena Rătan, Gheorghe Cutieru, pentru contribuţia la promovarea culturii naţionale. (mulţumim site-ului Info-Codlea.ro pentru informaţii, foto şi detalii legate de acest eveniment).
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu