Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 12:50

Consilierii judeţeni braşoveni şi-au găsit locul în comisiile de specialitate

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 30 iunie 2016

Forul deliberativ judeţean va funcţiona cu nouă comisii, la fel ca în legislativul 2012-2016

Consilierii judeţeni braşoveni şi-au găsit locul în comisiile de specialitate

După ce, vinerea trecută, aleşii judeţeni au depus jurământul, ieri, consilierii s-au reunit într-o şedinţă extraordinară pentru a stabili componenţa comisiilor de specialitate, dar şi pentru a desemna persoanele care să facă parte din Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică (ATOP) Braşov. Pe ordinea de zi a mai fost şi un punct privind alegerea reprezentanţilor administraţiei judeţene în Colegiul Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). De asemenea, au mai fost incluse  alte două puncte, respectiv stabilirea componenţei AGA pentru SC Metrom Industrial Parc SA şi a componenţei AGA pentru SC Carfil Industrial Parc SA Braşov, dar acestea au fost retrase la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Veştea.

Vot „de încălzire”
Având în vedere că mulţi dintre aleşi sunt la primul mandat, înainte de a-şi exprima opţiunile, ei au testat de câteva ori sistemul de vot. „Profesor” a fost Claudiu Coman, care le-a explicat: „Întâi trebuie să apăsaţi tasta «present», apoi votaţi”. Au urmat două exerciţii practice, după care aleşii s-au apucat de treabă.

Discuţii privind comisiile
Având în vedere că nu a fost aprobat un nou Regulament de funcţionare şi organizare a Consiliului Judeţean, la propunerea lui Claudiu Coman (PNL), aleşii au decis păstrarea celor nouă comisii existente în legislativul 2012-2016. „În ceea ce priveşte atribuţiile, Comisia de Industrii se va ocupa şi de relaţia cu mediul de afaceri, iar Comisia de Turism se va ocupa şi de atragerea de fonduri europene”, a precizat Coman.
Potrivit deciziei consilierilor judeţeni, Comisia nr. 1 (Economică) are şapte membri, Comisia nr. 2 (Urbanism şi arhitectură) – cinci membri, Comisia nr. 3 (Industrie) - cinci membri, Comisia nr. 4 (Activităţi ştiinţifice, cultură şi culte) – şapte membri, Comisia nr. 5 (Administraţie publică şi juridică) - cinci membri, Comisia nr. 6 (Relaţii internaţionale şi dezvoltare durabilă) - şapte membri, Comisia nr. 7 (Sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte cu handicap) - şapte membri, Comisia nr. 8 (Sport şi tineret) - şapte membri, iar Comisia nr. 9 (Turism şi servicii, protecţia mediului) - cinci membri.
Apoi, tot Claudiu Coman a prezentat o propunere privind componenţa comisiilor, însă a intervenit colegul lui, social-democrat Mihai Popa, care a cerut ca PSD să îşi nominalizeze membrii în comisiile de specialitate, doleanţă care i-a fost respectată. Ulterior, votul a decurs fără niciun fel de probleme, toate propunerile fiind aprobate şi neapărând sincope în ceea ce priveşte utilizarea sistemului de vot.

Şase aleşi judeţeni în ATOP
În momentul în care s-a dezbătut proiectul de hotărâre privind stabilirea componenţei ATOP, social – democraţii au cerut să aibă doi reprezentanţi în această structură. Totuşi, în urma votului pentru fiecare persoană propusă, în ATOP au ajuns Claudiu Coman (PNL), Mihail Veştea (PNL), Vasile Ungureanu (PNL), Ionuţ Drăguţu (PNL), Toaso Imelda (UDMR) şi Mihai Mohaci (PSD).
De asemenea, în urma votului de ieri, în Consiliul Director al DGASPC, Consiliul Judeţean Braşov va fi reprezentat de Adrian Gabor (PNL), Mariana Sebeni (PER) şi Mihai Popa (PSD).

Componenţa comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean
1. Comisia pentru studii, prognoze economice şi sociale, buget şi finanţe: Veştea Mihail (PNL), Coman Claudiu (PNL), Donţu Mihai (PNL), Kovacs Attila (PNL), Spinean Ionel (PNL), Popa Mihai (PSD) şi Manea Ioan (PSD)
2. Comisia pentru organizare şi dezvoltare urbanistică şi arhitectură: Kadas Andrei (PNL), Fernolend Carolina (FDGR), Toaso Imelda (UDMR), Mohaci Mihai (PSD), Dragoman Aurora (PSD)
3. Comisia pentru industrie, comerţ, infrastructură şi administrarea domeniului public şi privat al judeţului: Drăguţu Ionuţ (PSD), Postolache Nicolae (PER), Spinean Ionel (PER), Suciu Iosif (PSD), Iatan Adrian (PSD)
4. Comisia pentru activităţi ştiinţifice, cultură şi culte: Wittstock Eberhard – Wolfgang (FDGR), Toaso Imelda (UDMR), Coman Claudiu (PNL), Paler Ion (PNL), Sebeni Mariana (PER), Bucur Ariana (PSD), Mohaci Mihai (PSD)
5. Comisia pentru administraţie publică şi juridică: Ungureanu Vasile (PNL), Mareş Ioan (PNL), Rada Emil (PNL), Dunca Marius (PSD), Popa Mihai (PSD)
6. Comisia pentru relaţii internaţionale şi dezvoltare durabilă: Cornea Claudiu (PNL), Mareş Ioan (PNL), Fernolend Carolina (FDGR), Brebeanu Gabriela (PNL), Iatan Adrian (PSD), Bucur Adriana (PSD)
7. Comisia pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte: Kadas Andrei (PNL), Şoneriu Mihaela (PNL), Veştea Mihail (PNL), Brebeanu Gabriela (PNL), Sebeni Mariana (PER), Orţanu Florin (PSD), Roxana Mînzatu (PSD)
8. Comisia pentru sport şi tineret: Crăciun Dragoş (PNL), Drăguţu Ionuţ (PNL), Cornea Claudiu (PNL), Enache Paul (PSD), Dunca Marius (PSD)
9. Comisia pentru turism şi servicii, protecţia mediului, ecologie: Dumitrescu Flavius (PNL), Postolache Nicolae (PNL), Rada Emil (PNL), Roxana Mînzatu (PSD), Dragoman Aurora (PSD).
 

+1 -0

Comentarii

duca

2016-06-30 10:00:26


chiar toti de la puctul 5 (comisia) sunt de la pnl .au fost trecuti peste noapte si noi nu stim sau nimeni nu mai corecteaza articolele?

Lazar

2016-06-30 09:52:40


Primul lucru pe care ar fi trebuit sa faca consilierii judeteni este redactarea unui nou Regulament de functionare cu atributiile si raspunderile concrete ale membrilor Comisiilor de specialitate. Se se stie ca au fost alesi pentru a muncii in folosul judetului si nu pentru plimbari. As dori sa stiu care Comisie se va ocupa de aeroport . Aceasta Comisie ar trebuii sa prezinte un raport lunar privind situatia realizarii aeroportului iar toti consilierii judeteni sa faca cel putin o vizita lunar la santierul aeroportului. Petrica

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie