Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 01:13

Convenţia Carpatică pregăteşte planul de acţiune pentru dezvoltarea turismului durabil

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 23 iunie 2017

Centrul de la Braşov al Convenţiei va susţine implicarea ţării noastre în proiecte europene din acest domeniu

Convenţia Carpatică pregăteşte planul de acţiune pentru dezvoltarea turismului durabil

Consiliul Judeţean Braşov şi Ministerul Turismului, în calitate de parteneri în înfiinţarea şi funcţionarea Platformei Comune pentru Turism Durabil (CSTP) - Centrul România, au organizat miercuri, la sala 130 a Instituţiei Prefectului, o întâlnire cu reprezentanţii judeţelor şi ai Agenţiilor de Dezvoltare de pe lanţul Carpatic, pentru discuţii referitoare la implementarea Strategiei pentru Turism Durabil din cadrul Convenţiei Carpatice. Au fost prezenţi reprezentanţi din 20 de judeţe, 4 agenţii regionale de dezvoltare durabilă şi un reprezentant al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, discuţiile fiind moderate de Octavian Arsene, director în Ministerul Turismului, şi Alina Szasz, manager public al CJ Braşov, ambii reprezentanţi ai CSTP - Centrul România, din cadrul Convenţiei Carpatice, recent inaugurat la Braşov.
Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi-a reafirmat încrederea că Braşovul este pe calea cea bună în atingerea obiectivului de a deveni cel mai important judeţ turistic al României, vizibil şi la nivel internaţional. „Din partea Consiliului Judeţean există sprijin şi deschidere pentru toate proiectele care aduc un plus în dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice în toate zonele judeţului”, a menţionat preşedintele CJ Braşov.

Bază de date comună, pentru toţi membrii Convenţiei Carpatice
În timpul discuţiilor, participanţii şi-au manifestat interesul de a sprijini activitatea CSTP – Centrul România, prin oferirea de informaţii pentru baza de date comună a Convenţiei Carpatice - http://www.ceeweb.org/stcdb/, prin sprijinirea identificării tuturor strategiilor naţionale din domeniul turismului şi corelarea lor cu Strategia de Dezvoltare Durabilă a Turismului din cadrul Convenţiei Carpatice. De asemenea, s-a solicitat organizarea mai frecventă a unor astfel de întâlniri, benefice pentru conturarea Planurilor de Acţiune Judeţene în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului durabil, pentru facilitarea schimbului de bune practici şi identificarea unor posibile proiecte comune.
„Participanţii aşteaptă de la Centrul România al Convenţiei Carpatice să-i informeze despre activităţile sale curente, să-i sprijine în implementarea şi promovarea proiectelor proprii, precum şi în diseminarea posibilelor surse de finanţare în domeniul turismului. Totodată, cei prezenţi şi-au exprimat încrederea că România va fi bine reprezentată, prin intermediul acestui centru, în cadrul întâlnirilor internaţionale ale Convenţiei Carpatice, acesta urmând să susţină implicarea României în proiecte europene pentru dezvoltarea şi promovarea turismului durabil”, a precizat Alina Szasz, manager public în cadrul Consiliului Judeţean.  
Specialiştii CSTP – Centrul România urmează să aibă mai multe întâlniri tehnice cu omologii din Ucraina şi cu reprezentantul organizaţiei Ecological Tourism in Europe, Michael Meyer, consultant în proiectul „Support to the Implementation of the Strategy for the Sustainable Tourism Development of the Carpathians”, în vederea stabilirii direcţiilor de acţiune comune, definitivării unui plan de lucru multianual, stabilirii indicatorilor de îndeplinire a măsurilor din planurile de acţiune de ţară şi comune ţărilor semnatare ale Strategiei pentru Turism Durabil şi a unui format de raportare a acestor  documente ce vor fi supuse spre aprobare în Conferinţa Părţilor Convenţiei Carpatice, care va avea loc la Lillafured, Ungaria, în perioada 10 – 12 octombrie 2017.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie