Curs BNR

1 EUR = 4.9759 RON

1 USD = 4.6361 RON

1 GBP = 5.8194 RON

1 XAU = 345.2064 RON

1 AED = 1.2622 RON

1 AUD = 3.0287 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.9058 RON

1 CAD = 3.3885 RON

1 CHF = 5.0891 RON

1 CNY = 0.6404 RON

1 CZK = 0.1977 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2736 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9563 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2606 RON

1 MXN = 0.2729 RON

1 NOK = 0.4212 RON

1 NZD = 2.7588 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0496 RON

1 SEK = 0.4230 RON

1 TRY = 0.1434 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1122 RON

1 ZAR = 0.2481 RON

Editia 8173 - 30 apr 01:13

HANDBAL FEMININ

Corona se pregăteşte de derbyul de podium cu SCM Râmnicu Vâlcea

Autor: Dan NEACŞA

Publicat la 31 octombrie 2018

Au fost puse deja în vânzare biletele pentru jocul de sâmbătă

Corona se pregăteşte de derbyul de podium cu SCM Râmnicu Vâlcea

Jucătoarele Coronei aşteaptă cu nerăbdare partida cu SCM Râmnicu Vâlcea, care se va disputa sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov.
„Venim după o perioadă cu rezultate bune, avem un moral bun iar asta ne dă încredere în ceea ce priveşte jocul cu SCM Râmnicu Vâlcea. Ştim că vom avea în faţă singura echipă neînvinsă din campionat, şi că nu va fi un meci uşor, dar cred că şi noi am demonstrat că avem o echipă echilibrată, o echipă care poate pune probleme şi care practică la rândul ei un joc ce pune probleme adversarilor. Este adevărat că ne-am fi dorit să avem întreaga echipă aptă pentru acest meci, dar nu avem ce face, trebuie să facem totul pentru a ne apăra punctele de pe teren propriu în orice condiţii. Consider că avem în lot bun şi că orice jucătoare intră în teren poate aduce un plus de valoare, eu am mare încredere în acest lucru. Braşovenii au fost de fiecare dată alături de noi şi cu siguranţă la fel va fi şi sâmbătă. Cei de la Vâlcea au anunţat deja că vin cu galerie, astfel că, în mod cert va fi frumos în sală, pentru că galeriile au farmecul lor în tot ce înseamnă un eveniment sportiv. Ca de fiecare dată, ne aşteptăm să avem în public, un jucător de bază, care să ne ajute”, a declarat oficialul Coronei.
Din echipa antrenată de Ion Crăciun vor lipsi Sorina Tîrcă şi Marilena Neagu, prima cu mâna în ghips după accidentarea din meciul cu Dunărea Brăila, iar a doua, în recuperare după o entorsă suferită în urmă cu o lună, la un antrenament. Din lotul Coronei nu va face parte nici Bianca Tiron, jucătoare care nu a avut însă nici o prezenţă în actuala ediţie de campionat din cauza operaţiei suferite la genunchi, în această vară.
Pentru a veni în întâmpinarea braşovenilor, clubul Corona a început deja vânzarea biletelor pentru meci. Astfel, cei care îşi doresc să evite aglomeraţia de la casa de bilete, în ziua meciului, pot veni în fiecare zi între orele 9.30 – 16.00, la sediul clubului Corona, aflat în incinta Sălii Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, la etajul 1 (intrarea dinspre terenul de tenis).

+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie