Curs BNR

1 EUR = 4.9773 RON

1 USD = 4.7033 RON

1 GBP = 6.0025 RON

1 XAU = 398.6339 RON

1 AED = 1.2805 RON

1 AUD = 3.0190 RON

1 BGN = 2.5448 RON

1 BRL = 0.7823 RON

1 CAD = 3.3495 RON

1 CHF = 5.3554 RON

1 CNY = 0.6474 RON

1 CZK = 0.1982 RON

1 DKK = 0.6674 RON

1 EGP = 0.0941 RON

1 HUF = 1.2013 RON

1 INR = 0.0555 RON

1 JPY = 3.1224 RON

1 KRW = 0.3311 RON

1 MDL = 0.2579 RON

1 MXN = 0.2327 RON

1 NOK = 0.4247 RON

1 NZD = 2.7494 RON

1 PLN = 1.1656 RON

1 RSD = 0.0426 RON

1 RUB = 0.0472 RON

1 SEK = 0.4325 RON

1 TRY = 0.1350 RON

1 UAH = 0.1134 RON

1 XDR = 6.1967 RON

1 ZAR = 0.2608 RON

Editia 8322 - 09 dec 14:59

Credit aprobat pentru aeroport şi spital

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 06 aprilie 2015

CJ Braşov a semnat un contract de împrumut în valoare de peste 29 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la cele două obiective de investiţii. Banii vor trebui rambursaţi în zece ani

Credit aprobat pentru aeroport şi spital
Consiliul Judeţean Braşov are fondurile necesare atât pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a Corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, cât şi pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul de la Ghimbav. Acest lucru este posibil, după ce la finele săptămânii trecute, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au semnat contractul cu CEC Bank pentru un împrumut de 29,4 milioane de lei, necesar pentru continuarea acestor investiţii. Termenul de rambursare este de zece ani şi este prevăzută şi o perioadă de graţie de doi ani. „Banii vor fi folosiţi pentru cea de a treia etapă de la proiectul construcţiei Aeroportului Internaţional de la Ghimbav şi pentru plata lucrărilor de modernizare a corpului B al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, aproximativ 8 milioane de lei din suma contractată”, a explicat vicepreşedintele CJ Braşov Mihail Veştea. Licitaţia pentru contractarea împrumutului fusese lansată încă din februarie, anul trecut, şi se primiseră trei oferte de creditare, numai că pentru a se putea contracta împrumutul era necesar avizul Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului de Finanţe, care a venit cu întârziere.
 
Va fi anunţat constructorul
Luna aceasta, ar trebui desemnat constructorul  în cazul lucrărilor de la Spitalul Judeţean. Lucrările de modernizare a Corpului B au fost estimate la suma de 26,34 de milioane de lei (cu tot cu TVA). O parte din suma necesară a fost deja prevăzută în bugetul CJ Braşov, fiind din vânzarea vechiului „Spital Dermato”. După ce se va desemna constructorul, termenul de realizare a proiectului tehnic este de 60 zile, pe parcursul acestei perioade constructorul având obligaţia de a depune documentaţiile necesare obţinerii restului avizelor pentru autorizaţia de construire. „În cazul Aeroportului, se va organiza o nouă licitaţie, precedenta fiind anulată, fiind primite mai multe oferte neconforme cu caietul de sarcini. Mai mult, sunt necesare lucrări care să protejeze pista existentă, pentru a nu se deteriora, cum ar fi canalizarea apei pluviale, care să nu se infiltreze pe dedesubt, din ce ne-au explicat specialiştii“, a explicat Mihail Veştea.
 
Rămâne problema terenului
Până în prezent s-au cheltuit aproximativ 24 de milioane de euro la Aeroport, pentru terenuri, viabilizarea acestora, îngrădiri şi pistă. Lucrările la etapa a treia nu vor putea demarate însă, până când nu se va clarifica problema terenului. În  2009, Consiliul Judeţean Braşov a primit 200 de hectare pentru a putea demara lucrările la acest obiectiv de investiţie, ţinând cont că pe lângă terenul necesar pentru construcţiile propriu-zise  mai era nevoie şi de o zonă pentru siguranţa activităţii aeroportuare.
Terenul a trecut în domeniul public al judeţului şi în administrarea CJ Braşov, de la Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, după o serie de emoţii, ţinând cont că, prima oară când s-a pus în discuţie acest transfer de proprietate, la începutul lui 2009, proiectul de ordonanţă a fost respins de Camera Deputaţilor şi retrimis Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice în vederea reexaminării, deşi autorităţile judeţene iniţiaseră demersurile în acest sens încă din 2007. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman, a precizat că termenul dat de Guvern pentru folosirea terenului şi realizarea lucrărilor era de cinci ani, termen ce a expirat în iunie 2014, astfel că, în prezent, CJ Braşov nu mai are nici un drept asupra terenului şi nu poate să continue în nici un fel proiectul. 
 
Lucrări de peste 28 de milioane
Valoarea totală estimată a lucrărilor din această etapă, respectiv pentru suprafeţele de mişcare, este de 28.661.780 de lei, fără TVA, iar între lucrări se numără construcţia căii de rulare ALFA, care are va avea o lungime de  212 metri, o lăţime de 23 metri şi acostamente de 7,5 metri pe fiecare latură. Totodată, în această etapă este cuprinsă şi amenajarea suprafeţei de parcare, îmbarcare şi debarcare (apron) ce asigură zona necesară derulării activităţilor specifice aeroportuare, de îmbarcare, debarcare, verificări sau alimentări pentru avioane. Această „parcare” va avea o suprafaţă totală de 17.750 de metri pătraţi. Din suma totală estimată pentru aceste investiţii, 10.046.020 lei (fără TVA) reprezintă valoarea pentru execuţia canalizării pluviale şi drenajul pentru pista de decolare – aterizare, inclusiv legăturile cu canalizările pluviale pentru celelalte suprafeţe de mişcare şi evacuarea apelor colectate.
 
 
+0 -0

Comentarii

anonim

2015-04-25 14:17:41


De aeroport aveam noi nevoie!!! Nu se tine cont ca in Brasov populatia este foarte imbatranita, numai romii au mai facut copii, iar oamenii de aici au salariile foarte mici! Pacat ca din taxele si impozitele noastre faceti asa ceva iar Institutul cartofului a pierdut terenul! Cred ca ati fi in stare sa micsorati si Brasovul sa ne luati toate terenurile cu aeroporturile voastre!

rammstein

2015-04-06 12:07:42


unde-i ministrul comunal ?...cel care a nenorocit un judet in 20 de ani de conducere comunista (1994-2015),marele doctor in economie (titlu obtinut sub conducerea lui constantinescu pe cand era seful protocolului din valea prahovei )...tava sa traiasca..,ar trebui judecat in piata publica asa cum au fost judecati in anii '50 in livada postei ,escrocii si banditii acestui judet !...stie omul de culoare ce-au patit aia in livada postei atunci ?...au fost impuscati in public !!!..a se vedea arhivele !!!!!

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional