Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 16:39

„Cum l-am învins pe Dracula” ne va spune Nicole Duţu, la Castelul Bran

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 14 noiembrie 2018

Actriţa şi autoarea de teatru îşi va lansa varianta în limba engleză a cărţii de debut joi, 22 noiembrie

„Cum l-am învins pe Dracula” ne va spune Nicole Duţu, la Castelul Bran

Joi, 22 noiembrie 2018, de la ora 13.00, în Sala Gotică a Castelului Bran, cei interesaţi sunt aşteptaţi la o întâlnire cu Nicole Duţu, actriţă de teatru şi autoare, care va lansa „Dracula - The kiss in the Black Church”, varianta în limba engleză a „Cum l-am învins pe Dracula”.
Nicole Duţu a absolvit masterul de Scriere creativă la City University Londra, unde a avut şansa de a lucra sub îndrumarea unor autori cunoscuţi. În România s-a remarcat ca autoare de piese de teatru, a lucrat ca reporter şi prezentatoare de ştiri şi a interpretat o serie de roluri în filme şi seriale de televiziune: „Vocea inimii”, „Clanul Sprânceană”, „Narcisa salbatică”, „Dracula III: Legacy/ Dracula III: Moştenirea” (2005). Dintre piesele de teatru scrise de Nicole Duţu, cele mai cunoscute sunt: „America-Știe-Tot”, „Iubire confort 2”, „Nodul”, „Te vei intoarce în Galapagos”.
„Prima parte a cărţii este o poveste poliţistă, care nu lasă în niciun fel să se întrevadă plonjarea în fantastic din partea a doua. Plecând de la o investigaţie poliţistă, de la moartea suspectă a unei tinere din Braşov, am coborât în alte lumi şi în alte epoci. Un element interesant în cartea mea este cel al întâlnirii dintre Dracula şi autorul care l-a creat, Bram Stoker”, mărturiseşte Nicole Duţu.
De altfel, tematica aleasă i-a oferit poarta de intrare într-o lume fantastică, unde imaginaţia oamenilor este populată de spirite malefice. Prin această carte, Nicole Duţu a dorit să lege tradiţiile şi obiceiurile româneşti de mitul lui Dracula: „Mi-am propus un traseu internaţional pentru cartea mea şi atunci am creat această conexiune între povestea poliţistă, misterul unei morţi şi Dracula, figura istorică devenită personaj de carte prin intermediul lui Bram Stoker. E interesant de comparat, de asemenea, Dracula văzut de Bram Stoker în 1890 şi Dracula văzut de mine, la mai mult de un secol distanţă. Sigur că am încercat o altă perspectivă pe care vă invit să o descoperiţi singuri”.
Autoarea promite că fiecare cititor va putea găsi ceva de care să fie interesat în acest roman: şi amatorul de policier, şi pasionatul de istorie, şi devoratorul de scrieri gotice, şi iubitorul de supranatural. Dar, mai ales, doritorii de roman de dragoste, aceştia vor fi probabil cei mai satisfăcuţi pentru că dragostea este leitmotivul cărţii. „Cum l-am învins pe Dracula” / „Dracula - the kiss in the Black Church” este o intrigă poliţistă cu elemente de supranatural în rama unui roman istoric şi reuneşte cinci poveşti de dragoste, urmărind obsesia lui Dracula pentru femeia iubită, obsesie care înfruntă spaţiul şi veacurile. Cartea este şi o parabolă a lăcomiei, a întâlnirii dintre sinele nostru şi demonul care sălăşluieşte în noi. Iubitorii de gen o vor putea achiziţiona cartea de la magazinele Castelului Bran.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie