Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 11:50

De ce există bărbaţii?

Autor:

Publicat la 20 mai 2015

Oamenii de ştiinţă au o explicaţie

Motivul care justifică existenţa bărbaţilor a fost explicat prin intermediul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea East Anglia, din oraşul britanic Norwich, informează Reuters.
Întrucât, în cazul multor specii, sperma este singura contribuţie pe care masculii o au în procesul de reproducere, biologii au încercat să identifice de foarte multe decenii motivul pentru care selecţia naturală, un proces renumit pentru eficienţa sa nemiloasă, a permis masculilor să existe. Oamenii de ştiinţă britanici au formulat o posibilă explicaţie: masculii sunt necesari într-un proces denumit „selecţie sexuală", care ajută speciile să elimine bolile şi să evite extincţia.
Un sistem evolutiv în care toţi urmaşii sunt produşi fără sex - precum în cazul populaţiilor total feminine asexuate - ar fi mult mai eficient în ceea ce priveşte obţinerea unui număr mai mare de urmaşi, afirmă oamenii de ştiinţă. Însă autorii acestui studiu, publicat în revista Nature, au descoperit că selecţia sexuală, în cadrul căreia masculii concurează între ei pentru a fi aleşi de femele pentru a se reproduce, ameliorează patrimoniul genetic şi stimulează sănătatea populaţiei, explicând astfel motivul pentru care masculii sunt importanţi. Absenţa unei selecţii - atunci când nu există sex sau nu există nevoia de a concura pentru sex - duce la apariţia unor populaţii slăbite din punct de vedere genetic, vulnerabile în faţa extincţiei.
„Competiţia în rândul masculilor, pentru a se reproduce, asigură un beneficiu cu adevărat important, întrucât ea ameliorează sănătatea genetică a populaţiilor", a spus profesorul Matt Gage, care a coordonat acest studiu, realizat la Universitatea East Anglia. „Selecţia sexuală reuşeşte acest lucru întrucât acţionează ca un filtru care înlătură mutaţiile genetice dăunătoare, ajutând populaţiile să prospere şi să evite extincţia pe termen lung", a adăugat profesorul britanic.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie