Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 00:14

De sâmbătă se închide Piaţa de Miercuri

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 27 aprilie 2016

Primăria le-a oferit comercianţilor de aici varianta unui loc în talciocul de la Bartolomeu

De sâmbătă se închide Piaţa de Miercuri

Aproximativ 40 de comercianţi braşoveni care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa de Miercuri au fost înştiinţaţi că de sâmbătă, 30 aprilie, se închide Piaţa de Miercuri, pe locul căreia se va construi un complex comercial cu 65 de locuri. „În 3 mai vom începe lucrările de dezafectare, urmând ca în 4 sau 5 mai Serviciul de Administrare a Pieţelor să predea amplasamentul către Primăria Braşov, care, la rândul ei, îl va preda constructorului”, a declarat administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz.

Redeschiderea, în septembrie - octombrie
Piaţa va fi închisă aproximativ cinci luni, însă reprezentantul municipalităţii a menţionat că se va încerca scurtarea acestui termen. El a precizat că oamenii se aşteptau de mult să se închidă piaţa, motiv pentru care şi-au limitat stocurile de marfă, pentru a nu ţine banii blocaţi. „Mulţi dintre ei au spus că îşi vor lua un «concediu» prelungit, însă cei care nu vor să facă acest lucru, le oferim locuri în talciocul de la Bartolomeu”, a mai spus Gantz.
Noul spaţiu comercial de la Piaţa de Miercuri va fi construit pe o structură uşoară, cu panouri de tip sandwish. În clădire se vor amenaja 65 de standuri, cu dimensiuni asemănătoare actualelor tarabe.

Vor fi spaţii de închiriat şi pentru alţi 25 de noi comercianţi
În locul actualului „bazar” se va amenaja o construcţie uşoară cu ventilaţie naturală, astfel încât să asigure un comerţ civilizat în condiţii normale, atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi. Pereţii de închidere şi învelitoarea vor fi realizate din panouri tip sandwich, iar în noua hală se vor amenaja 65 de spaţii comerciale, birouri administrative, spaţii de depozitare şi grupuri sanitare. Spaţiile de comercializare vor avea forma unor mici magazine, pe dimensiunile actualelor tarabe, dar care vor asigura un mediu acoperit, uscat, astfel încât mărfurile să poată fi comercializate în cele mai bune condiţii.
Lucrările vor fi executate de firma Agetaps, costul final al investiţiei fiind de 2.456.225,43 lei, inclusiv  TVA.
„În noile spaţii se vor muta comercianţii care îşi desfăşoară în prezent activitatea în Piaţa de Miercuri. Totuşi, vor rămâne locuri libere, pentru că numărul vânzătorilor a scăzut de la 60 la aproximativ 40, astfel că cei care au acum un stand vor putea închiria mai multe, dacă doresc”, a mai spus Gantz.
 

+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie