Dosarul Revoltei de la Braşov: fără vinovaţi după 32 de ani

Peste 20 de procurori din perioada regimului comunist şi zeci de profesionişti ai Securităţii şi Miliţiei lui Ceauşescu au fost implicaţi în înăbuşirea Revoltei de la Braşov din 1987. Dosarul în care sunt cercetaţi torţionarii muncitorilor braşoveni a fost transferat acum un an la Secţia Specială de Anchetare a Magistraţilor, deşi Parchetul Militar audiase circa 600 de martori. Nu există niciun vinovat, doar cele 61 de victime plus familiile lor hărţuite în ultimii ani ai regimului Ceauşescu. Torţionarii lor, care mai sunt încă în viaţă, se bucură de pensiile speciale date în ultimii ani în mod egal, militarilor care au fost în Afganistan, poliţiştilor care au fost în Kosovo, foştilor miliţieni sau foştilor ofiţeri de securitate, notează Sabina Fati la Europa Liberă.
La fel ca celelalte dosare istorice, Revoluţia şi Mineriadele, există motive de tergiversare a găsirii vinovaţilor, după cum cred specialiştii de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care sugerează că unii dintre magistraţii care i-au anchetat pe muncitorii din Braşov ar mai fi încă activi şi că acesta ar fi fost pretextul mutării dosarului de la Parchetul Militar la cel Secţia Specială.
Liderii PNL, care au preluat recent guvernarea promit să desfiinţeze această Secţie, dar în parlament nu există o majoritate favorabilă, iar noul premier a declarat ca nu va folosi o ordonanţă de urgenţă în acest scop.
Nu există, deci, niciun vinovat pentru schingiuirea şi încarcerarea celor care au participat pe 15 noiembrie 1987 la protestul de la Braşov. Nici măcar celebrul Ristea Priboi, fost deputat PSD şi fost consilier al premierului Adrian Năstase, despre care povesteşte Werner Sommerauer, unul dintre participanţii la revolta de acum 32 de ani. Sommerauer era administrator la Liceul Sanitar şi mai fusese arestat în 1979 când a aderat la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Români. De data aceasta, l-a perchiziţie au găsit în casa lui, nu doar documente pe care le strânsese după ce mulţimea devastase Consiliul Judeţean, dar şi benzi cu emisiuni înregistrate de la Europa Liberă.
Sommerauer s-a alăturat grupului de muncitori, care plecaseră de la Steagul Roşu, duminică, 15 noiembrie, înainte de prânz, după ce muncitorii Secţiei 440 „Matriţe” refuzaseră cu o seară înainte să muncească, fiindcă pe fluturaşii de salariu primiţi leafa lor a apărut înjumătăţită, iar în dreptul rubricii „reţineri” era scris cuvântul „social”.
Era perioada în care nu se găsea mâncare, fiindcă produsele alimentare erau trimise în mare parte la export, curentul electric se întrerupea pentru economie şi salariile se reduceau la rândul lor. Totul pentru că Nicolae Ceauşescu a decis în 1981 că România nu trebuie să mai aibă datorii externe. Cele 11 miliarde dolari, datoria totală pe care o avea ţara, au fost plătite în 1989.
După ce a sosit şi schimbul unu, muncitorii de la Steagul Roşu au spart geamurile sediului administrativ şi s-au adunat la porţile uzinei în număr de aproape 4000. Înainte de prânz au hotărât să meargă la sediul Comitetului Judeţean al Partidului Comunist. Iniţial grupul curajoşilor nu era mai mare de 500. Pe drum au strigat „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!”, „Vrem pâine fără cartel”. Până au ajuns în centrul Braşovului, coloana a tot crescut cu lucrători de la Hidromecanica, de la Tractorul, studenţi şi alţi locuitori, iar lozincile s-au transformat treptat în „Jos Ceauşescu”, „Jos comunismul”. Odată ajunşi la Consiliul Judeţean, protestatarii au intrat în forţă, au expus beluşugul de alimente din care se înfruptau nomenclaturişti în acea zi de alegeri locale, au aruncat pe geam documente, dar şi un portret al dictatorului mare de 15 metri pătraşi, ars ritualic ulterior.
Revolta muncitorilor din Braşov, numită şi revolta şubelor, după îmbrăcămintea muncitorilor care au ieşit pe stradă să-şi strige nemulţumirile, s-a încheiat prin condamnarea şi deportarea grupului de 61 de „vinovaţi”, după 17 zile de anchetă dură şi sub presiune internaţională, fiindcă în cele din urmă procesul s-a făcut cu uşile deschise, cu participarea presei, inclusiv corespondenţi internaţionali.