Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 10:47

După procurori, judecătorii

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 22 februarie 2019

Se extind în toată ţara, „proteste după modelul polonez”

După procurori, judecătorii

Judecătorii braşoveni au aşteptat publicarea în Monitorul Oficial a modificărilor aduse legilor justiţiei pentru a declanşa şi ei o acţiune de protest. Dacă procurorii au ieşit miercuri după-amiaza cu foi pe care şi-au scris mesajele, judecătorii au aşteptat să vadă modificările publicate, pentru a putea vorbi în deplină cunoştinţa de cauză. De altfel, cei mai afectaţi de aceste modificări sunt procurorii, motiv pentru care aceştia au protestat cu o zi mai devreme, iar ieri au fost prezenţi în curtea Tribunalului Braşov pentru a fi alături de judecătorii de la Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Judecătoria Braşov şi Tribunalul Covasna. Mesajele au fost de această dată mai numeroase.
Prima nemulţumire a magistraţilor a fost legată de faptul că specialiştii în domeniu nu au fost măcar consultaţi înainte de emiterea Ordonanţei 7 din 2019, care a produs, vine şi confirmă modificări ce ar putea avea urmări extrem de grave. Mai mult, CSM nu a avut măcar răgazul să emită un aviz cu privire la aceste modificări, în opinia judecătorilor braşoveni.
„Cele mai nocive modificări pentru sistem, din punctul nostru de vedere, ar fi acelea că secţia pentru investigarea magistraţilor este de facto extrasă de sub subordonarea Procurorului General. Pe înţelesul opiniei publice, aceasta ar însemna că orice acte ar fi întocmite în cadrul acestei secţii ar ajunge să fie verificate doar de procurorul şef al secţiei, fără să mai existe un alt superior ierarhic al acestuia. Or, Constituţia prevede ca toţi procurorii sunt organizaţi şi fac parte din Ministerul Public, iar şeful acestora, practic, este Procurorul General. „Ce a făcut această ordonanţă de urgenţă, a realizat performanţa că procurorii din cadrul secţiei de investigare a magistraţilor să nu se mai supună Procurorului General”, a explicat Anca Codreanu, judecător la Tribunalul Braşov. 
Statutul magistraţilor este afectat prin inconsecvenţa legislativă din ultima perioadă. „Devine o formă de presiune în condiţiile în care noi, zilnic, trebuie să ne verificăm să vedem ce mai avem din statutul nostru care, zilnic, este erodat de aceste chestiuni. Normal ar fi să ne lase să muncim. Lansarea în spaţiul public a acestei ordonanţe este îmbrăcată într-o formă de protejare a cetăţeanului de abuzurile care se produc în justiţie. Ca să ajungi la concluzia că justiţia, în ansamblul ei, este una abuzivă, depăşeşte limitele unui judecător să o spună. Sunt mecanisme de atragere a răspunderii magistratului, în condiţiile în care se produc erori judiciare, dar este inadmisibil într-un stat de drept ca reprezentanţi ai altor puteri în stat să tragă concluzia că sistemul judiciar, în ansamblul lui, este unul abuziv”, a declarat judecătoarea Graţiela Milu de la Curtea de Apel Braşov. Magistratul spune că toate acestea fac ca încrederea în justiţie a cetăţenilor să se erodeze foarte mult şi aceasta înseamnă că statul de drept nu mai este funcţional.

Azi la Bucureşti, lucrurile se vor amplifica săptămâna viitoare
Magistraţii vor protesta vineri, şi în Bucureşti, pe treptele Palatului de Justiţie, faţă de modificările intempestive făcute prin ordonanţa de urgenţă la legile justiţiei. Totodată, judecătorul Cristi Danileţ a anunţat, joi, că săptămâna viitoare vor izbucni proteste ample în rândul magistraţilor faţă de OUG 7, cea mai recentă ordonanţa pe justiţie adoptată de Guvernul Dăncilă la propunerea lui Tudorel Toader. Danileţ a declarat, la RFI, că judecătorii vor declanşa, începând de săptămâna viitoare, proteste după modelul polonez. „Nu este grevă, pentru că noi nu milităm pentru drepturi salariale şi pentru condiţii de muncă, ci este o formă de reacţie la ceea ce Parlamentul şi Guvernul au făcut în mod sistematic de cel puţin doi ani de zile cu justiţia română, modifică legile într-un mod inacceptabil. În aceste situaţii, vom asigura, sigur, cei care vom decide în acest sens, vom asigura intrarea noastră în sala doar pentru cauzele urgente, iar în penal asta înseamnă cauzele cu arestaţi. În rest, vom amâna soluţionarea cauzelor, pur şi simplu vom găsi motive prin care să nu intrăm în sălile de judecată, pentru că situaţia în care s-a ajuns este una inacceptabilă. Acelaşi lucru l-au făcut şi colegii noştri din Polonia, în urmă cu câteva luni de zile şi cred că se impun măsuri radicale din partea magistraţilor romani”, a explicat Danilet.
El a criticat dur noile modificări din domeniul justiţiei. „Eu ca magistrat în sistem vă spun că nu aveam nevoie de modificări la legile justiţiei, nici prin legile date de Parlament, nici prin OUG, dar ceea ce se întâmplă în momentul de faţă nu face decât să confirme îngrijorările magistraţilor şi anume că legile s-au făcut în grabă, legile s-au făcut prost, legile au determinat aspecte ineficiente la unele instante şi parchete, legile au mari probleme de respectare a unor standarde internaţionale şi iată că ele trebuie corectate prin Ordonanţă, însă Guvernul nu se rezumă la a corecta legile imperfecte ale Parlamentului, ci Guvernul adoptă şi alte măsuri, prin care îşi întăreşte controlul asupra sistemului judiciar. Or lucrurile acestea nu le mai putem accepta. Acesta este motivul pentru care în aceste zile veţi vedea judecătorii şi procurorii protestând, nu doar prin comunicate de presă şi prin ieşiri în fata palatelor de justiţie, ci chiar prin suspendarea activităţii, începând de săptămâna viitoare”, a menţionat judecătorul.
Miercuri şi joi au avut loc proteste ale procurorilor din Braşov, Covasna şi Oradea.

+4 -5

Comentarii

rammstein

2019-02-22 07:53:14


poate se trezeste tara asta odata !!!...dupa model polonez,francez,german...numai sa iasa in strada si sa-i beleasca pe banditii din teleorman...

Willy

2019-02-22 00:18:58


Sa scrie dracu motivarile alea in termenul legal de 30 de zile. Ca de aia zburda coruptii in libertate si isi fac legi pentru ei si au pus tara in bratele rusilor. Sa nu mai dea amanari peste amanari si termene din an in pasti. "În rest, vom amâna soluţionarea cauzelor..." asta se intampla oricum de atat vreme. Din iulie si pana anul asta in februarie nu au reusit sa termine un amarat de apel, de face flausatul ce vrea? Si Valcov? Sa stie si aia sa stim si noi: ori la pripon ori sunt nevinovati. Ca de aia se intampla ce se intampla. Dureaza cate un proces mai ales al cate unui corupt pana se prescrie fapta. Si in tot rastimpul asta nu stau si cei judecati degeaba: mutileaza legile cum le convine lor. In locul lor as tace din gura si as intra in birourile alea si m-as pune pe treaba. Tara e cum e din doua cauze principale: UDMR si magistrati. Detalii cu alte ocazii.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie