Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 05:41

Eurocontrol consideră că varianta optimă pentru aeroportul de la Ghimbav este turnul virtual

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 12 iunie 2019

CJ Braşov va lua decizia finală după ce va avea studiul de fezabilitate pentru serviciile de navigaţie aeriană

Eurocontrol consideră că varianta optimă pentru aeroportul de la Ghimbav este turnul virtual

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, împreună cu Alexandru Anghel, coordonatorul Compartimentului de Monitorizare şi Implementare a Proiectului Aeroportului Braşov au anunţat marţi, într-o conferinţă de presă că au primit de la Eurocontrol – European Organisation for the Safety of Air Navigation (Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene) rezultatele analizei privind turnul de control de la Aeroportul Braşov. În urma analizei comparative între cele două posibile soluţii (turn clasic versus turn virtual) pentru serviciile de navigaţie aeriană, analiză pe care Eurocontrol a realizat-o în colaborare cu ROMATSA ţinând cont de condiţiile specifice ale Aeroportului Braşov, s-au desprins mai multe concluzii care au fost comunicate  Consiliului Judeţean Braşov. Astfel, „rezultatele analizei arată că soluţia de turn de control virtual asigură maximum de flexibilitate şi eficienţă”, după cum se precizează în documentul primit de administraţia judeţeană în data de 14 mai 2019.
„Pe baza raportului transmis de specialiştii Eurocontrol am definitivat cerinţele caietului de sarcini pentru întocmirea studiului de fezabilitate privind serviciile de navigaţie aeriană. Cerinţele au fost în prealabil discutate cu grupul de lucru special desemnat pe baza protocolului de colaborare încheiat între Judeţul Braşov şi ROMATSA pentru a analiza aspectele tehnice ale documentaţiei. Caietul de sarcini cuprinde elementele componente ale funcţionării serviciilor de trafic şi dirijare, respectiv instrumentele de aterizare, meteo, comunicaţii, geometria spaţiului aerian, proceduri de zbor, informare aeronautică, integrarea sistemelor în sistemul naţional de comunicaţii aeronautice şi soluţia de turn de control”, a explicat Alexandru Anghel, coordonatorul Compartimentului Monitorizare şi Implementare a Proiectului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.
În urma elaborării studiului de fezabilitate va fi identificată şi recomandată soluţia tehnică pentru Serviciile de Trafic Aerian (ANS), din care face parte şi turnul de control al viitorului aeroport.
Anghel a mai spus că acest studiu de fezabilitate, a cărui valoare este estimată la 840.000 lei, cu tot cu TVA, va fi gata în 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor.
Nu în ultimul rând, Alexandru Anghel a afirmat că sprijinul oferit de Eurocontrol a fost gratuit: „Este primul aeroport nou construit de la zero, cu elemente de navigaţie, astfel că implicarea în proiectul aeroportului de la Braşov este utilă şi pentru specialiştii de la Eurocontrol”.
Analiza privind turnul de control a fost solicitată anul trecut de către preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Detalii despre proiectul aeroportului în  secțiunea ”Viață Publică”.
 

Comentarii

rammstein

2019-06-12 17:01:07


sa speram ca aeroportul nu vi fi si el virtual!!!...

Eulescu

2019-06-12 10:48:08


Mai bine faceți tot aeroportul virtual (deja am văzut o grămadă de modele cu terminalul, pe PC și poze virtuale cu aeroportul). Așa vom putea și noi să zburăm (virtual) de la Brașov în toată lumea. Acum serios: se lucrează ceva pe câmpul acela din Ghimbav ? Sau muncitorii si utilajele sunt tot virtuale ?

Marina

2019-06-12 07:00:38


Se pot dona bani pentru aeroport? Daca sunt probleme cu banii e suficient sa faceti apel la cei care pot si vor sa doneze bani.Veti fi surprinsi!!!......,placut!

Lazar

2019-06-12 06:27:37


Turn virtual sa fie si sa se finalizeze cat mai repede aeroportul.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie