Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 11:03

„Extemporalul” înjurături pe internet, ieri, la Şcoala 9: Atât de vulgare au fost unele răspunsuri, încât poliţiştii nu le-au putut citi

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 04 octombrie 2017

Hărţuirea online, o problemă cu care se confruntă copiii noştri

„Extemporalul” înjurături pe internet, ieri, la Şcoala 9: Atât de vulgare au fost unele răspunsuri, încât poliţiştii nu le-au putut citi

Aproape jumătate dintre copiii care au cont pe una din reţelele de socializare online recunosc că au fost hărţuiţi. Termenul folosit de specialişti, cel de cyberbullying, vine să complice percepţia publicului larg despre acest fenomen, însă poliţiştii braşoveni au dedicat o zi din săptămâna în care desfăşoară campanii de prevenire a infracţionalităţii tocmai acestui fenomen. Marţi, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, în colaborare cu psihologii de la „Salvaţi Copiii”, au încercat să le explice elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 9 cum pot preveni, dar şi ce efecte are cyberbullying-ul asupra tinerilor.
Poliţiştii braşoveni le-au oferit elevilor recomandări pentru a nu cădea în plasa celor care îi hărţuiesc pe internet şi le-au spus că fotografiile le pot oferi agresorilor detalii importante, publicarea adreselor la care locuiesc îi expune foarte mult, iar faptul că îşi dezvăluie numărul de telefon le dă posibilitatea celor care îi hărţuiesc să îi poată contacta oricând doresc, chiar la ore la care copiii nu şi-ar dori să le sune telefonul. În plus, poliţiştii sunt de acord că numărul cazurilor de cyberbullying care ajung să fie raportate este mult mai mic decât cel real, astfel că necesitatea unei asemenea campanii este cu atât mai mare. „La vârsta lor, din păcate, sunt copii care reuşesc să-şi jignească colegii, iar aceste jigniri sunt făcute deseori în mediul online Am încercat să le explicăm ce înseamnă cyberbulling, care sunt riscurile hărţuirii în mediul online şi ce pot face atunci când sunt victime ale hărţuirii online”, a explicat  cms. Şef Mihaela Hermenean (foto), Şef Birou de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Braşov.


Pentru a face prezentarea mai interesantă, poliţiştii le-au pus elevilor diverse filmuleţe şi videoclipuri în care au arătat cum se petrece şi ce efecte are hărţuirea în mediul online. Totodată, psihologii de la „Salvaţi Copiii” i-au provocat pe tinerii internauţi la un joc. Au fost rugaţi să scrie pe bileţele toate cuvintele jignitoare care le-au fost adresat de cunoscuţi sau necunoscuţi prin intermediul reţelelor de socializare. Atât de vulgare au fost unele, încât nici nu s-au putut citi. Toate expresiile sau cuvintele au fost catalogate de copii drept insulte foarte jignitoare. Cuvintele denigratoare aruncate în mediul online pot lăsa răni adânci, după cum susţin psihologii: stimă de sine diminuată, coşmaruri, rezultate mai slabe la învăţătură şi chiar abandon şcolar,  anorexie, iar, în unele cazuri, depresie. „Cei mai mulţi, în ultima perioadă ne confruntăm cu cazurile on line. Îşi rezolvă toate problemele pe reţele de socializare după care, într-adevăr, consecinţele sunt în afara reţelelor, dar avem foarte, foarte mult de lucrat. Trebuie muncit cu victimele constant, până li se inoculează un comportament adecvat”, susţine Carmen Clinic, psiholog Organizaţia „Salvaţi Copiii”. Psihologii susţin că părinţii ar trebui să fie foarte atenţi la conţinuturile mesajelor din mediul virtual pentru că, adesea, copiii ascund incidentele de cyberbullying, ceea ce face mai complicată misiunea de a-i proteja.
Conform unui studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii”, pe un eşantion de peste 1.200 de copii cu vârsta între 7 şi 18 ani, 90% dintre aceştia au recunoscut că folosesc cel puţin o reţea de socializare. Cei mai mulţi dintre micuţi au declarat că au profilul public şi că oricine are acces fotografiile, adresele şi numerele lor de telefon. Prin aceasta, copiii sunt, practic, o carte deschisă pentru agresori.

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie