Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 16:20

Fermierii care arendează sau vând pământul pot primi 1.500 euro/an, până în decembrie 2020

Autor:

Publicat la 16 decembrie 2016

Fermierii care doresc să îşi cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi plătită până în decembrie 2020, conform unei submăsuri din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 deschisă ieri, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). 
„În perioada 15 decembrie 2016 - 15 mai 2017 va fi deschisă prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 «Schema pentru micii fermieri» din cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Beneficiarii direcţi ai acestei submăsuri sunt fermierii care au aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, şi care doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare - cumpărare. Aceştia sunt eligibili pentru a încasa o primă de până la 1.500 euro/an, care va fi plătită până în decembrie 2020”, se arată în document. 
Potrivit acestuia, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% faţă de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri. 
La prima anuală se vor adăuga sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploataţiei. Totodată, prin această submăsură sunt sprijinite activ eforturile fermierilor care doresc să-şi mărească exploataţia agricolă.
„Accesarea submăsurii şi succesul implementării presupune existenţa unei relaţii contractuale între doi fermieri. Astfel, deşi sunt plătiţi cei care cedează exploataţia, criteriile de selecţie au în vedere şi pe cei care preiau exploataţiile, fiind prioritizate acele transferuri de teren agricol care au ca efect, pe lângă mărirea suprafeţei exploatate, şi comasarea terenurilor agricole. Sprijinul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploataţii mai puternice care să beneficieze de fonduri europene pentru investiţii. Alocarea disponibilă aferentă primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submăsura 6.5 este de 112,33 milioane de euro”, informează AFIR.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie