Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 02:59

Firmele braşovene au exportat în 10 luni din 2015 cât în tot anul 2014

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 11 februarie 2016

Industria auto a adus Braşovului în primele zece luni peste 1,4 miliarde de euro.

Firmele braşovene au exportat în 10 luni din 2015 cât în tot anul 2014
Firmele braşovene au exportat în primele zece luni ale anului trecut aproape cât în întreg anul 2014. Astfel, valoarea exporturilor din ianuarie – octombrie 2015 se cifrează la 2,338 miliarde de euro, în timp ce în întreg anul 2014 au fost exportate mărfuri în valoare 2,476 miliarde de euro. La o valoare medie lunară a exporturilor de 238 de milioane de euro, reiese că anul trecut firmele braşovene şi-au egalat valoarea exporturilor din 2014 în zece luni şi jumătate. 
Exporturile pe primele zece luni au fost în creştere cu 11,6%, în timp ce importurile au urcat cu 10,4%, până la 2,154 miliarde de euro. Excedentul comercial a fost în creştere după primele zece luni, acesta urcând de la 142,925 milioane de euro la 184,036 milioane de euro. 
Ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (33,3%) şi mijloacele de transport (29,0%). Practic, sectorul auto, controlat aproape în totalitate de companii străine, a adus Braşovului peste 60% din valoarea exporturilor, adică peste 1,4 miliarde de euro. 
La import ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (28,5%) urmate de metale comune şi articole din acestea (15,6%) şi de produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (13,2%).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 2,075 miliarde de euro la expedieri şi 1,892 milioane de euro la introduceri, reprezentând 88,7% din total exporturi şi 87,8% din total importuri. Comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2014, valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri la expedieri a crescut cu 14,4%, iar la introduceri a crescut cu 9,7%.
Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost Germania (40,9%), Franţa (10,2%), Italia (8,6%), Spania (4,9%), Polonia (4,6%), Belgia (3,0%), Turcia (2,6%), Marea Britanie (2,6%), Suedia (2,1%) şi China (2,0%). Pe fluxul de importuri, firmele braşovene au preferat parteneri din Germania (35,2%), Italia (10,1%), Franţa (6,3%), Marea Britanie (4,9%), Austria (4,5%), Irlanda (3,9%), China (3,8%), Ungaria (3,7%), Polonia (3,6%) sau Olanda (3,5%).
 
Primul judeţ din regiune, al patrulea exportator al României
În cadrul Regiunii Centru, în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, judeţul Braşov a ocupat locul I, cu o pondere de 36,3%. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 30,2% şi este urmat de judeţele Alba (13,5%), Mureş (12,2%), Harghita (4,0%), Covasna (3,9%). Din punct de vedere al volumului importului, judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 37,7%. Locul II în acest clasament îl ocupă judeţul Sibiu cu un procent de 28,0%. Următoarele judeţe în acest clasament sunt Mureş (16,1%), Alba (8,7%), Harghita (5,5%) şi Covasna (4,0%). 
Judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 4 referitor la volumul exporturilor (realizând 5,1% din exporturile la nivel naţional), după judeţele Argeş (9,6%), Timiş (9,5%), Arad (5,7%). Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară pe locul 7 (realizând 4,1% din importurile la nivel naţional), după judeţele: Ilfov (7,5%), Timiş (7,1%), Argeş (6,3%), Constanţa (4,4%), Prahova (4,4%), Arad (4,3%).
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie