Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 20:32

Godină, dispută virtuală cu Găinuşă şi Huidu

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 12 august 2016

Totul a pornit de la filmuleţul în care o femeie este imobilizată de 11 poliţişti pentru că a traversat ilegal strada. Replicile postate pe Facebook scot la iveală detalii despre accidentul din 2011 al lui Huidu.

Godină, dispută virtuală cu Găinuşă şi Huidu
Poliţistul braşovean Marian Godină se află din nou în centrul atenţiei, printr-o dispută la distanţă cu fostul „cârcotaş” Mihai Găinuşă (braşovean şi el, cu o casă la Cristian), în apărarea căruia a sărit şi fostul coleg de platou al acestuia, Şerban Huidu (pe care-l leagă de Braşov accidentul din 2011 în care a omorât trei oameni). Totul a pornit de la filmuleţul devenit ştire în aceste zile, în care o femeie este imobilizată de poliţişti, în Bucureşti, după ce a traversat printr-un loc interzis. Godină a postat pe Facebook o reacţie la respectivul filmuleţ, prin care le ia apărarea oamenilor legii, care, în opinia lui, nu-şi fac decât datoria. Reacţia a fost ironizată, tot pe Facebook, de către Găinuşă, care a scris: „În locul lu’ matale aş propune chiar reintroducerea pedepsei cu moartea”. Gluma nu a fost deloc gustată de Godină, care a reacţionat dur, dezvăluind că el a fost printre primii agenţi care au ajuns la locul accidentului lui Şerban Huidu, în apropiere de Braşov, cu câţiva ani în urmă. Poliţistul braşovean aminteşte că anterior datei accidentului produs din cauza lui Huidu, în care au murit trei persoane, realizatorului TV îi mai fusese suspendat permisul de conducere pentru că făcuse o depăşire cam în aceeaşi zonă. Implicat în discuţie, Şerban Huidu reacţionează şi el, confirmând că a fost condus la spital, după accidentul care i-a marcat viaţa, chiar de către Godină, dar face publice şi câteva replici ale acestuia, pentru care apoi şi-ar fi cerut scuze. Totodată, Huidu spune că i-ar fi propus chiar lui Godină, în urmă cu mai bine de doi ani, să colaboreze în cadrul unei rubrici a emisiunii sale. Revenind de la punctul de plecare al disputei online, Găinuşă a postat imagini de la locul unde femeia imobilizată de poliţiştii bucureşteni zilele trecute. Pozele postate arată cum lângă Parlamentul României se fac traversări ilegale, fără ca cineva să fie tras la răspundere de poliţişti.
 
Prima postare a lui Găinuşă
„Bey, poliţistul Godină îi ceartă pe indivizii care huiduiau cei 10 până la 11 poliţişti în misiune, care înghesuiau într-o maşină de patrulă o băbuţă deosebit de infractoare. Bestia traversase pe roşu la Unirii refuza să se legitimeze, bey! Aveţi dreptate dom’ şef Godină! În locul lu' matale aş propune chiar reintroducerea pedepsei cu moartea. Păi ce facem acilea? În ritmul ăsta, azi-mâine o să ajungeţi să traversaţi strada babe, cu coloana oficială, ca pe Oprea.”
 
Răspunsul lui Godină 
„Dragă Mihai, o să încep cu asta: dacă aş fi fost în locul tău şi l-aş fi avut coleg pe Şerban Huidu atâţia ani, din decenţă şi din bun simţ, nu mi-aş fi dat cu părerea pe o temă rutieră. Ştii tu… p-acolo… pe la Timişul de Jos. Unde era justiţiarul din tine atunci, să explice cum stă treaba cu legea? Eu am fost chiar acolo, am văzut cu ochii mei cadavrele întinse pe asfalt şi eu l-am dus pe colegul tău la spital pentru a i se lua sânge pentru stabilirea alcoolemiei. L-am dus cu maşina de poliţie pe omul care cu ceva timp înainte de accidentul acela, rămăsese fără permis pentru că făcuse o depăşire cam în aceeaşi zonă. Nu mai înceta cu denigrările la adresa colegului meu care îi reţinuse permisul şi chiar promitea prin emisiuni un premiu pentru cel care îl va filma pe coleg luând şpagă. Apoi… karma! Ce bine dacă ar fi fost un coleg iarăşi acolo care să-l oprească înainte de a comite acel accident.”
 
 
Replica lui Huidu 
„Am citit cu mare părere de rău răspunsul lui Marian dat fostului coleg Găinuşă. Cum sunt băgat în discuţie aş face câteva precizări:
1 - când se termină argumentele se aduce în discuţie cazul Huidu. Eu cred că Marian are argumente iar această abordare facilă nu e onorantă. În plus, Găinuşă nu conducea cu mine maşina atunci şi a plecat din Cronică atunci când i s-a terminat contractul. Deci „s-a lepădat” de prietenia noastră! Nu e corect pentru el să îi faci una ca asta, Marian!
2 - confirm că Marian m-a dus la spital atunci. Dar a uitat să precizeze comportamentul. Până când i-am zis: „ia pistolul şi trage-mi un glonţ în cap!” răspunsul a fost prompt „dacă aş putea, aşa aş face!” Evident, şi-a cerut scuze. Credea că sunt băut.
3 - Vă mai spun ceva: mie îmi place Marian Godină şi am avut o discuţie cu el în urmă cu aproape 2 ani, când i-am remarcat talentul, pentru a face chiar o rubrică cu el la mult ponegrita emisiune. Nu a ieşit din cauza şefilor Poliţiei Române, care nu au fost de acord cu ideea. Dar dacă se întâmpla şi era coleg cu subsemnatul?”
 
Revenirea lui Găinuşă (foto)
„Deci, teme pentru scriitorul Godină: traversări pe roşu tot la Unirii. Unde sunt organele? Cerşetori uşor de încătuşat. Dar de către cine? Parcări pe zebră. Cine să le vadă?
Şi vă dau cuvântul meu de scriitor aspirant, dom’ şef, că sunt făcute într-un sfert de oră, azi, lângă Parlament. Cu 70-80 de oameni îi arestaţi pe toţi:) (nu pe parlamentari) Succes!”
 
+1 -1

Comentarii

CityZen

2016-08-12 08:21:11


L-ati umflat pe goGodina ala aiurea in "grade". Dintr-un neica nimeni, cocalar pe facebook, a ajuns o trompeta sparta ale carei aberatii si falseuri sunt preluate de mass-media. Ce este asa de interesant la unul care atata il duce mintea sa sparga (sa nu zic "sifoneze") pe net tot ce vede in viata asta a lui, de la colegi la cetateni? E plin de cocalari si prostituate promovate in presa si TV ca modele de succes unde il mai inghesuiti si pe asta? Mai lipseste sa vedem poze cu el la Mamaia cu cine stie ce cazatura asa zis vedeta! Sunt curios daca publicati comentariul.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie