Habemus Papa

Acesta este anunţul oficial pe care îl face Vaticanul după ce şeful în exerciţiu al bisericii catolice se înalţă la Domnul şi unul dintre cardinali îi ia locul. Democratic, prin alegeri.

Cam la fel şi în PSD. Doamna Dăncilă nu a bătut cu pumnul în masă spunând: vreau să candidez la preşedinţie! Bănuiesc chiar că în sinea ei nu şi-a dorit acest lucru şi l-a acceptat ca pe o servitute a funcţiei. La fel ca şi predecesorii săi. Pentru că toţi candidaţii la preşedinţie de până acum au fost concomitent preşedinţi ai partidului. Ion Iliescu, de toate cele trei ori în care a câştigat. Tot Iliescu în runda pierdută din 1996, Năstase, Geoană şi Ponta la celelalte eşecuri. A fost ca un soi de blestem ca principalul partid să piardă la potou alegerile prezidenţiale la care a participat din 2004 încoace. Un blestem cu cântec, pentru că nici azi nimeni nu poate băga mâna în foc că se întâmpla pe bune, fără nicio intervenţie misterioasă din afară sau dinăuntru. Pe Năstase l-au scos din joc votanţii de prin Gara de Nord care s-au înghesuit seara ca să modifice pronosticul exit poll-urilor. Pe Geoană l-au bătut votanţii din diaspora care băgau în urne un buletin pe secundă la Paris şi în alte câteva locuri. Iar pe Ponta l-au scos din joc tot diasporenii, mobilizaţi de serviciile secrete. Dealtfel, votul din străinătate pare a fi fost cheia ultimelor alegeri, de unde şi preocuparea obsesivă a opoziţiilor faţă de „umilinţele” la care ar fi fost supuşi aceştia când se trezeau că vor să voteze taman înainte de închiderea secţiilor.

Deocamdată această soluţie pare a fi fost securizată din momentul în care Iohannis a semnat legea care prevede facilităţi nemaiîntâlnite pentru românii care doresc să facă ordine în ţară de la distanţă, chiar în ziua în care CExN-ul o desemna (cu doar două voturi împotrivă) pe doamna Dăncilă drept candidat. Operaţiunea a fost precedată de clarificări. Gabriela Firea a realizat că deocamdată e bine să îşi propună o miză mai modestă - Capitala. Discuţiile cu Ponta nu au ajuns la nici un rezultat, acesta lăcomindu-se cu pretenţia ca soţia sa, rămasă fără colegi, să fie propusă comisar european. Cât despre Tăriceanu,  nu s-a împăcat niciun moment cu ideea de a renunţa la pretenţia că este singurul care ar putea să se bată cu Iohannis de la egal la egal. Poate că era, la un moment dat, când în PSD domnea ceaţa provocată de aspiraţiile lui Dragnea, dar europarlamentarele i-au dat lovitura de graţie, făcând din el un candidat fără partid. Pentru că, dacă ne gândim bine, ajungem la concluzia că Tăriceanu a fost încă din mandatul său de premier liberal indisolubil legat de PSD, fără de care nu ar fi putut să guverneze. Tot PSD l-a adoptat şi l-a ajutat să îşi inventeze noul partid cu care a putut să dea impresia că se află într-o alianţă şi nu într-un raport de subordonare.

Regretabil, el nu a acceptat ideea de a susţine candidatura din PSD (dealtfel, o astfel de atitudine arogantă l-a exclus din posibila alianţă cu PDL, când a reclamat - cu totul nejustificat - funcţia de premer) şi decide chiar azi să se arunce într-o cursă fără şanse. Practic, deci, se conturează deja un tablou al prezidenţialelor din toamnă: din sumedenia de aspiranţi actuali doar doi vor trece pragul primului tur şi aceştia vor fi Iohannis - cu avantajul exerciţiului în curs - şi Dăncilă, reprezentantul celui mai mare partid, organizator al alegerilor. Este practic de neconceput ideea că PSD, reprezentat indiferent de cine, ar putea să rateze turul doi.  Deci, logic, adevărată bătălie se va da între tururi, când Iohannis va recolta (teoretic) voturile opoziţiei, inclusiv ale lui Barna, iar Dăncilă va aduna „zecimalii” din peisaj şi nehotărâţii stângii. Problema turului doi se pune şi în următorii termeni: cât va pierde Iohannis, din varii motive, între care nu în ultimul rând controversele din interior ca să poată merge spre asaltul final la o relativă paritate cu Dăncilă? Pentru că, în ciuda procentelor personale actuale, premierul în exerciţiu are şanse mari să îşi îmbunătăţească scorul prin noua imagine de mână de fier independentă pe care nu se va feri să o proiecteze şi prin măsurile cu caracter populist pe care Guvernul nu va ezita - ca orice alt guvern înainte de alegeri - să le ia? Înclin să cred că scorul final va depinde şi de măsura în care PSD va reuşi să recupereze încrederea pierdută prin buimaca guvernare a primilor doi ani de mandat.

Până atunci să notăm doar că balanţa candidaţilor începe să se echilibreze prin intrarea în joc a doamnei Dăncilă, a cărei candidatură nu a stat, în realitate, nici un moment sub semnul întrebării.