Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 06:14

HANDBAL FEMININ

Handbalistele Coronei au câştigat primul meci din Cupa EHF!

Autor: Dan NEACŞA

Publicat la 14 octombrie 2019

Handbalistele Coronei au câştigat primul meci din Cupa EHF!

Echipa de handbal Corona Braşov a făcut un pas important spre calificarea în turul următor al Cupei EHF, câştigând sâmbătă seara, în faţa propriilor suporteri, la o diferenţă de cinci goluri, 35-30 (16-15) manşa tur în compania echipei Super Amara Bera Bera din Spania. Cu toate acestea, antrenorul Ion Crăciun dar şi jucătoarele, rămân cu picioarele pe pământ fiind de părere că cel mai bine e să abordeze returul fără să se gândească la acest avantaj, destul de mic de altfel, în handbal. „A fost un meci greu, în care deşi am luat multe goluri, de fapt, pe atac a fost punctul nostru slab, pentru că acolo am greşit multe mingi care au fost transmise apoi pe contraatac, faza a doua. Aşa am luat multe goluri, nu din cauza unei apărări slabe. În apărare, pe poziţional, ne-am descurcat şi spun că în apărare suntem cu un pas în faţă, în schimb, în atac am făcut o groază de greşeli. Pe fond de oboseală, fetele nu au mai ţinut cont de ce le-am spus la bancă şi de asta şi fluctuaţiile astea de scor. Tinereţea asta mai joacă şi feste uneori, dar bine că le avem, sunt în curtea noastră, sunt de viitor mare şi trebuie să le ajutăm şi pe ele. Sunt convins că meciul de la Bera Bera va fi foarte greu dar nu imposibil de câştigat. Şi noi am luat legătura cu adversarul, îl cunoaştem mai bine acum, sunt convins că şi ei, dar trebuie să pregătim ceva, să facem o surpriză acolo. Plecăm de la 0-0, şansele rămân egale”, a declarat Ion Crăciun, tehnicianul Coronei.
Pentru Corona au marcat: Tîrcă 10, Pavicevic 7, Neagu 5, Laslo 4, Ciuciulete 4, Buceschi 2, Bucur 2, Lopătaru 1.
Returul se va juca week-end-ul următor în Spania.
Căpitanul Coronei, Georgiana Ciuciulete a spus la rândul ei că se aşteaptă la un retur dificil în care şansele sunt egale. „O să fie un retur destul de greu, asta e clar. Oricum şi aici ne-am aşteptat la un meci strâns, nu ne-au surprins cu absolut nimic, noi ne-am făcut meciul greu.  Am avut urcuşuri, am avut şi căderi dar sperăm ca în retur să eliminăm aceste fluctuaţii. Am avut sala plină azi şi asta a contat. Mulţumesc tuturor celor care au venit şi ne-au susţinut. Am terminat cu o victorie dar rămânem cu picioarele pe pământ pentru că ne aşteaptă un retur foarte greu, în care şansele rămân 50-50 pentru califiarea în turul următor. Nu ne gândim, în niciun caz, că plecăm de la plus 5, totul se joacă de la zero”.
De cealaltă parte, antrenorul ibericelor, Imanol Alvarez. „Sunt mulţumit, nu pentru că am pierdut, dar pentru că meciul ce va urma stă în mâna noastră. Astăzi am ratat foarte mult, trebuie să mai reglăm puţin şi apărarea pentru că 35 de goluri primite sunt foarte multe. Calificarea rămâne însă deschisă. Jucăm pe terenul nostru iar asta poate ajuta, corectând în plus şi unele elemente la care am greşit azi. Corona este o echipă puternică dar cred că noi vom ieşi «vii» din meciul retur”.
 

+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie