Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 05:18

Iliescu 89

Autor: Octavian ANDRONIC

Publicat la 05 martie 2019

O stranie potrivire face ca preşedintele fondator al social democraţiei româneşti să împlinească vârsta care coincide cu anul reintrării sale în politica la vârf: 1989.

 Venerabilul om politic a renunţat de ani buni să mai facă din aniversarea sa un eveniment public. Primeşte telefoane de felicitare de la apropiaţi, dar preferă să adaste în tihna relativă a căminului, alături de cea care îi este parteneră fidelă de nu mai puţin de 68 de ani - doamna Nina, cea mai discretă şi mai decentă Primă Doamnă a României moderne.

Retragerea sa din actualitatea politică a fost marcată de venirea la putere în partid a unor personaje oportuniste care l-au considerat un balast, ignorând propria lor insignifianţă. Nici Geoană şi nici Ponta nu a avut vreo contribuţie la redresarea partidului, de după momentele de vârf ale preşedinţiei sale. Ba, din contră, iar revenirea în primul plan din „epoca Dragnea” s-a datorat mai degrabă lipsei de consistenţă a personajelor de dreapta decât revirimentului stângii. Dacă Geoană se gândise la un moment dat să-l excludă din partid, iar Ponta a preferat să îl îndepărteze de structurile acestuia,  Dragnea a ales să îl ignore pur şi simplu. Cu atât mai condamnabil cu cât a făcut-o  atunci când extremismele şi-au dat mâna în a face din fostul preşedinte un ţap ispăşitor pentru stările de lucruri incontrolabile, specifice unor asemenea fenomene, din timpul Revoluţiei. Inculparea sa pentru „crime împotriva umanităţii” subliniază lipsa de logică şi de bun simţ ale unei justiţii subordonate politic unor structuri vetuste şi unor interese străine celui naţional. Dar nu atât inculparea sa constituie o enormitate incalificabilă, cât lipsa de reacţie şi de solidaritate elementară a celor pe care i-a plasat prin autoritatea sa morală şi politică, în prima scenă.

Urarea tradiţională în cazul de faţă nu sună bine. Poate că ar trebui înlocuită cu alta: calm şi încredere în busola morală a unei naţiuni care îi datorează atât de mult pentru propria sa libertate de a trăi , dar şi de a face erori de calibrul celei de faţă...
 

+0 -1

Comentarii

ducu mihai

2019-03-05 05:51:27


Un cadavru despre alt cadavru...

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading