Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 16:06

Întâi strada, şi apoi blocul. PUZ-urile au din iunie noi reguli la Braşov

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 06 iunie 2018

Întâi strada, şi apoi blocul. PUZ-urile au din iunie noi reguli la Braşov

Foto: Consilierii locali braşoveni au aprobat un nou regulament privind Planurile Urbanistice Zonale, care se va aplica pentru noile proiecte imobiliare.

Consilierii locali braşoveni au aprobat în ultima şedinţă de plen, din 30 mai, noul regulament pe care dezvoltatorii imobiliari trebuie să îl respecte atunci când îşi pregătesc Planurile Urbanistice Zonale şi depun dosarele în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Prevederile acestui act normativ vor deveni obligatorii pentru cei care construiesc ansambluri rezidenţiale după ce Prefectura Braşov va constata că hotărârea respectă toate prevederile legale.
Practic, prin hotărârea amintită, pentru dezvoltatorii imobiliari au devenit „literă de lege” condiţiile anunţate de mai mult timp de municipalitatea braşoveană, constrângeri ce vizau infrastructura rutieră, educaţională, de transport sau de agrement.

Străzile vor fi construite de dezvoltatori
Potrivit noii hotărâri de Consiliu Local, „autorizarea executării construcţiilor indiferent de destinaţia acestora este permisă numai dacă există posibilităţi de acces la străzile sau drumurile publice, dar şi numai dacă se asigură accese pietonale, potrivit importanței şi destinaţiei construcţiei”.
De asemenea, în noua hotărâre de Consiliu Local se prevede că terenurile aferente străzilor se vor dezmembra şi/sau alipi, după caz, vor fi înscrise şi intabulate în Cartea Funciară cu destinaţia de străzi sau drumuri. „Pentru străzile sau drumurile având regim juridic privat al persoanelor fizice sau juridice se vor înscrie în carte funciară cu următoarele servituţi: «servitute de trecere cu piciorul», «servitute de trecere cu mijloace de transport», «servitute pentru reţele edilitare subterane sau supraterane», după caz”, se mai arată în textul actului normativ.
De asemenea, aleşii locali au stabilit că drumurile care urmează să fie trecute în domeniul public al municipiului Braşov vor respecta mai multe condiţii vor fi  înscrise şi intabulate în Cartea Funciară cu destinaţia de străzi, iar proprietarii vor obţine autorizaţia de construire pentru amenajarea acestora.
„Străzile vor fi construite de către investitori cu respectarea autorizaţiilor de construire emise de Primăria municipiului Braşov. Străzile, la nivel de îmbrăcăminte semipermanentă şi organizarea de şantier aferente investiţiei (în principal drumuri pietruite, n.r.), vor fi realizate înainte de începerea lucrărilor de construire a clădirilor din zonă. La lucrările de construire a străzilor, inclusiv, la fazele determinante, va participa şi un reprezentant din cadrul compartimentului de profil al Primăriei Municipiului Braşov”, se mai arată în noul regulament. După finalizarea lucrărilor, străzile realizate vor fi preluate în domeniul public al Municipiului Braşov, în condiţiile legale în vigoare. De asemenea, investitorii vor trebui să pună la dispoziţia Primăriei, cu titlu gratuit, documentaţiile pentru obţinerea autorizaţiei de construire, inclusiv Proiectul tehnic şi cartea tehnică.
Tot în ceea ce priveşte infrastructura rutieră în textul hotărârii se menţionează că drumurile se vor realiza conform categoriilor prevăzute în documentaţiile de urbanism aprobate în consiliul local.
 
Inspectorii Primăriei şi reţeliştii vor putea verifica oricând şantierele
În ceea ce priveşte utilităţile publice, acestea trebuie realizate în condiţiile legale în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte contorizarea individuală a acestora.
În momentul în care se realizează lucrările la utilităţi, dezvoltatorii imobiliari vor trebui să permită accesul pe şantier a reprezentantului Primăriei Municipiului Braşov, şi, respectiv, a deţinătorilor de reţele de utilităţi.
Conform noului regulament, dezvoltatorii imobiliari vor trebui să stabilească exact terenurile pe care se vor construi unităţile de învăţământ unităţile medicale, dar şi parcelele pe care urmează a se amenaja spaţiile verzi (inclusiv cele de pe marginea drumurilor sau de pe sensul de separare a sensurilor de deplasare) sau pe cele necesare amenajării platformelor de gunoi îngropate. Totodată, investitorii vor trebui să precizeze unde vor fi parcările, dar şi să stabilească posibile trasee pentru mijloacele de transport în comun, staţiile şi refugiile pentru călători. Din documentaţia realizată de dezvoltatori nu vor trebui să lipsească pistele pentru biciclişti, spaţiile pentru separarea fluxurilor de trafic. Totodată, în noile ansambluri rezidenţiale vor trebui realizate şi amenajări pentru persoanele cu dizabilităţi, căi de acces pentru evacuare şi intervenţii, dar vor trebui proiectate punctele în care se vor amplasa hidranţi şi sistemul de iluminat public.  
„Pentru documentaţiile de urbanism aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei, certificatele de atestare a edificării sau extinderii clădirilor, vor avea la baza emiterii inclusiv recepţia drumurilor sau străzilor pe care se face accesul la amplasament, conform documentaţiei de urbanism aprobate”, se mai arată în actul normativ.

+5 -3

Comentarii

Brașovean

2018-06-06 06:42:29


Ce "fericire" pe Brașov că (h)aleșilor locali le mai dă bunul Dumnezeu ,din când în când ,și mintea românului cea de pe urmă .Păi e la mintea găinii ,că asemenea probleme trebuiau rezolvate de la bun început, de când începeau construcțiile , cu ani buni în urmă. Dar (h)aleșii noștri locali (roșii, porcocalii, galbeni ,verzulii, albaștri ,căcănii,etc) gândesc cu frâna trasă la creier.

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie