leasing@afiparkbrasov.ro leasing@afiparkbrasov.ro

Curs BNR

1 EUR = 4.7218 RON

1 USD = 4.2434 RON

1 GBP = 5.2941 RON

1 XAU = 194.6143 RON

1 AED = 1.1552 RON

1 AUD = 2.9577 RON

1 BGN = 2.4142 RON

1 BRL = 1.1247 RON

1 CAD = 3.2319 RON

1 CHF = 4.2986 RON

1 CNY = 0.6172 RON

1 CZK = 0.1852 RON

1 DKK = 0.6325 RON

1 EGP = 0.2556 RON

1 HUF = 1.4518 RON

1 INR = 0.0615 RON

1 JPY = 3.9255 RON

1 KRW = 0.3591 RON

1 MDL = 0.2415 RON

1 MXN = 0.2225 RON

1 NOK = 0.4901 RON

1 NZD = 2.8374 RON

1 PLN = 1.1104 RON

1 RSD = 0.0401 RON

1 RUB = 0.0673 RON

1 SEK = 0.4492 RON

1 TRY = 0.7418 RON

1 UAH = 0.1664 RON

1 XDR = 5.8479 RON

1 ZAR = 0.3042 RON

Editia 7048 - 16 sep 14:28

Într-o zonă a unei staţiuni cu pretenţii a Braşovului, locuitorii s-au apucat să îşi repare singuri strada

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 28 iunie 2019

Primăria a desemnat un constructor, dar acesta nu este încă la lucru, deşi contractul de lucrări este semnat încă din august anul trecut. La mijloc ar fi de fapt nişte probleme birocratice, independente de voinţa constructorului, ale căror victime sunt de fapt cetăţenii de bună credinţă

Într-o zonă a unei staţiuni cu pretenţii a Braşovului, locuitorii s-au apucat să îşi repare singuri strada

Predealul a fost dintotdeauna deficitar la capitolul infrastructură stradală şi chiar dacă în urmă cu câţiva ani lucrurile păreau că încep să se mişte şi la acest capitol, minunea nu a ţinut prea mult. Pe lângă zona centrală a staţiunii, Predealul mai are şi câteva „cartiere”, unde străzile sunt de ani buni doar veritabile uliţe, în ciuda faptului că s-au alocat inclusiv fonduri guvernamentale pentru derularea lucrărilor de modernizare.
De exemplu, locuitorii din Timişu de Jos, sătui de promisiunile din ultimii ani, au luat decizia să pună mână de la mână şi să îşi repare pe cont propriu strada care le asigură accesul din DN 1 către locuinţe. „De ani de zile, cei de la conducerea zonei îşi aduc aminte de existenţa locuitorilor acestui sătuc doar în perioada alegerilor, dar în restul timpului, deşi probleme sunt destule, ignoră în totalitate nevoile acestor oameni. Într-o Românie din 2019 unde se presupune că oamenii au drepturi, locatarii Timişului de Jos îşi croiesc singuri drumul cu materiale proprii cumpărate de către ei, căci gropile nu te mai lasă nici la pas sa mergi, deşi în planurile de hotărâre locală drumul principal (Lamba Mare) figurează ca şi asfaltat. Pe lângă acestea, sunt nenumărate probleme în aceasta zonă. Reţeaua de apă, de exemplu, este direct din râul ce curge în apropiere, deoarece bazinul principal s-a stricat, iar soluţia celor autorizaţi a fost ca tragă o ţeavă direct în râu pentru a îşi uşura munca şi a rezolva problema. Adesea, când plouă, apa vine extrem de tulbure şi cu tot felul de vieţuitoare”, s-au plâns localnicii din Timişu de Jos într-o petiţie pe care au transmis-o redacţiei noastre.

Bani există, constructor există… unde e problema?
În 2017 însă, Primăria anunţa că a obţinut o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL) în vederea implementării celei de-a doua etape a modernizării de străzi în staţiune. Pe această listă erau inclusiv străzi din Timişu de Jos, dar şi din Timişu de Sus, Dâmbu Morii şi Malul Ursului, care aparţin din punct de vedere administrativ tot de Predeal. Conform Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MRDAPFE), valoarea proiectului era de 27.947.761 lei, suma fiind acordată pentru reabilitarea a 55 de străzi, cu o lungime totală de peste 19,064 km. După cum ne-a declarat viceprimarul Predealului, Lucian Adam, care deţine la această oră atribuţiile de primar, aceste lucrări au fost licitate şi atribuite, iar problema ar fi constructorii neseroşi. „Lotul care vizează modernizarea străzilor din Timişu de Jos şi Dâmbul Morii a fost câştigat de compania braşoveană Morani. Am semnat contractul din august anul trecut, am dat în martie ordinul de începere a lucrărilor, ei s-au prezentat pentru a încheia actul adiţional ca urmare a creşterii salariului minim în sectorul construcţiilor, dar de atunci nu s-au mai apucat de treabă. Le transmitem notificări, că nu avem altceva ce face. Este vorba de un contract cu o valoare totală de 34 de milioane de lei, însă a fost împărţit în trei loturi, celelalte fiind câştigate de societăţile Eurostrada şi RS Activ. Și în cazul lotului câştigat de Eurostrada, avem o stradă începută de dinainte de Paşte, ni se promisese că se finalizează în două săptămâni, şi nici în ziua de astăzi nu s-a terminat lucrarea”, a explicat viceprimarul Predealului.

Angajaţilor din Primărie le este frică de Curtea de Conturi
De cealaltă parte, reprezentanţii firmei Morani Impex spun că nu se pot apuca de treabă tocmai din cauza faptului că este un blocaj birocratic la nivelul Primăriei Predeal, oficialii acesteia refuzând de fapt să actualizeze costul manoperei în conformitate cu prevederile OUG 114/2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. „Noi am fost de mai multe ori la Primărie pentru a semna actul adiţional la contract, în vederea actualizării costurilor manoperei conform OUG 114, dar au zis că nu semnează, fiindcă le este frică de Curtea de Conturi. Este vorba de o prevedere legislativă însă, nu este vorba de vreun moft al nostru sau de vreo ilegalitate. În aceste condiţii în care Primăria nu vrea să respecte nişte prevederi legale, noi nu ne putem apuca de treabă, fiindcă am lucra în pierdere. Avem o serie de contracte în derulare, în localităţi din vecinătate, cum ar fi în Azuga, Râşnov, dar şi cu DRDP Braşov şi în toate cazurile s-au făcut aceste acte adiţionale fără probleme”, a precizat Neculae Movileanu, administratorul companiei Morani Impex.
Predealul a reuşit să modernizeze tot cu fonduri obţinute prin PNDL, în perioada 2014 – 2016, 31 de străzi cu o valoare a lucrărilor de 6,86 milioane de lei. Alte două străzi din oraş, respectiv Libertăţii şi Teleferic, de lângă pârtii, unde se concentrează mare parte din capacitatea turistică, au fost practic reconstruite cu bani de la Uniunea Europeană, în 2015-2016, când se contractaseră fonduri şi pentru amenajarea unor parcări etajate, care nu au mai fost finalizate nici în ziua de astăzi.





 

+4 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotional