Le Monde: Călăraşi, Braşov, Buzău - principalii furnizori de populație în ghetto-urile franceze

Sociologul Olivier Peyroux este specialist în migraţii provenind din Europa de Est a acordat un interviu pentru Le Monde, în care vorbeşte despre situaţia copiilor de etnie romă din Franţa, arată stiridiaspora.ro. Asociaţia sa, Trajectoires, lucrează împreună cu Primăria Parisului pentru supravegherea şi susţinerea familiilor aflate în stradă.
„Delegaţia interministerială pentru locuinţe şi acces la un domiciliu (Dihal) evaluează prezenţa în Franţa a resortisanţilor din Europa de Est instalaţi în ghetto-uri la circa 16 000 de persoane, din care 50 % copii. În Ile-de-France, sunt circa 7 000, o cifră stabilă din 2005. Nici intrarea în UE, în 2007, nici finalul restricţiilor privind migraţia economică, din 2014, nu au provocat un aflux masiv”.
Olivier Peyroux a precizat că aceste familii, în proporţie covârşitoare, vin din România.
„Potrivit recensământului public din aceste ghetto-uri, peste 85 % din locuitori sunt de naţionalitate română, 8 % de naţionalitate bulgară, ceilalţi provin din ţări din fosta Iugoslavie şi din Albania.
Ca urmare a dificultăţilor de acces la piaţa muncii, aceste populaţii au activităţi din zona „gri”, cum ar fi recuperarea de metale, vânzarea în pieţe, munca în construcţii. Unii cerşesc pentru a se hrăni sau pentru a plăti o chirie. Cei care trăiesc în ghetto-uri sunt constrânşi să plătească „un drept de intrare” sau o „chirie” pentru a se putea instala împreună cu familia lor”, a declarat sociologul Olivier Peyroux pentru Le Monde.
Majoritatea familiilor din ghetto-uri nu vin neapărat să cerşească sau să fure, însă sunt nevoiţi să se adapteze vieţii de ghetto, având nevoie de cel puţin cinci ani să se redreseze şi să aibă acces la o locuinţă decentă.
„Contrar prejudecăţilor, aceştia nu au tradiţia locuirii în ghetto, a cerşitului, a furtului sau a retragerii de la şcoală a copiilor. În Franţa, prezenţa ghetto-urilor şi evacuarea lor regulată au consecinţe sociale catastrofale. O cifră ilustrează cel mai bine această situaţie: puţin sub 50 % din copii de vârstă şcolară (între 6 şi 16 ani) merg la şcoală. În ciuda acestor condiţii, aceste persoane încearcă, în marea lor majoritate, să se instaleze în Franţa. Rămân în medie cinci ani în ghettou înainte de a reuşi să-şi găsească un serviciu şi o locuinţă”.
Deşi există o migraţie sezonieră, ea este minoritară, practicată de grupuri familiale provenind din câteva comune. Această formă de migraţie are drept consecinţă lipsa de şcolarizare a copiilor şi reprezintă o acţiune de interesul Protecţiei Copilului, a mai precizat sociologul pentru Le Monde.
„La Paris, aceste familii provin din trei zone din România: Călăraşi, în sud-est, Apața, lângă Braşov, în centrul ţării, şi din sate de pe lângă Buzău, în estul ţării. Aceştia au în vizor locuri turistice sau cerşesc împreună cu copiii lor. Începând cu 2014, domii (ramura orientală a romilor) din Siria au început şi ei să cerşească împreună cu copiii lor. Anumite familii din România adoptă acelaşi cod vestimentar, în speranţa primirii mai multor bani, ceea ce şterge diferenţele dintre cele două grupuri etnice”.
Întrebat cum reacţionează puterile publice din Franţa în faţa acestor copii ai străzii, Olivier Peyroux susţine că în faţa populaţiilor percepute ca fiind rome, a existat o politică generală de descurajare a instalării lor.

„Numeroşi primari au frânat înscrierea copiilor la şcoală, pentru a împiedica astfel implantarea familiilor în comuna lor, sub presiunea electoratului. A lucra cu populaţiile din ghetto-u presupune o politică proactivă a puterilor publice, mergând în întâmpinarea lor.
La Paris, în cadrul protecţiei copilului, municipalitatea a pus în practică patrule compuse din profesionişti ai protecţiei copilului cu competenţe lingvistice adaptate. Pentru copiii care cerşesc, s-a organizat o mediere cu familiile, pentru a reaminti interdicţia cerşitului cu copiii şi pentru a declanşa o integrare socială. Guvernul s-a inspirat din acest dispozitiv pentru a extinde la teritoriul naţional principiul patrulelor mixte.
Miza este ca aceşti copii să poată beneficia de aceleaşi standarde de protecţie a copilului ca şi ceilalţi copii”, a conchis sociologul, în interviul acordat jurnaliştilor de la Le Monde.